Astazi va propun sa facem excursia aceea amanata de atat de multe luni in care am respectat ba regulile de izolare din starea de urgenta, ba pe acestea din starea de alerta pentru ca noul coronavirus ne-a dat atat de multe batai de cap, iar boala provocata de el, COVID-19, apare deja in diverse zone si din judetul Buzau. Totusi, speranta si bucuria sunt cele doua surori care mie imi fac perfecta pana si pe cea mai neagra dintre zile. Le cer sa-si dea mana si sa ne lase sa iubim viata normala asa cum ne-o proiectasem noi pana nu demult. Promitem ca avem grija de noi si chiar facem o lista a prioritatilor vietii! Sa trecem la punctul numarul unu: veselirea sufletului!

Ne apropiem de iunie si dinspre munte vine miros de flori de fragute. Am putea cumva sa le ratam transformarea in fructe aromate care sa ne implineasca fericirea de weekend? Nicidecum. Cat scriu eu, dumneavoastra sa va asezati in rucsac cele necesare unei drumetii. Hai, sa mergem impreuna spre Nehoiu intr-o nesperata drumetie in arealul celui mai frumos oras ce isi poarta istoria pe granita montana a judetului Buzau catre Brasov si Covasna, iar prezentul il gaseste cu ochii spre dezvoltare turistica, in mod deosebit, dar nu uita mica industrie locala, comertul si lemnul care emana inca miros frumos. Cititi dvs. intreg reportajul in paginile ziarului www.buzaulinreportaje.ro.