0774/982.049

E ziua mea astazi. Si-mi spun in felul meu La multi ani!. Ii dedic pasiunii putere si incredere si o las a zburde in voia aprecierii dvs. De astazi sunt pe picioarele mele si va ofer posibilitatea sa simtiti reportajul scris in suflet, dezvoltat din miezul moale al ideii si promovat in pas de cutezanta.

E vremea sa devin mare, desi de astazi imi spun ca e si mai bine decat ieri, decat la reportajul anterior. Zic ca e vremea ca reportajul sa se simta, sa-mi fiti tovarasi geniali de documentare si aprigi contestatari cand gresesc. Buzaul asteapta sa se faca asa cunoscut, prin ce are frumos, fie ca avem oamenii personaje principale, fie locurile care scriu istorii. Acceptati povestea reporterului care are rucsacul plin cu ganduri, urechile cu sunete de primavara si de viata lina si, haideti!, sa pornim impreuna in cunoscutul drum al extraordinarelor povesti din Buzaul minunat! Va fac partasi la fiecare poveste si va astept sa-mi scrieti propriile indrumari, apoi pot sa plec pe urma personajelor si, in final, sa aduc sub privirea dvs. si direct in suflet reportajul asa cum se naste el dupa zile intregi de munca!

Ce, nu credeti ca astazi e ziua mea? E si de nastere, dar si de start in viata aceasta privata online a presei. Ma rup de incatusare si vreau sa simt libertatea! Ia sa vad eu ce gust are sa aiba ea, distinsa libertate de a scrie reportajul despre Buzau!… Am o prietena, sper sa citesti si sa te identifici, care-mi spune ca asteapta de ceva vreme un reportaj din Buzau. A cam lipsit. Daca spune ea, haideti sa construim impreuna povestea lui si sa gasisti aici, fara o alternanta fixa, reportajul despre dvs.!

Eu stiu ca din clasa a sasea imi doresc sa scriu. Si am scris si atunci. Si am tot scris in diverse locuri, dar sa scriu pe cont propriu chiar incepand cu ziua mea… nici in vis nu aveam sa am vreodata asa idée extraordinara! Dedic toate povestile din www.buzaulinreportaje.ro oamenilor de a caror continua devenire sunt uimita in fiecare secunda pe care o petrec impreuna cu ei. Sunt oamenii care fac fapte deosebite, oamenii Buzaului care ii scriu istoria fiind ei insisi! E ca si cand…

… s-a facut dimineata! Si soarele a urcat cat a putut el de sus ca sa lumineze asa de bine incat omul sa-si ridice fruntea si sa dea piept cu drumul intr-o noua zi! De munca. Sa-mi pun si eu rucsacul, ah!, ce dor mi-a fost de tine!, si sa plec! Stanga sau dreapta? Caci azi nu am gandit si nici nu am programat cu cineva vreo intalnire. Soarele pare mai buna calauza venit din stanga. Merg pe drumul muntelui pana unde imi apar oamenii frumosi care sa scrie singuri povestea. Din cand in cand caut cu privirea spre telefon, de, ne mananca si zilele, dar si noptile! Ma uit cat ar fi ceasul. Nici nu bate de opt, ia sa merg eu mai incet! Si o las domol pana la Vintila Voda, caci de acolo incepe el sufletul sa zburde. Si zburda pana spre Coca Antimiresti. Si de n-ar fi fost ea azi ar fi fost Naenii lui nea Stanciu care frumos ademeneste via de-i produce struguri din care plamadea pana pe 1 octombrie 2017 cu Elena, doamna lui, cel mai bun vin de la Curbura Carpatilor.

Ori ar fi fost Lopatareasa cea molcom dainuitoare pe culmile muntilor Bisocii. Sau Scutelnici cel atat de prafuit, insa bogat in grane si, iertare!, oameni care traiesc intr-o lume cunoscuta de generatia prezenta doar din cartile cele mai vechi de pe raft, adica oameni care isi cos cu migala sortul cel rupt de acum sase culesuri de porumb, iar gumarului vintage ii lipesc chiar pe bot inca un petec, fie el si de sac din plastic, dar sa mai tina un cules! Sau ar fi fost campurile cu legume de pe malul Buzaului care spun ca uneori Cenusareasa pe aici trecea, iar cand venea printul sa-i caute condurul lasa si bogatii in urma lui: munti de ceapa de apa si varza, capite de vinete si cele mai bune rosii din Romania noastra minunata. Si ar mai fi fost …

Vedeti ca avem despre ce vorbi in www.buzaulinreportaje.ro? Conteaza sa fim cumva impreuna fara ranchiuna, corecti, echilibrati si mereu prompti la vantul care stie sa mangaie sufletul, nu numai sa-l agite de cate rele are ea viata!

Si am zis sa cobor din masina, se vad doi oameni – el si ea – talpa neamului, stand sprijiniti in coada sapei: cum?… vine cineva la noi? Chiar asa am citit pe buzele lor. Asa ca le continuu zisa: Dar unde-s oamenii din sat? Numai dvs. mai locuiti aici? Nimeni in sus, nimeni in jos, case cat vezi cu ochii. Care mai de care isi cauta sprijin pe vecina hartuita de timpul prea lung trecut peste ea fara o mana de var sau fara stapan pe prispa. Ba un acoperis in altul, ba prispa alearga spre gard, ba un perete a dat pamantul nesapat de cine stie cati ani. Au plecat, bre, au plecat… s-au dus oamenii unde o fi mai bine, ca la noi nu mai ai cu ce trai. De aici culegeam o data plante medicinale pentru toata tara, acu’ tragi cu pusca si nu te aude nici Politia. Parca sta sa-mi dea o lacrima, cum sa traiesti atat de singur si sa te bucuri cand vezi un strain?! Cu masina ai venit, ai? Zic ca spunea devarul. Si se apleaca spre brazda cu ceapa verde. Paraie. E cea mai suculenta ceapa de primavara pe care am vazut-o din copilarie si pana in prezent. Niste frunze lungi, groase, carnoase, dau repede si rup un varf cu teama de a nu-I deranja. Ia, mama, ca matale ti-o dau! … vreo doua nuci vrei? Pai, nu am venit sa-mi dati! Am venit sa aflu ca sunteti. Si atat.

Povestea acestor oameni iti intra in suflet si iese o data ce intra urmatoarea istorisire despre minunile care inca se mai intampla langa noi. Treziti-va si scrieti-va mai departe propriul reportaj! Ce credeti ca era cu cei doi oameni, el si ea, pe brazda de ceapa? De ce nu au plecat si ei? Ca mai sunt vreo cativa si acela e tot satul Coca Antimiresti. Ba, am dat de curaj si am urcat cu teama ca nu am unde sa intorc. Ma opresc langa un gard atat de cazut in genunchi incat te lasa amabil peste masura sa mergi oriunde in curtea cu casa cu pridvor. Doua femei si un adolescent stau impietriti pe prispa. Nici nu-i vad. Se scurg secunde bune si aud doua maini care trec una peste cealalta si fosnesc. Sunt tabacite de munca aspra. Ridic privirea. Plange. Langa ea mai este o femeie care isi trage repede coltul broboadei vechi si isi acopera falca. Tanarul pare ca-mi arata spre casa. Mai cu cotul sa nu-l vada femeile. Au un mort in casa si nu au cum sa-l duca pe ultimul drum. Ce sa le spui oamenilor in asa o situatie? Dar cum s-ai ajuti?

Imi pun gandurile in ordine, ei cum sa pot sa fac asa ceva?! Doar la femeia careia ii fosneau palmele ma gandesc. Cat de tabacite trebuie sa fi fost si cat amar de munca au facut. Sunt atat de saraci incat nici mortul nu are cine sa li-l petreaca si nici cum sa-l scoata din casa. Poate o caruta… dar plec. Drumul mi-e mereu tovaras bun! V-as scrie si finalul drumului meu, insa in paginile www.buzaulinreportaje.ro cititi de astazi povestile de langa dumneavoastra asa cum le stiti, dar nu va puteti inchipui cat de minunate sunt!

Pentru ca viata insasi este minunata! Si iata ce argument fantastic am gasit pentru ceea ce fac incepand de astazi!

error: Continut protejat

Pin It on Pinterest