0774/982.049

Stiti ca oamenii buni sunt mereu mari anonimi ai zilelor noastre, nu-i asa ? Si mai stiti si ca povestile cu cei de langa noi care reusesc departe de Romania sunt sorbite pur si simplu in semn de dor si de pretuire pentru curajul lor ? Si daca este sa adaug si gramul meu de patriotism care tot incolteste atunci cand scriu sigur despre o buzoianca pe care o voi recomanda candva pentru galeria locala a celor care merita lauri oficiali, atunci zic sa fie pace si liniste intr-o seara de decembrie in casele tuturor romanilor de oriunde!

Ma gandesc de vreme buna sa scriu despre Alina Aamoum. Nu mi-am facut deloc timp sau poate ca nu a sosit acel moment cand sufletul sa vrea sa se simta liber, sa umble printre amintiri si sa iscodeasca dupa noutati. Astazi simt ca pot scrie pentru ca ma simt intocmai cum stiu ca este Alina. Spirit liber, viu !

Prin 2004, lucra in presa din Buzau. Un copil vesnic disponibil, ager la minte si rapid in solutii, practic si deloc de intimidat. Ba chiar ascutit la vorba in fata sefului care a devenit el intimidat de copilul plin de fapte si intentii bune si care si-a dorit el insusi sa puna repede bete in roate unui om care vedea altfel realitatea si corectitudinea. Cineva a cedat atunci. Cel destept, se spune! Iar Alina si-a ales un drum spectaculos.

Este musai sa aduc in atentia dumneavoastra momentul 24 mai 2004 – explozia de la Mihailesti – pentru a prezenta putin din curajul pe care Alina l-a demonstrat. A stat mereu aproape de mama Elenei Popescu, in mod concret a ajutat in tot ce inseamna implicare umana in evenimentele de atunci. Si este important si altceva – pixul ei putea sa scrie si cuvinte bine asezate, cu putina rabdare si insistenta astazi am fi avut un jurnalist curajos in presa gri a Buzaului.

Numai ca va tot spun despre un alt drum pe care Alina l-a ales dupa ce a experimentat totusi dupa presa si comertul romanesc. Eu plecam spre locul de munca din trustul local de presa, iar ea, impreuna cu familia soseau de la Bucuresti cu marfa la magazin. Era ora sase a diminetii. Numai ca taxele si impozitele din tara au pus capat rabdarii a doi oameni la inceput de drum, zic doi pentru ca Abdel, fostul student marocan in Romania, devenise din 1997 sot al copilului curajos. A fost momentul in care intre Bucuresti si Buzau au ales … Marrakech – minunatul oras cum ii spune astazi. Era in 2005.

Suntem parintii titularizati a doi baieti, Ilias si Adam de 13, si respectiv, 8 ani, nascuti, crescuti si educati aici, in orasul Soarelui Rasare. Din 2009 ma ocup de Consulatul Onorific al Romaniei la Marrakech, o activitate care ma intregeste spiritual, avand in vedere varietatea si complexitatea cazurilor de zi cu zi si contactul permanent cu concetatenii mei si implicit cu tara mea. In paralel ma ocup si de traduceri autorizate pe franceza-romana si interpret de conferinte.

Sotul meu are ceva afaceri cu Romania, iar copiii studiaza la scoli private marocane unde limba de studiu este araba concomitent cu franceza – aici se studiaza in cele doua limbi in paralel.

Si povestea incepe. Astazi, gasesc in Alina Aamoum un povestitor mai bun decat sunt eu, are discurs si fi repic, te tine cu gura cascata pana la pagina sapte si presara din fantasticul Maroc intocmai ceea ce imi doresc eu, spun asta pentru ca printre pasiunile mele de care nu am obiceiul sa fac vorbire se numara si tara aceasta situata la atatea mii de kilometri distanta fata de Romania. Ca sa stiu mai multe, cand eram copil mi-am luat din librarie un Jurnal in Maroc, iar cuptorul traditional si mancarea condimentata cu scortisoara…. Dar, ia sa vedem daca nu cumva imi zice Alina despre asta : Din Romania am plecat asa, ca o vacanta sa vedem daca m-as putea adapta la o tara complet diferita de a mea. Am fost primita cu bratele deschise de famila sotului si incantata de climat si de tot ceea ce vedeam in jurul meu. La insistentele familiei ce m-a adoptat fara retineri am hotarat sa ramanem definitiv. Si pana in ziua de azi nu regret absolut deloc alegerea facuta. Marocanii sunt foarte primitori si in special foarte intelegori cu strainii. Te primesc cu drag in casa fara intentii ascunse, bucurosi ca te pot ajuta sa descoperi cultura si traditiile lor.

Sotul meu era foarte bine integrat in Romania, cu familia, cu prietenii, cu sarmalele, ciorba de burta si vorba romaneasca cu doua intelesuri. De fapt in timpul sejurului sau in Romania (12 ani) a obtinut si cetatenia romana. O privesc si imi aduc aminte cum povesteste despre acel Abdel care mergea la sapa la porumb… Nu a fost usor sa ne desprindem de Romania. Duceam o viata linistita, dar parca lipsea ceva.

Acel ceva l-am gasit la Maroc : soare tot anul, legume si fructe variate, fara grija zilei de maine. Sistemul de impozite si taxe din Romania incepuse sa ne sufoce. Pamantul strain a devenit acasa pentru mine si familia mea. Nu am uitat nici un minut de unde vin si nici casuta parintilor.

Vorbim despre ruperea de Romania a unui tanar absolvent de facultate la stat, apt sa desfasoare o activitate pe cont propriu sau o meserie in sistemul de stat, si despre un strain care a studiat la noi, dar care alege sa plece intr-o vacanta de proba… cum spune Alina, acasa, si din care nu se mai intoarce pana in prezent. M-am gandit deseori, si asta pentru ca am pastrat legatura fara sa ma intreb vreodata de ce cu Alina Aamoum, cat de fantastic trebuie sa fie el Marocul fata de Romania de a putut ea, strans legata de mama, Constantina si de frate, pe care i-a lasat singuri acasa : Marocul nu inseamna numai munti de condimente autentice sau faimosul tajin cu carne de berbec. Marocul inseamna in primul rand locuitorii ce populeaza tara, primitori indiferent de categoria sociala, apoi bucataria traditionala exceptional de variata, ceaiul verde cu menta sau pelin foarte dulce, maslinii, curmalii, palmierii si portocalii care decoreaza strazile, si, nu in ultimul rand cactusii cu uleiul de cactus si arganierii si uleiul de argan – aurul Marocului (Marocul este singura tara din lume producatoare de ulei de argan).

Acum, cand sarbatorile de iarna se apropie cu o viteza ametitoare, gandul imi zboara ca un vartej nebun din ce in ce mai des acasa. Casa copilariei, calda si mereu imbietoare cu arome ce numai iarna le regasesc. Incerc sa reproduc si aici la aproape 6000 km departare acea atmosfera care imi umfla pieptul de bucurie si nostalgie in aceeasi masura. Da, chiar daca suntem o familie mixta, serbam cu fericire Craciunul in casa noastra si implicit in tara care m-a adoptat de 13 ani. De fapt noi ne bucuram de toate sarbatorile : fie musulmane, fie crestine. De sarbatorile musulmane e o placere sa ne revedem cu familia sotului, iar pentru cele crestine ne intalnim de obicei cu prietenii nostri (in mare parte cupluri mixte romano-marocane).

Eu stiu bine ca Alina spune si cele mai dificile lucruri cu zambetul pe buze, dar cand vine vorba despre dor – cuvant specific doar limbii romane, insa sentiment care umple sufletul la nivel mondial, ii vad ochii umezindu-se ca unui copil : Nu exista vreo reteta a abolirii dorului de casa si de tara, dar datorita noii tehnologii comunicam zi de zi cu familia. Si incercam sa ne vedem cat putem de des. Ne consolam cateodata zicandu-ne ca daca ma maritam intr-un oras din Maramures, spre exemplu, tot o data pe an imi revedeam familia.

In fotografia din stanga, Alina se afla langa Excelenta Sa Daniela Brandusa Bazavan, ambasadoarea Romaniei in Maroc si langa consulul onorific al Romaniei la Casablanca si presedintelel tuturor consulilor pe tot Marocul din toate tarile prezente in acest spatiu, Majid Boutaleb. Alina Aamoum gereaza Consulatul Onorific al Romaniei la Marrakech.

Pentru mine Marocul comporta doua aspecte fenomenale : turismul si prezentarea gastronomica efectuata desigur fabulos, poate mai bine decat Franta – lectia perpetua a istoriei gastronomiei. Nu incerc sa trec peste dorul de casa al Alinei si alinarea lui Abdel, insa fata aceasta placuta cred ca are o pasiune comuna cu mine, in afara de cea pentru a vorbi mult, ar fi si pasiunea pentru mancare. Astazi, in familia mea marocana (intre timp am obtinut si eu cetatenia marocana) gatesc dupa sufletul nostru, adica mixt. Felul mancariii depinde de chef, perioada si musafiri. Primim constant musafiri fie marocani, fie romani care sunt incantati sa guste din deliciile tarii opuse.

Ce mi se pare mai complicat aici, este faptul ca trebuie sa gatim in permanenta. Nimic nu intra la frigider pentru a doua zi. Masa se serveste de patru  ori pe zi : mic dejun, pranz, gustare si cina. In cotidian, toata familia e prezenta la masa (sistemul scolar si serviciul sunt concepute cu pauza de masa de doua  ore la pranz – cu mici exceptii). Si totul trebuie sa fie proaspat gatit si strict pe masura numarului mesenilor. Daca iti apare un musafir incognito nu dai fuga la frigider sa incalzesti tocanita, il servesti in functie de ora la care apare cu ce ai pentru acel moment al zilei. Spre exemplu daca vine pana in 12 ii servesti mic dejun (ceai, cafea cu lapte, suc de portocale, diferite sortimente de painici traditionale), daca vine intre 12 si 16 – pranz cu mancare gatita (daca nu se nimereste la ora 12-13, ora la care cei ai casei au luat masa, ii incropesti rapid o mancarica la oala sub presiune, intre ora 16-20 il servim cu o gustare : sucuri naturale, cafea cu lapte, ceai, prajiturele cu miere si migdale, checuri facute in casa… si in sfarsit cina : pentru ai casei ceva mai lejer : paste, sadwichuri, supe.., pentru musafiri : salate si mancare calda. La prima citire e de speriat, dar nu e chiar asa, dupa un an de locuit aici te obisnuiesti. Pentru femeile care lucreaza exista optiuni : snakul de sub bloc care face mancare ca la mama acasa, patiserii cu arome imbietoare si in final bona (o femeie interna sau externa care ajuta in toate treburile gospodaresti contra cost).

Mancaruri traditionale marocane : Tajin de pui cu ceapa, masline verzi si lamaie murata, tajin de carne cu stafide, prune, caise sau smochine uscate, tajin de carne sau pui cu legume, cuscus cu sapte  legume, pastilla cu puis au fructe de mare, peste foarte variat, tanjia specific Marrakech-ului (carne cu condimente specifice facuta in 12 ore intr-o oala de lut bagata in jar), michoui (berbec la protap)…

In rest gatim si din celelalte bucatarii internationale. Avem o variata gama de legume si fructe, carne de toate felurile (in afara de porc – dar nu-i simt lipsa), asa ca, desi gatim in fiecare zi, mancarea nu se va repeta decat dupa foarte mult timp.

Fata cu care ma intorceam uneori de la serviciu spune acum o poveste despre reusita in viata, despre a fi pozitiv si a trai in mod relaxat o etapa numita chiar viata. Mi-o aduc aminte pe Alina Aamoum, cea careia ii stalceau mai mereu colegii numele in pagina tehnoredactata dupa ce semna cate un articol in singurul ziar de atunci care respecta si promova reportajul, mi-o amintesc mereu in actiune. Avea intiativa si solutie indiferent de propunerea pe care o primea. Un singur lucru nu a reusit ea sa faca : sa poata sa faca fata falselor valori promovate intens de sefii de atunci. Si nici nu putea sa taca. Dar cum credeti ca semnala asa ceva ? Prin fina ironie pe care atat de echilibrat o arunca atunci cand te asteptai cel mai putin. O ironie care nu astepta raspuns pentru ca nu se putea oferi unul. O arma buna de care un jurnalist are nevoie in prezent.

Daca in anii 2000 femeia romanca intampina inca rezistenta in domenii cheie si chiar si in presa, oare care este statutul femeii din Maroc stiut fiind faptul ca lumea araba are reguli mai stricte : Femeile marocane sunt tratate de sotii lor ca niste regine. Ele sunt stapane in casa. In general barbatii comanda doar pe afara cand sotia nu e langa ei. Decid impreuna tot ce tine de viata de cuplu. In general, femeile mananca la aceeasi masa cu barbatii. Mai exista familii traditionale care daca au musafiri barbati necunoscuti, femeia si copii mananca in camere separate de sot si invitatii sai.

Marea majoritate a femeilor lucreaza si au masini personale. Portul femeilor este destul de variat, depinde de locul unde se afla, caracterul si educatia fiecareia : blugi si tricou scurt, sport, elegant, djellaba si batic…

In vremea in care traim acum o familie marocana e compusa de sot, sotie si copii spre deosebire de vremurile apuse cand baiatul se insura, aducea femeia acasa la parinti si intr-o casa stateau de la strabunic pana la nepot.

Si specificatie : fiecare barbat detine o singura si unica sotie.

Pe vremuri aveau dreptul la 4 sotii, datorita conditiilor grele de trai : razboi, copii fara tata, munci agricole, animale, case mari de intretinut… Iar femeile isi imparteau echitabil sarcinile de munca. Dar sotii trebuiau sa faca egalitate totala intre sotii : material si spiritual.

Acum cu modernizarea e imposibil sa mai faci fata cerintelor unicei sotii si copiilor.

In marea majoritate barbatii sunt si fideli. Caminul lor e primordial. Foarte rar se intampla divortul.

Iar femeia marocana face tot ce ii sta in putinta sa-si satisfaca sotul. Sunt foarte dragalase, discrete si unse cu toate alifiile.

Si daca Buzaul se poate lauda la fel ca Romania insasi ca are toate formele de relief si ca poate scrie istorie in turism, Marocul este clar « taticul » turismului mondial. Poate rasare si minunata idee de colaborare intre autoritatile din judetul Buzau si Consulatul Onorfic al Romaniei la Marrakech o data ce o avem pe Alina Aamoum prezenta in aceasta institutie : Marocul este o tara ce da lectii multor tari in materie de turism. Cu deschidere la Marea Mediterana si Oceanul Atlantic, oportunitatile nu lipsesc.

Fiecare oras are autenticitatea si exotismul sau. Avem multe orase imperiale care sunt vizitate de turisti din toate colturile lumii. Toata istoria Marocului este inscrisa pe peretii celor 4 orase din circuitul oraselor imperiale : Marrakech cu vestita piata Jemaa El Fna, Fes cu Fantana Nejjarine, Meknes cu Bab El Mansour, Rabat cu Mausoleul Mohammed V si de asemenea Volubilis si Casablanca cu Moscheea Hassan II, toate clasate in patrimoniul mondial al Unesco.

Alte orase minunate vizitate de turisti : Meknes, Agadir, Chefchauen,

De asemenea Marocul detine si lanturi muntoase : Riful si Muntii Atlas cu varful Toubkal  la o altitudine de 4167 m. Se organizeaza plimbari pedestre pe vaile inalte, la descoperirea oraselor berbere, cantece si dansuri traditionale.

Statiuni de Ski : Ifrane, Azrou, Oukaimden

In sudul Marocului se afla Sahara occidentala unde se organizeaza zilnic excursii de 2-3 zile din diverse orase ale Marocului : plimbare cu camila pe dune, apusul si rasaritul soarelui, dormit in corturi caidale cu cina traditionala in jurul unui foc de tabara si spectacol cu muzica si dansuri traditionale…

Noi ne-am stabilit la Marrakech,  desi aveam posibilitatea unor joburi mai bune in alte orase. Vizitand o mare parte din celelate orase, am gasit ca Marrakech-ul este cel mai adaptat gusturilor noastre, tinand cont ca si familia sotului este stabilita aici.

Aici ma simt ca intr-o continua vacanta, orasul este plin de turisti tot timpul anului. Si pe buna dreptate avand in vedere varietatea obiectivelor turistice : Palatul Bahia, Mormintele Saadiene, Minaretul Koutoubia, Gradinile Majorelle, Piata Jemaa El Afna, souk-urile (piete) – veritabile labirinturi unde gasesti absolut tot : covoare traditionale berbere, vase din lut, din ceramica, din cupru sau din bronz, bijuterii, marochinarie, tamplarie, ateliere de pictura. Si neaparat piata de condimente cu arome de sofran, chimen, scortisoara, ghimbir, cuisoare si esente din : flori de portocala, flori de trandafir, ambra, musc, iasomie …..

In afara de traditionalism, ne bucuram si de iesirile moderniste : mall-uri, restaurante, cafenele, spatii private de joaca pentru copii, complexe mari de piscine, activitati sportive/…

Din cand in cand, eu si Alina ne mai salutam – virtual, desigur. Din mesajele mele nu lipseste curiozitatea fata de acest miraj al lumii arabe, al sunetelor, culorilor si mirosurilor care mi se imbina in fel si chip si nu sunt deloc fata mrogana. Din mesajele ei nu lipseste invitatia de a descoperi la fata locului Marocul cel iubitor de oaspeti. In tot acest miraj, familia Alinei creste intr-o normalitate destul de usor de inteles : Copiii mei cunosc limba romana dar nu perfect deoarece nu prea o folosim cand ne adresam lor.

Avand in vedere varsta lor inca frageda, nu ne-am hotarat ce vor face pe viitor. Va fi bineinteles alegerea lor. Au vizitat Marocul, Romania si alte tari, deci decizia le apartine.

Eu si sotul vorbim acasa numai in limba romana. Este limba care ne-a unit destinele si ne exprimam mai lejer sentimentele si punctul de vedere. Plus ca ne creaza un pic de intimitate in relatia cu ceilalti.

Nimic nu se compara cu omul care isi scrie singur povestea intr-un fel aparte. Nici nu ar fi trebuit ca eu sa intervin cu paragrafe de descriere si amintiri intre raspunsurile Alinei Aamoum – doamna care a putut fi profesor, jurnalist sau antreprenor in Romania, dar a ales sa lucreze in Marrakech – acolo unde oamenii frumosi au convins-o sa ramana. Oamenii din familia sotului marocan, Abdel. La prima impresie ai spune ca este destul de dificil, insa stiind-o pe domnita aceasta cu sabia mereu in mana pentru corectitudine sunt convinsa ca vorba dreapta o ajuta si acolo si tocmai asa si-a gasit locul pe care vad ca il iubeste !

Cum as fi eu intr-o lume atat de mare ? La anii care imi astern deja fire albe fix pe crestet cred ca lipsita de curaj si putere. Si as da globule inspre Europa cuminte si tihnita care opreste Elvetia intr-o zona de siguranta. O admir pe fata de la Buzau care a avut curaj sa-si lase mama acasa si sa-si scrie un drum frumos din care nu lipseste familia, cariera, casa cu femeie care le pregateste masa, vacantele, copiii la scoli si la cursuri de sustinere in regim privat, dar si gandul ca Romania ei ar putea cadva sa intre in randul lumii corecte. Ii las Alinei Aamoum, buzoianca de la Consulatul Onorific al Romaniei la Marrakech, dreptul sa incheie scurta incursiune in suflet si realitate romano-marocana : Acum e cam tarziu sa ma gandesc sa revin in tara. Impreuna cu mica mea familie ne-am stabilit aici si ne e foarte bine, in acest oras cald si primitor. Acasa e acolo unde te simti implinit. Bineinteles ca ne lipseste familia dar cine stie, poate copiii vor studia in Romania si vom merge cu ei, poate la pensie… numai destinul decide, asa cum a decis si venirea si instalarea mea la Maroc.

Sunt constienta ca nu voi regasi ce am lasat in urma dar macar mirosul amintirilor…

Si poate intre timp se mai schimba ceva si in sistemul romanesc, care deocamdata nu face nici un efort sa atraga revenirea romanilor la origine.

Va urez un Craciun fericit si plin de bucurie si liniste sufleteasca !    

 

error: Content is protected !!

Pin It on Pinterest