0774/982.049

Este visul frumos pe care il traiesc deocamdata doar administratiile locale din minim 20 de comune ale judetului Buzau si doar la nivel de proiect! Acelasi vis pun la cale si autoritatile centrale care cauta solutii pentru ca Programul National de Gaze Naturale sa inceapa in cel mai scurt timp posibil. Desigur, si la nivel national este data exemplu zona Maracineni pentru care edilii au scris si pastrat ca valabil proiectul de alimentare a locuintelor cu gaze naturale de cel putin zece ani.

Povestea are o istorie si mai veche daca reamintesc pactul pe care l-au facut imediat dupa anul 2000 comunele Berca si Cernatesti, plus Sapoca, si prin care se cauta finantare, caci proiecte s-au tot realizat, pentru ca reteaua de alimentare cu gaze naturale dinspre Berca sa ajunga pe Valea Slanicului de Buzau, nu in cazuri speciale ca in prezent, ci pentru intreaga populatie. Fratia comunelor s-a rupt insa in timp din cauze care tin in mod clar de punerea in practica a proiectelor, din cauza schimbarilor la comanda unitatilor administrative sau pur si simplu, insa acum, de la nivelul Guvernului Romaniei se pune pret pe aceasta resursa care poate in primul rand incalzi tara noastra in conditiile in care resursa numita lemn se epuizeaza in mod clar, dovada fiind pretul minim de 450 de lei metrul cub de lemn de foc in 2018 fata de 350 de lei metrul cub in 2017.

Un alt argument tine si de protectia mediului inconjurator, dar si de aducerea gazelor naturale de la produs de lux la o utilitate care confera confort! Guvernul cauta acum solutia financiara pentru realizarea infrastructurii la nivel local astfel incat populatia sa ajunga sa spuna da racordarii locuintei la sistemul national.

Buzaul, campionul national al gazelor naturale

Ca atare, ideea acestui program national consta in mod special in crearea infrastructurii necesare racordarii gospodariilor populatiei astfel incat simplul cetatean sa ajunga sa plateasca mai putin pentru acest serviciu, la inceput de drum. Este elocvent exemplul comunei Galbinasi unde oamenii se folosesc de aceasta resursa, insa costurile racordarii au “usturat”. Ani de zile teava de gaze era intocmai unei prajituri apetisante la care nu avea voie oricine din ratiuni finaciare, desigur.

Pentru ca judetul Buzau este unul strategic pentru Romania datorita bogatiei de gaze naturale din subsol, unii primari au sperat ca gospodariile din zona pungilor aflate in exploatare vor fi racordate gratis sau ca ulterior racordarii oamenii vor primi o perioada gratis gaze naturale in locuinte. Este cazul comunei C. A. Rosetti care are celebra zona Caragele in care se afla in exploatare din 2017 imensul zacamant de 25 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Ion Canjau, primarul din comunitatea in cauza, preciza inca de la momentul in care oficiali de prim rang ai tarii au venit sa vada minunea, ca va inscrie zona ca fiind una saraca per total si va cere cu acest argument ca aceasta facilitate sa fie gratuita pentru cele putin peste 3000 de suflete din C. A. Rosetti. Am verificat la un an si jumatate daca s-a intamplat minunea. Debusolat de intrebarea mea, angajatul primariei din comuna, imi spune ca da, gazele trec nestingherite pe langa ei pe conducta nationala si ca el si-a cumparat la 40 de lei metrul cub lemne pentru foc, deci au sau nu gaze?

Omul si-a dat seama insa ca intentia mea este buna, si-a revenit si mi-a precizat ca promisiuni fac mereu oamenii, dar putine se indeplinesc. I-as preciza numele, insa ce rost are? Comuna e mica… si e om cu functie acolo. Primarul era cu treburi la oras.

In total, in judetul Buzau sunt 14 localitati racordate integral sau partial la acest serviciu de utilitate publica. Va spuneam inca din start ca exemplu national pentru buna intentie de racordare este insasi comuna Maracineni, din judetul Buzau. L-am contactat pe Constantin Dumitru, county managerul zonei pentru ca el era edil in momentul intocmirii proiectului prin care se intentiona o asociere cu o companie din Bucuresti prin care sa se infiinteze teava cu gaze naturale pe malul Slanicului de Buzau. Acum, e un joc de sah! Proiectul public-privat exista si poate fi aplicat, insa a aparut Programul National de Gaze Naturale, iar Maracineni ar putea fi cu adevarat prima care in care sa fie gaze naturale!

Asocierea, varianta care poate ieftini gazele naturale

Corect este sa discut subiectul cu presedintele Consiliului Judetean Buzau, Petre Emanoil Neagu. Argumentul: toate deciziile si intentiile din teritoriu aici, la CJ, ajung. Mai mult, presedintele Neagu tine ca judetul Buzau sa faca parte nu numai de pe harta bogatilor din Romania in gaze naturale in subsol, ci si de pe harta comunelor in care oamenii nu mai considera un lux aceasta resursa!

Reporter: Incepem cu o concluzie: deci cand se va intampla si la noi minunea ca in judetul bogat in gaze naturale sa fie gaze naturale si in casele oamenilor?

Presedintele C. J. Petre Emanoil Neagu: In viitorul nu tocmai indepartat, insa necesita o oarecare perioada de timp, o mare parte din comunele judetului Buzau vor beneficia si de celalalt element in afara de drumuri, canalizare, curent electric si apa, si de gazele naturale. In anumite comune avand aceasta resursa si agentii economici vor veni mai usor. Sunt lucruri absolut concrete atat in zona de sud a judetului, cat si in zona Ramnicu Sarat, acolo sunt pasii facuti. Probabil ca in urmatorul an maxim doi ani comuna Valea Ramnicului si celelalte comunitati vor beneficia de gaze naturale. Stiti ca Rm. Sarat beneficiaza nu de foarte mult timp de aceasta resursa, insa acolo mai e o comuna Ghergheasa – sunt conditiile tehnice pentru care s-a luat legatura cu un operator economic care va face acest lucru.

In ultima vreme, daca ati observant s-a discutat chiar in Parlamentul Romaniei de catre un parlamentar sa se revitalizeze proiectul cu introducerea de gaze pe Valea Slanicului. Primii pasi se vor face imediat in comuna Maracineni si celelalte comune din jur. Eu ma bucur ca primarii din aceste comunitati au inteles necesitatea acestui serviciu si ca sa se simplifice pasii au fost de acord sa se faca o asociatie de dezvoltare intercomunitara pentru ca in momentul in care sunt mai multe comunitati serviciul devine mai rentabil si se poate ajunge mult mai usor in comunitati, la oameni, la lucrurile concrete.

Reporter: Ce spune mediul economic din teritoriu despre aceasta intentie?

Presedintele C. J. Petre Emanoil Neagu: S-a facut un studiu si in zona de sud a judetului, in zona agrara au aparut multe ferme si bineinteles ca-si doresc si acest serviciu in fermele de pui sau de porci. Daca ar folosi alta sursa de incalzire, alt combustibil, costurile ar fi mult mai mari. Si costurile vor fi mai mici la consumatorii casnici…

Asa cum am revitalizat, sa spunem un ADI (Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara) care de mult isi astepta vremea intr-un sertar la Consiliul Judetean, ma gandesc la Tinutul Buzaului, este un lucru concret si pragmatic, acolo unde s-a vrut si am gasit oameni care sa revitalizeze acel ADI, Geoparcul Tinutul Buzaului va depune in curand actele pentru acreditarea UNESCO. Acelasi lucru am facut si in cazul gazelor naturale. Ma bucur ca au inteles domnii si doamnele primar, cat si cetatenii necesitatea acestui serviciu! La noi functioneaza zvonistica… ca gazele nu sunt eficiente…cetatenii au avut o anumita reticenta! Insa incalzirea cu lemn sau cu altceva a devenit costisitoare.

Sunt la nivel de documentatie. Sunt la Guvernul Romaniei. Eu sper ca in maxim trei-patru ani, sunt lucrari care dureaza, aproximativ 20-30 de unitati administrativ-teritoriale vor fi conectate la sistemul national de alimentare cu gaze naturale!

Fac o singura mentiune care duce si spre turism – zona Lopatari cu celebrul Foc Viu – emanatie continua de gaze naturale care a fost in anii 1990 in studiul canadienilor pentru a fi amplasate sonde de extractie. In mod tehnic exista clar o explicatie pentru care nu au fost exploatate gazele din zona Terca – Lopatari, insa bunul Dumnezeu a lasat si turistilor bucuria de a vedea un altfel de fenomen!

 

 

 

COPIEREA TEXTULUI ESTE PERMISA IN LIMITA A 200 DE CUVINTE MAXIM CU SPECIFICAREA SURSEI DE PRELUARE A INFORMATIEI www.buzaulinreportaje.ro!

error: Continut protejat

Pin It on Pinterest