Falsa primavara de februarie oglindeste intr-un rasarit continuu furat de o plapuma gri de nori urbea in care Soseaua Brasovului se lipeste cu cel mai lung drum judetean, 203 K Robeasca-Maracineni-Lopatari-Gura Teghii. Pe coama judetului Buzau, orasul Nehoiu sta parca mereu pe linia de start gata de a porni in cursa. In dreptul localitatii Lunca Priporului, drumul judetean lipeste orasul de comuna Gura Teghii. Ma leg de drumul acesta judetean pentru a arata cumva ca suntem la jumatatea judetului Buzau deoarece, spun specialistii in infrastructura rutiera, judeteanul taie in doua parti egale teritoriul de la Curbura Carpatilor. In acest fel, orasul Nehoiu pare a fi zona care infrateste insusi Buzaul cu cele doua vai dens locuite. Astazi pornesc de sus in jos sa vad orasul acesta. Si dinspre Siriul turismului fierband apare ca un fapt concret: desi la Nehoiu infrastructura turistica este mai slab dezvoltata, promovarea si evenimentele cu turisti sunt nu mai numeroase, ci chiar exista din martie si pana in octombrie tarziu, anual. Nota de gri data de cer o regasesc si in aspectul blocurilor, iar edilul nehoian are sa-mi spuna ceva mai tarziu ca exista intentia de a schimba estetica urbei. Asa, cocotat pe pieptul Muntilor Buzaului, orasul Nehoiu isi tine atintita privirea catre Ardeal, ne invata sa vedem dezvoltarea economica un specialist al judetului Buzau, Ionel Tociu. Pornim la drum printre proiecte de inceput de an cu stop cadru pe recenta participare a insusi orasului Nehoiu la Targul National de Turism incheiat pe 23 februarie 2020, la Bucuresti.

Turism la pagaie

Asa am si ajuns sa cunosc Nehoiul ultimilor trei ani: datorita pasionatilor de rafting din Romania cu care comunic in permanenta pentru a afla care sunt competitiile la care se gandesc sa fie organizate pe apa in aceasta parte fantastica a judetului Buzau. Iar raftingul a devenit sportul de casa al urbei ce se poate frumos dezvolta in industria ospitalitatii si doar cazand musafirii dornici sa bata cu pagaia luciul raului Buzau. Daca in 2019, aici a fost organizata o competitie de talie europeana despre care va anuntam la acel moment https://www.buzaulinreportaje.ro/reportaj/reportaj-social/nehoiu-este-in-aceste-zile-capitala-raftingului-din-europa/, asteptam in mod evident ca anul acesta sa se repete ca Nehoiu sa fie capitala minim romaneasca a sportului ce reuneste nu doar prefesionistii pagaiei, ci mai ales pasionati din corporatii sau unitati medicale ale Bucurestiului. Merg din start pe aceasta idee prin care se promoveaza foarte corect orasul pentru ca pentru al doilea an consecutiv oferta de relaxare si frumusete naturala a zonei ajunge sa fie promovata la Targul National de Turism din Bucuresti, incheiat pe 23 februarie 2020

Florina Florea, coordonatoarea Centrului National de Informare si Promovare Turistica Nehoiu, unul dintre putinele din Romania care functioneaza si, mai ales, care isi indeplineste rolul social si economic pentru zona pe care o reprezinta, a fost prezenta la TNT 2020. Nehoiu nu a mai scos pagaia din barca de rafting, ci harta vizitatorului – experiment unic in judetul Buzau menit sa asigure calatorului o coerenta a drumetiei in zona Nehoiului. Despre proiectul realizat impreuna cu profesorul universitar Cezar Buterez de la Universitatea Bucuresti am scris la momentul potrivit si puteti afla detalii aici https://www.buzaulinreportaje.ro/interviu/interviu-social/orasul-nehoiu-are-prima-harta-a-vizitatorului/.

Urgenta: hotel de mare capacitate in Nehoiu!

Florina Florea spune ca anul acesta foarte multi romani veniti la TNT au cerut detalii despre zona turistica Nehoiu din care calatorul isi poate face drumetii zilnice si timp de o saptamana catre obiective importante ale judetului Buzau: barajul Siriu, masivul Penteleu, muntii Siriu si Ciucas, Focul Viu de la Lopatari, patria chihlimbarului de la Colti, satul cascadei de la Casoca sau chiar degustari pe Drumul Vinului din Naeni si Pietroasele.

Fiecare oaspete, la standul Consiliului Judetean Buzau de la TNT la care a fost invitat si centrul turistic din Nehoiu, a dorit sa primeasca harta vizitatorului in primul rand. De asemenea, cateva agentii de turism asteapta pachete de turism atat pentru judetul Buzau, cat si pentru zona Nehoiu.

Va spuneam la inceput ca unul dintre popasurile de astazi este la Primaria Orasului Nehoiu unde aflu de la edilul Ionut Milea ca pentru dezvoltarea corecta a turismului in zona sa este urgent sa apara un investitor care sa ridice la capat de Vale a Buzaului un hotel imens.

Apelul primarului Ionut Milea este facut sistematic de aproape doi ani, insa investitorii din domeniul infrastructurii industriei de ospitalitate par precauti. Numai ca orasul Nehoiu isi urmeaza de cativa ani propria dezvoltare economica, iar numarul turistilor care vin anual in zona dubleaza practic numarul populatiei de putin peste 10.000 de locuitori. Fac o discutie si cu Florina Florea care imi spune ca in mod sigur organizatorii nationali de traditie din aceste sporturi pe apa au anuntat ca pe 9 aprilie Nehoiu va gazdui a cincea editiei a competitiei internationale de caiac, iar mijlocul lunii mai va fi dedicat concursului de rafting pe raul Buzau. In acealsi timp, in afara sportivilor profesionisti si a pasionatilor de sporturi pe apa, aici sosesc anual din ce in ce mai multi turisti care aleg vacanta in familie si fac drumetii in judetul Buzau pornind din Nehoiu. Este bine de stiut ca si seniorii apreciaza aerul orasului de munte al judetului Buzau. Peste 1.100 dintre turistii romani si straini din 2019 au si batut la usa Centrului de Informare Turistica pentru a primi informatii concrete de trasee montane de folosit. Majoritatea turistilor sunt din Bucuresti, Constanta, Galati, Brasov si Braila, iar cei din afara vin pe filiera Israel, spre exemplu.

Cu ochii pe Ardeal

Asa explica Ionel Tociu, directorul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Buzau ipostaza in care se afla inca din istorie orasul ce se poate dezvolta prin turism.

Discutia cu Ionel Tociu are drept scop aflarea unei informatii concrete: bazinul ocupational Nehoiu a suferit aprig dupa ce industria prelucrarii lemnului a cazut aproape total. Oamenilor locului le-au fost necesari peste 15 ani sa se poata reorienta catre alte meserii sau chiar catre alte state ale lumii. Putini sunt cei care au inca ateliere mici in care lucreaza lemnul ori fac parte din fabrica locala din acest domeniu. Ca atare, spunea Ionel Tociu, nehoienii au mers ca intotdeauna sa lucreze inspre Ardeal.

Pai, un oras cu ochii pe Ardeal are clar un model si o influenta si nu poate decat despre a fi sa vorbeasca. Si revin la discutia cu primarul Ionut Milea care confirma: 2020 inseamna spre exemplu continuarea proiectelor de modernizare a caminelor culturale.

Inainte de a-l intreba pe Ionut Milea daca mai este nevoie de asfalt astfel incat Nehoiu sa fie acoperit la acest capitol de infrastructura rutiera, aflu ca unitatea medicala din urbe este vitala pentru viata locala. Mentinerea ei inseamna si modernizare.

Surprinzator sau nu iata ca vin medici tineri la Nehoiu care pot primi si apartament nou de la Primaria Nehoiu pe perioada in care au contract cu spitalul orasenesc. Asadar, asfalt pentru ca sunt putine locurile pe care le-am vazut a fi inca pietruite in orasul Nehoiu:

Caut astazi raspuns si la modificarea cumva a culorii gri a blocurilor din orasul acesta montan care are alt tonus decat oricare asezare din judetul Buzau, unul bun si pozitiv ce te indeamna sa ramai.

Orasul care pariaza in acest an si pe dezvoltarea culturala prin refacerea si modernizarea Casei de Cultura, https://www.buzaulinreportaje.ro/interviu/interviu-cultural/resuscitarea-culturii/, dar si pe pregatirea infrastructurii pentru turism de calitate este o cenusareasa in industria ospitalitatii. Nu vreau sa-i spun print investitorului care va prinde curaj sa ridice la Nehoiu un hotel ce trebuie sa faca fata valului de turisti care inseamna cate o mie de oameni cazati per sezon la fiecare unitate cu specific existenta si care aleg zona pentru petrecerea weekendului si a vacantelor ci bine ar fi sa fie nehoian get-beget in doar cativa ani!

Si nu este de ocolit informatia www.termene.ro care arata ca industria hoteliera este in crestere de minim opt ani, iar in piata au ramas jumatate dintre companiile care activau si in urma cu 24 de ani, dovada a stabilitatii acestui domeniu, a calitatii serviciilor, dar si a echilibrului in care a ajuns consumatorul de turism in Romania. Din 2017, cea mai spectaculoasa crestere o are industria hoteliera urbana.