2020, martie 22, Ziua Mondiala a Apei.

In mod traditional, la Buzau Ziua Mondiala a Apei era punctul culminant al numeroaselor actiuni incepute cu zile bune inainite si menite sa cuprinda mai ales populatia tanara in cercul mare al consumatorilor de apa cu exclusiva misiune de a-i face pe acestia sa constientizeze de la varste fragede ca risipa apei cotata astazi la nivel planetar la fel ca aurul dauneaza vietii insasi. Nu am cum sa trec peste 22 martie 2020, mai cu seama ca s-au si scurs multe zile de la instaurarea starii de urgenta in Romania ca urmare a confirmarii COVID-19. Anul aceasta vorbim despre igiena, siguranta si sanatate de Ziua Mondiala a Apei.

In plina pandemie cea mai difuzata recomandare este sa ne spalam pe maini minim 20 de secunde pentru ca medici din lumea intreaga au identificat ca sapunul si apa sunt inamicii numarul unu ai coronavirusului. Iata, cum devine apa in acest an de mare incercare pentru omenire cel mai bun prieten al omului, pion esential al vietii de zi cu zi. Astazi nu mai vorbim despre securitatea apei, despre poluarea ei, despre ape uzate sau despre pretul apei. Astazi aducem in atentie apa in context pandemic. Insusi directorul Organizatiei Mondiale a Sanatatii, Tedros Adhanom Ghebreyesus a marcazt astazi Ziua Mondiala a Apei punand la dispozitia lumii intregi un videoclip despre cum sa ne spalam corect pe maini in conditiile prezente.

Relevant pentru noi buzoienii este sa citim punctul de vedere al conducerii Companiei de Apa Buzau postat in aceasta dupa amiaza pe pagina de socializare a institutiei:

“Ziua Mondiala a Apei aduce anul acesta in atentie, protejarea si sanatatea noastra. Initial, tema globala pe care ne-o propusesem pentru acest an era ”Apa si schimbarile climatice”. Ziua Mondiala a Apei de acest an aduce insa temeri si multe semnale de alarma cu privire la igiena, siguranta si sanatate.
Ne alaturam eforturilor globale de costientizare a importantei apei pentru viata si sanatate prin faptul ca gestionam un intreg sistem public de alimentare cu apa, de tratare si distributie dar si de colectare si epurare a apei uzate menajere. Calitatea apei potabile este verificata zilnic, atât in laboratoarele Companiei de Apa Buzau cât si in laboratoarele Directiei de Sanatate Publica Buzau, prin efectuarea de analize fizico – chimice şi microbiologice. Avem obligatia de a asigura calitatea apei potabile pentru clientii nostri, apa fiind monitorizata printr-un amplu proces de control in sistem electronic SCADA. Pentru a sarbatori Ziua Mondiala a Apei, Compania de Apa Buzau a initiat la inceputul lunii martie un proiect pilot pentru 10 scoli generale si licee din judetul Buzau, scopul fiind acela de a implica cât mai multi tineri in exprimarea viziunii si creativitatii dar si de a constientiza rolul important al apei. Asteptam cu nerabdare desenele lor dupa reluarea cursurilor, creatii ce vor aduce cu siguranta un elogiu ”Apei de la robinet”.

Suntem siguri ca tinerii nostri vor intra in lumea imaginatiei folosind sabloanele puse la dispozitie, iar in aceste ultime zile de nesiguranta vor constientiza mai mult ca oricând importanta apei de la robinet, ca pe un simbol pentru viata si sanatate. Odata cu reinceperea cursurilor vom multumi tinerilor prin decernarea premiilor pentru respectul pe care il poarta apei de la robinet si naturii in general.
Zilele acestea, odata cu focarul Covid-19 toate planurile pentru evenimentele prilejuite de Ziua Mondiala a Apei s-au schimbat. Ceea ce este esential pentru mapamond in aceste zile ramâne sanatatea. Organizatia Mondiala a Sanatatii incurajeaza tarile lumii sa abordeze situatia in care ne aflam cu totii intr-o maniera solidara si cooperanta. Recomandarile OMS includ sfaturi de igiena care ne pot proteja “spalarea frecventa si riguroasa a mâinilor, cu apa si sapun, timp de 20 de secunde” Pandemia Covid-19 a ingenunchiat o lume intreaga. De câteva luni primim recomandarile oamenilor de stiinta, medicilor, autoritatilor nationale si internationale si in acelasi timp reguli de igiena pe care cu totii le cunoastem si poate multi dintre noi nu le dam importanta. In anul 2010, ONU recunostea “dreptul la apa potabila şi la salubritate in condiţii de siguranţa şi curaţenie” ca pe un drept uman, potrivit caruia toţi cetaţenii planetei trebuie sa dispuna, fara discriminare, de apa suficienta, sigura, accesibila pentru necesitaţile fizice, atât, pentru uz personal, cât, şi pentru uz casnic, ceea ce include apa pentru baut, salubritate personala, spalare de haine, pregatire de produse alimentare şi igiena personala şi de uz casnic”.

Este o onoare pentru noi, echipa Companiei de apa SA Buzau sa furnizam apa de baut pentru 300.000 de locuitori ai judetului Buzau, reprezentând circa 67% din totalul populatiei judetului nostru!

Suntem constienti de rolul pe care il avem in calitatea noastra de operatori de servicii apa- canal, componenta critica in planul judetean de asigurare a conditiilor de sanatate si igiena, de aceea luam toate masurile care se impun in situatia data, astfel incât sa fie asigurata continuitatea serviciului de alimentare cu apa si de canalizare.

Va multumim anticipat tuturor pentru sprijin si va asiguram ca ne alaturam eforturilor interprinse de autoritatile competente pentru gestionarea acestei situatii de criza si suntem convinsi ca impreuna vom reusi sa asiguram continuitatea si securitatea acestui serviciu, vital pentru intreaga populatie si pentru fortele destinate apararii”.

Am discutat telefonic cu Simona Savulescu, directorul general al Companiei de Apa despre ceea ce ar fi trebuit sa aiba loc in judetul Buzau intr-o zi de 22 martie care nu ar fi facut parte dintr-o perioada pandemica. Inainte spun insa ca printre primele declaratii ale reprezentantilor Comitetului National pentru Situatii Speciale de Urgenta in aceasta perioada cu masuri speciale in tara noastra acestia au facut referire si la asigurarea apei potabile catre populatie alaturi si de energie electrica. Ca atare, o intreb pe directorul general al CAB, Simona Savulescu despre modalitatea de lucru a acestei institutii in perioada imediata.

Aceasta a precizat ca fiecare punct de lucru are in permanenta activa o echipa si altele doua echipe de angajati sunt de rezerva. Modalitatea noua de activitate va fi implementata din 23 martie 2020 si se aplica intregului personal al companiei care furnizeaza apa potabila pentru 67 la suta din populatia judetului Buzau.

Le spunem totusi la multi ani celor care ne furnizeaza zilnic apa la robinet cu speranta si dorinta de sanatate pentru toata populatia judetului Buzau!

Tinem in atentie spalarea frecventa cu apa si sapun a mainilor si nu uitam robinetul deschis pentru ca apa inseamna viata si sunt zone pe glob care au pierdut resursa aceasta esentiala. Redam in continuare videoclipul propus atentiei mondiale de OMS.

 

Una dintre fotografii apartine mediului de socializare.