0774/982.049

Se aude zanganit de pamant spart de sapa. Imi spun ca nu este asa si ma duc mai aproape de femeia care si-a incovoiat spatele si loveste aprig pamantul care sta in calea pepenilor. E doar o umbra in mijlocul Baraganului, o campie imensa care inghite orice. Spun de la distanta buna dimineata, dar nici gand sa auda. Ma apropii si zic iar. Da sa se sperie si se intoarce repede cu sapa asezata parca din reflex in fata precum o arma. Chiar fac o gluma, insa femeia, desi este opt si cateva minute, pare rapusa deja de oboseala. Cum s-a deschis putin de zi sunt aici! Nu vedeti ca-s singura, am de tras cateva zile, sunt patru hectare. Bine, eu tai iarba doar dintre randuri ca avem folie la pepeni, dar trebuie sa ma tin de ea. De, a inceput culesul si nu mai pot intra oamenii sa care pepenii la masini!

Acesta este contactul cu rodnicul Baragan, pamantul care are inca resurse sa ne ofere mancare, spun fermierii locului. Grabesc pasul sa ies dintre pepeni, desi tare m-ar interesa povestea Dabuleniului de Buzau, zic asta pentru ca acesti cultivatori se lauda ca au ajuns sa iasa cu pepeni in piata chiar inaintea celor din Oltenia. Scopul meu este insa sa ajung la un om aparte, unul dintre putinii alesi sa contribuie prin deciziile luate la dezvoltarea orasului Pogoanele, in fapt este cel care a primit aceasta zona la inceputul ei ca urbe, in aprilie 1989, in acelasi timp cu celebrul Scornicesti. Pe Constantin Manea l-am cunoscut cu ocazia unui reportaj ce avea drept subiect chiar orasul Pogoanele si posibilitatea ca oricine din tara aceasta sa se mute aici. Exista asa ceva? Da, desigur! Sunt si motive! Pro si contra.

Orasul… unde-i orasul?

Un punct din ce in ce mai mic in oglinda din stanga. Nu se mai misca, dar este acolo. Femeia din campul cu pepeni isi duce misiunea mai departe: bate cu sapa pamantul sa-l scape de ciulini, caci au inceput sa se ridice. In spate, praf, desi a reusit Dumnezeu sa ajunga si aici cu ploaia asa de asteptata. Ma frapeaza tot timpul intrarea anosta din orasul Pogoanele. Am fost aici in mod frecvent incepand cu 2004 si imaginea este absolut neschimbata. Chiar langa panoul cu stema si denumirea orasului paste mereu cate o vaca. Daca nu ai memorie vizuala, poti spune ca este aceeasi vaca! Lantul se duce pana langa panou, vaca in picioare mananca linistita si din cand in cand da impresia ca ridica ochii spre cei care trec, insa se apara de muste! Aprige muste! Si mai este o observatie – la primele case din oras este mereu dezordine, carute, nailoane, porumb, agitatie. E totusi semnul unui oras din campie, unul in acest caz care traieste din cultura mare si din ce in ce mai bine din cea a pepenilor!

Cu ani in urma, insusi personajul principal de astazi imi povestea despre infiintarea orasului. Costantin Manea spunea ca Pogoanele s-a infiintat ca sat in 1853. Exista povestea lui Costea Musceleanu care detinea mosiile Caragele si Tuguiatu si care a inceput sa vanda cate cinci pogoane de pamant taranilor clacasi. Terenul era in zona orasului de azi. Acolo au venit primele 370 de familii, erau dintre ele si familii venite din alte zone, asa au format orasul Pogoanele. Nu tarziu in istorie, satul de atunci Pogoanele a devenit unul dintre cele mai prospere din zona Buzaului. Cernoziomul – cel mai fertile sol din Romania- se transforma inca de atunci cel mai bun sic el mai fidel prieten al locuitorului din Pogoanele. Astazi, orasul pare greu de definit si de inteles!

Ferma de la poalele padurii

Nu mai dau atentie femeilor cu basma alba si restul vestimentatiei neagra sau gri care se aliniaza pe langa garduri mai ales grena si gri, sociologii spun ca griul defineste societatea rurala a Romaniei, si merg spre padure! Este padurea din Pogoanele care tine sub poale o ferma aparte, ferma lui Constantin Manea. Drumul din oras spre aceasta zona periferica este greu de trecut si el, probabil asfaltul de calitate indoielnica nu mai suporta firmele care-l folosesc si ne arata rapid cum s-a procedat la turnare. Nu stiu daca aici este asfalt recent turnat, nu cred, dar ar trebui conducerea locala din Pogoanele sa se straduie putin mai mult! Nimic nu indica prezenta intr-un oras. Comparati cu orasul Nehoiu sau cu Rm. Sarat si chiar cu Patarlagele. In fiecare dintre cele trei orase mai mari decat acesta se vede ca are loc reinventarea. Pogoanele a avut mereu parte de o conducere fara culoare, a nu se intelege politica deoarece asa culoare desigur ca are si a avut in perioada moderna, fara prestanta, fara … mai nimic este si azi Pogoanele! Doar oamenii, luati individual spun cate o poveste frumoasa pe care ei insisi o creeaza!

Ma supara tare gropile pana la padurea de stejar si salcam si sunt doar vreo doi kilometri sau o fi putin mai mult? Strang din dinti, stau cu inima stransa pentru siguranta masinii, dar tin sa ajung la Constantin Manea, omul interesant care reuseste sa construiasca tot timpul o poveste in jurul a ceeea ce face. Prima casa, ferma! In curte agitatie mare. Un caine de vanatoare isi plimba tacticos coada printre gaini aparte. Un altul, dar sigur de paza la stana, e ranit. Sufera intr-un colt! Parca si anii is grei pe el nu numai blana lunga pentru un caine. E ditamai animalul! La fiecare doua-trei minute canta cate un cocos. Ascult glasurile. Mereu alt cocos! Anul trecut, printre gaini alergau ca intr-un joc de copii purcei vietnamezi. Din spate de tot, un strut isi ridica gatul semn ca a vazut ca are musafiri. Azi nu e strutul! Dar e curtea plina cu gaini, pui, curcani, caini, gaste lesesti-americane pentru care venirea unor straini e adevarata petrecere in suflet si vin langa tine si canta atat de fain! E un spectacol! Cu adevarat o ferma, o curte imensa dedicata pasarilor si animalelor extreme de diverse!

Pasii ma poarta desigur printre pasarile care-si fac din plin simtita prezenta. Am uitat efectiv de domnul Manea, distinsul fermier care imblanzeste campia Baraganului si-i da aura de odinioara: de taram rodnic fara a fi tratat cu alimente pretioase, hrana necesara pamantului! Venit direct de la munca din solarul cu legume, Constantin Manea apare intocmai ca fermierul deja obosit de munca la primele ore ale diminetii. Imi spune in fuga ca dimineata incheaga branza dupa ce mulge vacile, hraneste fiecare categorie de pasari si animale in parte si coordoneaza munca din camp. Nu va pot preciza in mod clar varsta, insa pariez ca e trecut bine de 65 de ani! Are in spate experienta vasta: este fost medic veterinar, apoi sef al Unitatii de Ameliorare si Reproductie in Zootehnie din Buzau si primul primar al Pogoanelui – orasul aflat la distanta egala in campia Baraganului fata de Urziceni, Faurei si Buzau. Sa nu va ganditi ca din ferma aceasta, sa zic mai bine de la munca, lipseste doamna Manea! Nu! Este si se contureaza ca o doamna cuminte, extrem de cultivata, detinatoare a unor maniere cum rar intalnesti la doamnele zilelor noastre. Despre ferma insa, tot domnul vorbeste. Poate revin candva la doamna aceasta faina sa punem impreuna in pagina povestea conservelor si a gemurilor din Baragan, povestea echilibrului si armoniei in toate, in general!

Dau sa trec de zona de intrare in curtea imensa si vad pasari exotice – rate mandarin, fazani diversi – chiar nu am vazut in alta ferma din judetul Buzau fazani ca la Constantin Manea, pauni, rata leseasca, lebada, niste pasari micute galbui al caror nume l-am uitat… porumbei fel si fel.

In fapt, ferma perfecta din Baragan nici nu te lasa sa retii cate are in interior. Mintii ii e greu sa admire, darmite sa si retina! La fiecare rasa Constantin Manea are o povestire, fie de unde a adus-o – retineti! pe fiecare da bani- fie cat de frumoasa si spectaculoasa este. Esential este ca linistea e ceva rar printre aceste pasari. O sa revenim printre ele repede.

Cu cate kilograme de grau putem plati o bere?

Discutia are desigur un inceput. L-am consumat deja, asa ca iesim cu vorba in camp, la cultura mare. Constantin Manea impreuna cu familia sa lucreaza o suta de hectare cultivate cu cereal. Este recunoscuta zona noastra ca potential al pamantului calitativ. Daca am avea ploi la timp i-am bate si pe cei care au irigatii! Dar asta e situatia. Ne rugam cand sunt situatii … anul acesta ne rugam pentru porumb si floarea sorelui, graului nu are ce sa-i mai faca ploaia. In alti ani vorbeam intr-un an bun de cinci-sase tone la hectarul cu grau, acum ne-am multumi cu trei tone la hectar! Am zice si bogdaproste! Avem anii precedenti care ne-au ajutat si traim ca ursul! Speram insa ca urmatorul an sa fie normal! Sa avem precipitatii la timp. Supravietuim! Sa vedem si preturile la grau! La rapita e bine, un leu si 50 de bani. Intotdeauna graul a fost prost platit – 40 si 50 de bani pentru un kilogram. Iar samanta este scumpa fata de acest pret. Cate kilograme de grau ar trebui sa vindem ca sa platim o bere? E dificil, nu-i asa?

Tristetea omului care munceste o vad clar in cantitatea de cuvinte si in apasarea unora dintre ele, plus intrebarea capital: cate kg de grau vinde un fermier pentru a lua o bere? Dar cat l-o fi muncind pe acest grau? Palmele lui Constantin Manea spun singure povestea muncii zilnice in ferma si in camp. Oamenii de acest gen nu au vara linistita, au primavera in agitatie si toamna in semen de speranta pentru anul care sta sa vina. Dar peste toate este problema oamenilor care de fapt nu vor sa munceasca, traiesc dintr-o zi de munca o intreaga saptamana ori predomina ajutorul social – factorul numarul unu de sporire a votului electoral Forta de munca … ca peste tot in Romania si noi ne vaitam de forta de munca. Am un tractorist, eu si baiatul meu care este ocupat cu serviciul lui, dar cum prinde timp liber vine si ne ajuta. Nu stiu daca e bine sa o spun, dar totusi o spun ca sa dau un exemplu celor care nu lucreaza, care stau pe marginea santului, nu au nici o pregatire, dar asteapta ajutoare sociale. Am dat si eu pe vremuri ajutoare sociale, dar daca m-ar intreba cineva acum sunt total impotriva lor! Baiatul meu are Medicina Veterinara, facultatea zic, are doctorat, Dreptul si masterat. Cand mi-au plecat ciobanii de la oi, doua saptamani a muls oile, iar eu am dat la usa. Nici un salariu de 3000-4000 de lei in mana nu ar tine un angajat aici, in Baragan. Ar sta o luna-doua si cand ar vedea banii in mana ar pleca, ar zice ca i-ar ajunge o viata! Nu, nu-i mai motiveaza un salariu bun! Cred ca o sa aducem oameni la munca de afara pentru ca asta am vazut ca este solutia!

Inainte erau la fel de multi asistati social. Tot asa erau! Chiar daca s-a intervenit cu legi ceva mai drastice, tot asa era. Era perioada de tranzitie, nici noi nu stiam pe ce lume traim si ne incadram in functie de cum venea de sus! Dara acum gata, s-a terminat, trebuie sa ne luam serios de munca.

Nici nu pot ridica privirea. Simt furia celui care munceste zi lumina si peste fata de lenea tanarului momit cu vreo cateva sute de lei lunar astfel incat sa-si conserve puterea de vot din patru in patru ani. Nici nu ar mai trebui stampile de vot, degetul asistatului are deja putere juridica, sa spun asa!

Gainile care mangaie ochiul

Ce sa ma gandesc eu la asa lucruri urate cand pe langa mine forfotesc ca intr-o hora iute gaini fel si fel. Un cocos isi tot striga suprematia si isi protejeaza Araucana sa! Da, Constantin Manea din Pogoanele are in ferma sa si gaini rare, Araucana, de matase si de portelan. Nu zic, cocosul viu colorat de portelan isi plimba gales gaina prin curte! Sunt intr-o defilare a frumusetii! In schimb, mamica de matase sta cuminte langa primii ei pui. Mandrie pentru ea, dar si pentru fermier:

Oul de Araucana se cunoaste de celelalte pentru ca este verde si se zice ca este fara colesterol. Pentru ou am adus-o aici si cand vad ceva nou…am si gaini de matase si de portelan. Cele de portelan sau mii de flori sunt viu colorate. Sunt pitici si le tin de frumusete. Mangaie ochiul si ele si fazanii. Clar le tin pentru frumusete pe acestea mici, nu ma indur sa le tai pentru mancare pentru ca avem ce sa taiem, slava Domnului! Mai dau celor care sunt pasionati de asa ceva. Nu multi sunt pasionati. Nu! Unii zic: e, ce e, e gaina, tot gaina este! Vorbeam cu cineva, era vorba despre o expozitie cu gaini Playmouth Barat si avea o gaina din aceasta rasa pe care i-a facut-o cineva cadou. Era o gaina care fusese campioana. Si imi spunea mie: nu stiu ce gaina campioana a fost ea ca la mine nu a facut nimic deosebit! Deci, nu-i placea! Nu am gaini si puisoir de matase foarte multi si nu vand, dar daca se mai inmultesc… dar parca nu ma indur cat sunt de frumoase!

Plec dintre sutele de pasari si animale, mentionez ca nu v-am povestit despre toate, cu gandul ca munca si pasiunea aduc frumusetea in Baragan, insa omul care le detine innobileaza un oras care de ani de zile spune putine lucruri! Despre Constantin Manea as fi scris din primul reportaj al www.buzaulinreportaje.ro pentru ca este repede luat drept exemplu, este de retinut povestea despre pasiune si daruire devenite virtute, despre munca si lipsa de oboseala! Poate ca mi-au scapat alte observatii ceea ce inseamna ca ma intorc candva in Baragan, la ferma lui Constantin Manea!

error: Continut protejat

Pin It on Pinterest