0774/982.049

Nu ma pricep eu foarte tare la muzica si nici nu trebuie, insa privesc cu atentie comenzile dirijorului la inceput de cantec. Spune scurt, lovind bagheta de masa din fata, Do major, va rog! Si incepe muzica precum un raport de dimineata in curtea unei unitati militare. Asa aseman eu, nestiutoarea de valori ale notelor muzicale si ale ritmurilor obtinute. Pentru mine muzica este sentiment. Fior, bucurie, dans, tristete, tristete maxima, bucuria vietii. Si cate or mai vin ascultand.

In curtea Divziei 2 Infanterie Getica nu am mai fost de ceva vreme. Si fac azi cativa pasi, destui, pentru a sta de vorba cu noul comandant, generalul de birgada Gheorghita Vlad. Unitatile militare si accesul in curtea lor nu mai sunt ca odinioara. Zic 15 ani in urma. Sunt pasi de facut, procedura de urmat, militari care scriu datele vizitatorului, alt militar te roaga sa astepti si un al treilea – al patrulea te acompaniaza. Din vorba in vorba, acesta ultim, in asteptarea generalului, imi spune ca are un har.

Cand spune har i se lumineaza fata, iar cand revine si adauga am facut si eu ceva pentru Armata Romaniei, parca ia si pozitie de drepti! Simt ca imi rasare un zambet, dar zic sa nu-l afisez. Scot un bravo obligatoriu si regret. Omul chiar e fain! E rupt din lumea adevarata ca sa serveasca patria in felul lui. Incep sa-l analizez. Tinuta, expresia fetei si gesturi. Toate incep sa coasa povestea unui om placut, chiar din adevarata lume rupt, care nu are pretentia scolilor inalte, ci stie sigur despre el ca harul si iubirea fata de haina militara ii sunt precum familia, doua fete si sotia.

L-am cunoscut in acest fel pe Nicusor Andrei. Are multe de spus mai ales despre folclorul romanesc pe care a invatat sa-l iubeasca in copilarie, la Beceni, acea zona care face trecerea de la deal spre munte, in judetul Buzau. Un amalgam placut mai ales inainte de 1989 cand aici se faceau recrutari, spre exemplu, fiind centru zonal de ales oaste pentru tara, era fabrica pentru metalurgie care aduna angajati de pe toata Valea Slanicului si de dincolo de ea. La Beceni era si loc de odihnit animalele care carau mancarea muntenilor, si carciuma vestita a lui nea Popa, cel mai batran producator de carnati de Plescoi. Ei, da, si erau si femeile care coseau carpetele traditionale, dar si costume populare. Frumoasa copilarie a avut Nicusor acolo!

Ma numesc Nicusor Andrei, interpret de muzica popular, pe partea civila, cand nu am uniforma. Ma simt mandru ca port aceasta uniforma, dar si costumul popular. Domnul general mi-a dat voie sa ma prezint si prin intermediul dvs. si sunt convins ca si dumnealui este mandru cand cineva dintr-o unitate militara poate realiza lucruri foarte frumoase si altfel fata de cele din armata.

Si asa este, generalul Vlad a venit, am facut noi vorbele despre eveniment si, la final, luand exemplara pozitie de drepti acompaniata de salut, surprinzandu-ma si pe mine, Nicusor Andrei ii cere comandantului perimisiunea de a da un interviu. Ei, nu asa e cutuma? Bucuros nevoie mare incepe povestea. Haideti sa luam putin pe partea militara… eu sunt foarte mandru ca port uniforma militara. Armata ne invata sa fim corecti, onesti, ordonati, respectuosi ceea ce in partea civila lasa de dorit. La Divizia 2, pe partea civila, atat in garnizoana Buzau, cat si in tara, la Iasi sau Bistrita Nasaud, am mers la festivaluri organizate de armata. Am obtinut trofee si diplome. Este bine cand avem un har de la Dumnezeu! E bine sa-l respectam si sa profitam de el. Sunt de fel din Buzau, dar am crescut la 33 de km de orasul Buzau. Inca se mai pastreaza acolo traditiile. Dar si acest subiect a inceput sa lase de dorit. Dar noi, cei din urma, am vrea sa promovam atat portul popular, cat si traditia noastra folclorica. Tineretul la ora actuala nu prea mai…

Se ridica de pe scaunul pe care anterior luase loc un general al Armatei Romane si imi arata pe telefon cel mai fain costum popular al sau comandat la un mester popular din zona Olteniei. Un costum alb cu modele de pandur inserate despre care imi spune ca sunt si in zona noastra. Nu zic nu pentru ca nu ma pricep, dar ce e drept e: costumul este impecabil, demn de un interpret de muzica populara in 2018! Si a costat pe masura frumusetii lui! Bravo, domnule! Si sa-i tragem de urechi pe unii mesteri ai nostri care fie asteapta comenzi pe canapeaua din fata a portii, fie se incurca cu bucuresteni pusi pe capatuiala care le promit vanzarea muncii lor pe bani multi in state indepartate precum Canada. Iata, clientii dvs. merg in Oltenia!

Militarul isi apreciaza si munca sa de interpret popular si, iata, tinuta din civilie! Respect! Da, despre respect vorbeste si Nicusor Andrei, militarul care canta ca sa bucure sufletul camarazilor din Romania si se gandeste ca ar trebui sa ajunga cumva si la cei din teatrele de operatii unde tara noastra are trupe trimise. Sunt foarte mandru de tot ceea ce fac! Am doua fete acasa si din pacate nici una nu-mi urmeaza aceasta bucurie de a canta! Ma apropii de 44 de ani de viata si traiesc fericirea de a canta, de a fi tata si a purta haina militara!

Isi aranjeaza permanent tinuta kaki semn ca este un artist preocupat sa se prezinte frumos in fata publicului sau. Ii caut privirea cuminte. Pare preocupat de vorbele pe care le spune si il inteleg, suntem intr-o cazarma, locul sau de munca! Iesim repede in curte si parca i se deschide un zambet pe fata cand spune despre familie si despre civilie. Aflu de la Nicusor Andrei ca reuseste si o alta performanta, aceea de a conduce si o formatie cu care merge la diverse evenimente publice sau private. Munca in formatia Rustic este acea parte de relaxare a vietii, o altfel de implinire sufleteasca pe care o intelegi doar daca il asculti pe Nicusor Andrei. Cu Vali Cozma la orga si solist vocal si Roxana Cozma, solista vocala, Nicusor spune ca Rustic devine o parte chiar din familia sa.

Va spuneam de cantat .. . mi-am permis sa-l surprind cerandu-i sa cante. Cum sa nu!, spune militarul gata sa-si indeplineasca datoria si canta o strofa celebra dintr-un cantec al olteanului Constantin Enceanu despre viata, oameni si sentimente. Insasi viata e defintia prin cantec si respect. Si pe cele doua le-am vazut in vorbele, comportamentul si gesturile militarului Nicusor Andrei care vrea sac ante pentru Armata, pentru tara insasi, pentru buzoieni, pentru oamenii care iubesc pur si simplu sa traiasca frumos!

error: Continut protejat

Pin It on Pinterest