0774/982.049

Nu e masa romaneasca de sarbatoare fara un pahar cu vin pe ea! Nu este  eveniment din viata romanului neinsotit de vin! Vinul este insasi povestea vietii noastre, este tamaduitor si datator de viata, leac impotriva batranetii si sprijin financiar in caz de necaz. Vinul este rege si in bucatarie daca stim sa-l folosim in tonul sau alb demisec ori sec peste sarmale, spre exemplu, spun specialistii gastronomi, sau in fel si chip. El, vinul, inveseleste si sta la aceeasi masa cu tuica, acea licoare din munti inca preparata din prune in judetul Buzau. In prag de an nou, vinul intra in hora mare de sarbatoare si ne da tonus bun daca il bem cumpatat! Spunem noroc si la multi ani ridicand paharul cu cel mai bun roze de la Curbura Carpatilor!

La romani, vinul sta in crama, in beci, pe raftul de magazin, ba si la muzeu! Buzaul este una dintre cele mai mari podgorii a Romaniei, dar nu are un muzeu al viei si vinului.

Va port pasii, la final de an 2018, primul din viata ziarului www.buzaulinreportaje.ro,  pe colinele Buzaului, inspre dealurile albite de calcar cochilifer de la mijlocul Podgoriei Dealu Mare. Acolo unde vinul rosu este la el acasa, adica Merlotului ii sta asa de bine alaturi de Feteasca Neagra, dar nici Hamburgul de masa nu iese din hora vinului si face fata provocarii de a da un vin roze, cel in trend in acest moment pentru masa dintre ani!

Ionel Stanciu sau povestea dusa mai departe de pasiune

O zi de iarna care ii da voie sufletului sa se deschida si sa simta o bucurie neasteptata. Poate ca imaginea dealurilor care par de fiecare data pustii? Nicidecum, acelea aduc insingurare, lipsa de actiune din partea proprietarilor…stati! O bicicleta sta sprijinita de-un butuc de vie. Gata, suntem deja in mijloc de Podgorie Dealu Mare, la Naeni. Zic ca omul are de observant ceva, insa ma uit cu atentie: in fapt, localnicul a demarat taiatul vitei-de-vie intr-o fereastra de iarna, lucrare pe care podgorenii o realizeaza mai ales in prag de primavara! Temperaturile iata ca ii dau prilej sa munceasca in vie. Parca apare bucuria aceea pe care cu greu o identific la Naeni. Satele par abandonate, oamenii par sa fuga doar sub protectia ferestrelor, nimeni niciodata pe ulita. Sa nu zic niciodata… Fix la stanga dupa sensul giratoriu din fata impietritei Primarii din Naeni tinerii satului si-au parcat cum au crezut mai ostentativ masinile second-hand, insa extrem de lucioase si mai toate cu boxele urland muzica de taraf prafuit. De fiecare data cand merg pe drumul vinului din Naeni dau sa opresc si sa intreb tineretul care se opreste aici: treaba ar avea sa faca? Sunt temperata la timp.

In fata, dealurile de-un verde trecut bine spre nuanta matura din timpul iernii fac tacit schimbul de la sfarsit de vegetatie-repaus-intrare in vegetatie. Casele par in continuare fara oameni. De, este totusi iarna si frig, ce sa roboteasca oamenii afara? Pe drumul acesta inainte se ajunge pana la Fintesti, fix pe granita cu judetul Prahova. E un drum mandrie pentru cei care conduc turismul romanesc si pe care doresc sa-l refaca astfel incat cramele de la Naeni sa intre in circuit turistic. Rara avis!

Localitatea aceasta este atat de frumoasa, de ofertanta turistic – spun aici doar o biserica veche din lemn, biserica din piatra de sus, de pe deal, o tabara de sculptura in piatra aceasta alba cu ramasite cochilifere, primele morminte dacice de copii de la Marea Neagra la Carpati, singurul cuptor de ars var inca activ din judetul Buzau, mesteri cioplitori in piatra, cariera de piatra din care s-a scos pana de curand – zic dupa anii 2005 – piatra pentru Autostrada Soarelui, dar si pentru coloanele de la Palatul Parlamentului, crame mici si mari, mari producatori de vinuri nobile si vinuri de nisa cu buchet bine studiat prin Austria si alte cateva tari cu pricepere. Un singur lucru trebuie facut – putina curatenie, domnule prim localnic al zonei!

Oaza de bucurie apare curand. Sufletul tresalta inca a bucurie, nu ma las infiorata de oamenii care nu fac ceva constructive si nici de indolent autoritatilor. Haideti sa vedeti oameni care vor sa demonstreze ca zona Naeni poate fi si frumoasa, si valoroasa si curata! Pe ulita spre Crama Stanciu pietrele stau cuminti sa urce in liniste masina. Seniorul Stanciu isi lasa de obicei cainii de talie mica liberi. Se aduna acum spre curte. Familia aceasta daruieste din start caldura, ospitalitate si spune prin pozitia corpului si a mainilor ca vrea sa aiba de-a face cu oaspeti! Sa fie bine si sa existe in curtea aceasta mereu oaspeti pentru ca truda spre nivelul la care au ajuns are loc de cel putin 16 ani, de cand ii stiu eu. Impreuna cu sotia sa, Elena, fost cadru didactic in sat si mai apoi primul ghid turistic al comunei imbracata in calcar si vin, Ionel Stanciu si-a dorit o crama prin care sa poata promova locul nasterii sale.

Incet-incet si cu actiuni care rivalizau spre exemplu cu ceremonialul din Piata Prefecturii Buzau de 1 Decembrie – asta pentru ca 1 Decembrie petrecut intr-o crama este o fapta inedita! – domnul acesta prin venele caruia nu vin curge, ci pasiunea pentru vie si vin, a reusit sa infiinteze o crama opsitaliera. Blocuri de piatra cu incrustatii de scoici si pesti – povesti care stau inscrise pe langa butoaiele cu nobil alb, roze si rosu, sec si demisec. Daca as fi venit toamna, dincolo de septembrie si pana pe la octombrie, curtea cramei ar fi fost plina cu butoaie. Unele stateau la spalat a treia-a patra oara, altele deja primeau licoare bahica.

Am stat de multe ori de vorba cu seniorul vinurilor din Naeni si de fiecare data am ezitat de pun o intrebare. Dupa maxim trei minute de discutat despre vinuri i se lasa apa in gura, cum spune romanul! Intervine pofta! Eu asa explic de fiecare data pasiunea seniorului Stanciu pentru vinurile care insotesc omul toata viata.

Stiu ce inseamna sa faci cu pasiune un anumit lucru si il provoc pe domnul Stanciu sa-mi descrie cu pasiunea unui gurmand, daca se poate spune asa, vinul roze care in 2018 este cel mai potrivit pentru sarbatorile de iarna, dupa cum arata chiar specialistii enologi din diverse spatii viticole ale tarii prezenti la targurile din toamna dedicate vinului. Fara sa ezite imi spune ca acest vin poate acompania intreaga masa de Revelion. Ia sa auzim!

Stiti vreun om care atunci cand bea apa pare ca o mesteca precum o bucata de paine? Si mesteca atat de atent si cu pofta incat doar uitandu-te iti vine subit miros de friptura? Eu stiam unul singur, acum uitandu-ma la domnul Stanciu care isi sterge din cand in cand cu mana stanga fie obrazul, fie gura si ascultand la rece inregistrarea imi dau seama ca enumerarea cuvintelor pasiune si suflet in descrierea vinurilor din crama sa nu sunt simple intamplari, ci seniorul detine atat de multa dorinta de a face vinuri alese si – important de specificat netratate chimic, deci vinuri ecologice – incat rar iti e dat sa vezi asa ceva. Vorbeste cu patos despre pamantul din care creste vita-de-vie si despre necesitatea ca urmasii lui sa aprecieze si sa iubeasca intai radacina butucului si abia mai apoi limpezimea rozeului din baricul de stejar.

Atent si prezent in permanenta langa noi, viitorul… viitorul domn care va coordona crama Stanciu din Naeni. Este Sorin Padure, specialist de altfel in management in viata profesionala, dar impatimit al cunoasterii vinurilor datorita socrului, seniorul Ionel Stanciu. Il simt in spate cum ar vrea sa completeze spusele seniorului care tine cont de orice detaliu legat de vin, insa zic sa probez rabdarea. Si are, domnule! Tine paharul cu vin roze in mana precum o floare pentru doamna sufletului sau impreuna cu care gandeste in acest moment ca langa crama sa infiinteze primul muzeu al bogatei zone Naeni. Minunata idee! Sustin din punct de vedere jurnalistic, insa va cer si eu rabdare, Claudia Padure ma asteapta deja langa piesele de muzeu stranse in casa familiei Stanciu de ani de zile chiar de mama ei, Elena, in mod sigur va aduceti aminte de ea – primul ghid turistic al zonei Naeni! Doamna aceea cuminte care picta original pe bucati de piatra alba din zona! Picturile le oferea mai apoi turistilor cu care interactiona si care reveneau!

Lui Sorin Padure ii privesc prima data seriozitatea cu care vorbeste despre vinul din pahar si despre increderea pe care o are in el insusi in a merge mai departe cu pasiunea seniorului pentru crama si ceea ce este in ea. Doar sa ascultati!

Seniorul Stanciu nu sta locului. In timp ce eu discut cu Sorin Padure, Ionel Stanciu cauta un pahar care sa il reprezinte si pune in el ca de doua degete vin alb. In pahar nu trebuie sa fie spuma si nici prea mult vin! Imediat ce terminam ii cere ginerelui sa umple alte doua pahare cu rosu de Dealu Mare si inca un alb cred sec pahare si sa le aseze langa bucata sa de Romanie, in sala de asteptare a oaspetilor. Si poate nu credeti, dar la crama aceasta cu suflet, de pe granita Buzaului cu Prahova, vin grupuri de 40-50 de turisti o data. Dar unde sunt ele autoritatile in domeniu sa vada ceea ce trebuie si cand trebuie? Poate ca in acesti oameni care pe cont propriu isi cauta turisti si promoveaza si zona ar trebui investiti bani guvernamentali! Si spun asta uitandu-ma la seniorul Stanciu care ridica mana spre biserica de pe deal, din satul Prosca, biserica din lemn veche deja de gata trei sute de ani! Familia aceasta este modelul romanilor autentici care au inteles ca ajutandu-se singuri pot reusi sa se dezvolte si pe ei, dar si comunitatea din care fac parte! Sunt semene si simboluri romanesti peste tot in zona acestei crame, iar cei doi domni se completeaza de minune.

Colectia muzeala Elena Stanciu

Ies din crama baricurilor de stejar pentru ca stiu ca ma asteapta doamna profesoara de limba engleza, Claudia Padure. O fata tanara careia mama i-a insuflat la timp dragostea pentru autentic si pentru valorile familiei. O privesc de cateva ori fara sa am o intrebare pentru ea. Vad eleganta si cumintenia doamnei Elena Stanciu, perseverenta si corectitudinea tatalui si nota de modern personal. Este pregatita sa puna in miscarea un muzeu – colectie muzeala, minim. O varianta de sediu poate fi chiar casa parintilor din Naeni, adica langa crama.

Mainile profesoarei ating cu atentie lucrurile vechi pastrate de familie pe peretele beciului vechi. Stie despre fiecare si se gandeste ca locul viei si al vinului sa fie unul aparte in muzeu. Un omagiu pentru mama si tata, dar si pentru intreaga familie care pune umarul la munca toamna cand se face vinul.

Imi doresc eu din tot sufletul ca reprezentantii autoritatilor abilitate in domeniu sa nu considere o joaca ceea ce gandesc de cativa ani buni acesti oameni tineri si sa ofere ajutorul pe care sunt obligati sa il dea! Sunt exemple pe care le poti enumera pe degete de oameni care isi pun pasiunea straja patrimoniului national romanesc! In judetul Buzau stiu in mod sigur ca doar unul si-a dus ideea pana la capat, in Vrancea ar fi doi, iar dintre cei care au abandonat ideea ma gandesc sa vorbesc despre Doina Musat din Bradeanu – mama opincilor din Romania! Stau aproape de familia Stanciu-Padure pana la realizarea efectiva a muzeului care sa ne spuna legatura de la Naeni intre daci-vin-piatra alba cu scoici si pesti fosilizati. Claudia Padure nu ca are are sperante, vede ca si implinita misiunea ei de a continua ceea ce mama isi dorea cam din timpul in care seniorul Stanciu vroia sa construiasca aceasta crama cu cele mai bune vinuri de la Curbura Carpatilor. Si mi-am adus aminte de un coleg care intentiona sa cumpere un vin de calitate pentru un botez. I-am recomandat sa mearga la Naeni la Ionel Stanciu. Am ajuns si la pret, iar stapanul cramei tocmai imi spusese ca in acel an a dat cu 10 lei sticla cu vin! Cine munceste si stie ce calitate are produsul obtinut este indreptatit sa-si aprecieze si financiar munca!

Sa ridicam paharul si sa bem cumpatat in cinstea romanilor harnici care stiu sa se prezinte in fata vremurilor si a noastra, a celorlalti! Noroc, domnilor de la Naeni! Noroc pentru a putea sa munciti in aceeasi masura, sa faceti vinuri de aceeasi calitate si un muzeu care sa reliefeze dealurile manoase situate la mijloc de Podgorie Dealu Mare!

La multi ani!

 

 

error: Continut protejat

Pin It on Pinterest