Pe culmile Buzaului ziua se deschide precum o carte peste ale carei file vantul se lasa tanguitor in pasi de boston. Este atat de lenta trecerea cand rece, cand calda incat strangi inca la piept puloverul si arcuiesti privirea spre coastele dinspre munte. Nehoiu sta in soarele diminetii spre Lunca Mare, iar inspre partile de langa Siriu norii fac o lege neplacuta – vestesc ploaia. Totusi, isi pleaca in mod cuviincios capul si se lasa imprastiati. Deodata apar si oameni cu masca de protectie in mana sau chiar la gura si nas, semn ca merg catre vreun magazin, institutie, farmacie, locuri in care treburile de zi cu zi au greutate in viata fiecaruia in parte. Inca e stare de alerta in perioada pandemica de COVID 19.

Curgere a timpului inspre oameni.

Nehoiu – orasul in mijlocul caruia troneaza insasi istoria industriei lemnului, dar si destule dovezi ale industriei ospitalitatii dezvoltata bine bine pana in anii 1990, zic aici de hanul celebru de langa primarie, apare astazi intr-o noua ipostaza. Caut oamenii cuminti care isi vad de trecerea in fuga prin lumea mare.

In aceeasi zona centrala vad si semne ale modernismului – Casa de Cultura si-a ridicat fruntea din pamant si are inclusiv pe coama podoabe noi. Ah, ce s-or mai bucura scriitorii buzoieni cand or citi, caci abia asteapta lansarile de carte de la Nehoiu – acel oras din amfiteatrul montan, imi spune unul dintre clasicii buzoieni.

Spre oras.

Dau repede astazi sa trec din Lunca Mare inspre Lunca Priporului – satul in care stiu clar ca locuieste temerarul Teodor Cardei. As fi dorit sa stric linistea unei zile de iunie seniorului, insa aud din zare zgomote de utilaje de constructie. Aflu si vad rapid ca se lucreaza intens la refacerea caminului cultural. Incurc accesul in santier al unui buldoexcavator. Ies cat de repede pot, insa semne de munca sunt si de continuare a unui proiect ale carui roade le vom afla in curand. Revin in zona centrala a orasului Nehoiu pentru ca vara este musai sa facem sanie – deci caut sa aflu de la putinii oameni care trec pe strada cat costa gigacaloria si cum se face incalzirea apartamentului la Nehoiu. O larma placuta parca trece printre blocurile din zona sediului fostului IFET: sunt nehoieni care merg spre spital.

Urbea curata care da drujba si tapina pe pagaia de rafting astazi apare putin mai aglomerata decat in martie si aprilie 2020.

Locul I la nivel national

Si pare sa ramana al orasului Nehoiu pentru al doilea an consecutiv. Nehoiu breveteaza cumva intr-un domeniu viu discutat in aceasta perioada in plan national. In timp ce in orasul resedinta de judet, Buzaul, raman doar 4.000 de apartamente conectate la sistemul centralizat de incalzire din 7.000 cate sunt in prezent in situatia mentionata, iar RAM se desfiinteaza si sunt pornite motoarele unei incercari verzi, la Nehoiu se consolideaza acest sistem modernizat la final de 2018. Despre misiunea “ termoficare noua la Nehoiu” v-am spus intr-un reportaj devenit obiect de studiu pentru diverse administratii din tara https://www.buzaulinreportaje.ro/reportaj/reportaj-economic/orasul-care-se-incalzeste-cu-coji-de-seminte/.

Nehoiu, in refacere si modernizare.

Astazi, opresc pasul intai in oras, printre oamenii Nehoiului pe care ii admir pentru curatenia afisata si cumintenia chipului. Trec intr-o ordine parca. Pe multi dintre ei ii vad asezand pasul rar si in mare, iar mana stanga o tin la spate ca un punct de echilibru al intregului corp aflat in urcare. Opresc un domn din Lunca Mare: e asa de dimineata incat se uita lung daca sa stea pret de doua minute la vorbe sau sa-si caute drum catre centrul orasului, unde zice ca are de dus.

De-a stanga, un lagar de fiare si lucruri care scoteau fineturi de export nu cu multa vreme in urma. Relicvele IFET-ului nehoian zac. Par sa astepte o primavara care sa le dea o noua speranta. Si poate ca timpul lor vine, caci vad sediul administrativ de odinioara, modernizat. In centru, pe banca doi seniori par ca asteapta pe altcineva, imi spune unul dintre ei. Am venit eu! Oamenii resimt apasarea din perioada starii de urgenta si limitarea pe care ei insisi si-o impun in continuare. Ii intreb cam ce pret platesc pentru incalzire si in mod rapid seniorul calculeaza in mare ca “iarna” il costa la bloc cam 1.200 de lei. Persoana singura. Vecinul, fost sofer pe la baraj, impreuna cu sotia ar calcula spre 2.000 de lei, dar face mentiunea ca nu el plateste intretinerea. Of! Dau binete si ma ridic sa plec, numai ca barbatii o vad pe doamna Rodica, o vecina. Stati asa, e imposibil sa nu stie ea! Si doamna raspunde raspicat la intrebarea domnilor: 1.500 de lei, domnule, in mare, dar ce nu-ti convine ca nu mai urci lemnele cu galeata pana la etajul trei? Doamna intelege gresit si nici nu accepta indreptare, dar nici barbatii nu vor sa-i mai spuna o data, femeia este lasata sa plece catre piata foindu-si o sacosa plimbata de multe ori prin magazinele nehoine. Depun armele si caut raspuns concret la Primaria Orasului Nehoiu.

Primaria Orasului Nehoiu

Ionut Milea, primarul orasului ce se modernizeaza etapa cu etapa imi spune ca fix despre incalzirea in sistem centralizat a discutat in ultimele zile la nivel de unitate administrativa cu echipa de conducere pentru ca deja sania e pregatita la Nehoiu.

Primarul Ionut Milea: se doreste ieftinirea gigacaloriei ceea ce este imposibil…

297,5 lei cu TVA, 237 de lei platiti de catre nehoieni in mod concret.

Retinem 237 de lei si comparam preturile platite de catre populatie: Buzau 250 de lei, Iasi 245,39 lei, Oradea 275 lei, Botosani 398,72 lei. Aleatoriu. Am putea pune in discutie si pretul din capitala Romaniei care pentru populatie ramane la 180 de lei/gigacalorie, numai ca aici vorbim despre cea mai subventionata gigacalorie din Romania si nici un oras romanesc nu se poate compara la capitolul buget cu capitala, spun reprezentanti din domeniul termoficarii. Primarul Milea face calculele aferente.

Ionut Milea: … Intorsura Buzaului la fel oras de munte, 332,5 lei…

In mod evident, un oras de calibrul Nehoiului este corect sa se compare cu o alta urbe asemanatoare ca si numar de populatie, chiar si regim geografic si putere economica. Edilul nehoian raspunde rapid si pune in comparatie vecinul oras dinspre Covasna, Intorsura Buzaului.

Primarul orasului Nehoiu: am luat diverse exemple din tara…

Readuc subiectul termoficare si pret gigacalorie inapoi inspre orasul Buzau pentru ca daca Nehoiu face pionierat in ultimii doi ani si incearca si varianta ecologica a incalzirii folosind coji de seminte, Buzaul abia acum instaleaza sistemul necesar pentru piroliza, numai ca orasul Buzau nu are un sistem de termoficare nou precum urbea montana.

Ionut Milea: a fost contratimp…

800 de apartamente si cateva zeci de case din orasul Nehoiu traiesc un altfel de confort, in timp ce o parte opteaza totusi pentru incalzirea apartamentului in regie proprie: cumpara lemne, stocarea lor devine un stres multiplu, la fel si caratul pentru soba de la etaj.

Epopeea gunoiului, general valabila oriunde in Romania

La munca pe strazile orasului Nehoiu.

Pastrez discutia cu primarul orasului Nehoiu si la care revin dupa ce va prezint o secventa pentru ca la popasul din Lunca Mare, la capat de pod, o femeie indeparta vegetatia crescuta pe treptele de acces spre albia raului Buzau. Asa ceva chiar nu am vazut undeva in judetul Buzau. Fac cale intoarsa si ma arat curioasa: ce face femeia aceasta aici?

Doamna Tanasescu: eu fac curat la stadion, nu e mizerie deloc…

Retin ceva important: doamna Tanasescu face curatenie si la stadion, iar treaba are loc sistematic pentru ca acolo veneau pana la decretarea starilor speciale provocate de pandemia de COVID-19 copii si tineri sa faca sport.

Elimina vegetatia de pe pod.

Haideti, inapoi la edilul Ionut Milea pentru ca ma arat uimita de faptul ca femeia cu sapa ei mica migalea sa scoata smocurile de iarba ivite printre treptele de pe podul din Lunca Mare. Numai ca primarul duce subiectul mai departe catre epopeea generala a gunoiului prin care trece si Nehoiu din plin.

Primarul Ionut Milea: In Romania este o problema foarte grava in ceea ce priveste deseurile selective.
, Ionut Milea primarul orasului Nehoiu

Deci, vorbim despre colectarea selectiva chiar de la populatie – o forma de educatie la care trebuie sa aplicam fiecare astfel incat sa ne mai dam o sansa la viata curata, per ansamblu. Ionut Milea spune ca incet-incet s-a reusit cumva educarea nehoienilor, numai ca revalidarea si certificarea Organizatiilor de Transfer de Responsabilitate a destabilizat totul. Saga acestor OTR-uri a aparut in 2015 si nici in prezent nu este clara, la nivel national functionau 32 de astfel de organizatii care au grija ca 60 la suta din ambalajele ce intra pe piata in consum sa si iasa prin colectare selectiva, numai ca primarul din Nehoiu arata clar: nu se lucreaza in acest moment in tara cu aceste entitati. Piata reciclarii din Romania este blocata de prevederile unei ordonante OUG 74/2018, dar si de cele ale Legii31/2019 care impreuna au dus la haos in domeniu. In prezent, gradul de colecatre a deseurilor a scazut, numerosi colectori – cum este si orasul Nehoiu – au in stocuri tone de deseuri si nu stiu cum sa procedeze cu ele pentru ca aceste organizatii de transfer de responsabilitate se afla dupa reautorizare si transformare in OIREP – organizatii de implementare a respensabilitatii extinse a producatorilor, in asezare in piata. De la jumatatea lui 2019, aceste OTR-uri s-au transformat in OIREP-uri, iar in iunie 2019 acelasi stat a decis sa modifice din nou conditiile de avizare a acestora. Totusi, teoretic functioneaza. Practic, pandemia de COVID-19 a scazut preturile la deseuri, iar totul este din nou dat peste cap. “Problema gunoiului este cea mai mare din Romania pentru orice primarie”, spune ca o concluzie a acestui subiect interlocutorul meu care, intre timp este nevoit sa ia o decizie, repet temporara cum ar fi pastrarea deseurilor, spune primarul nehoian.

Primarul Ionut Milea: Daca oamenii s-au chinuit…

Solutie de moment pana la reglementarea in plan national a acestor organizatii care asigura trasferul de responsabilitate in domeniul mediului. Administratia publica locala din Nehoiu coordonata de Ionut Milea gandeste insa un pas nou care sa limiteze cumva macar imaginea tonelor de deseuri din plastic colectate constiincios de catre nehoieni: sa achizitioneze un utilaj cu care acestea sa fie bine presate.

Ionut Milea: gunoiul ar trebui sa fie 15 lei, dar este 5 lei…

In plan national, este bine de stiut, intreg sistemul acesta al colectarii ambalajelor – domeniu al reciclarii care de altfel mergea cel mai bine, este paralizat inca, iar firmele care se ocupa cu preluarea si recilcarea anunta deja concedieri masive pentru ca primesc si cu 70 la suta cantitati mai mici de deseuri. Pe de alta parte, acelasi stat nu mai vrea amenzi de la UE pe problematica gunoiului, insa isi pune singur bete in roate si destructureaza un sistem construit inca din 2004. Adaugam si efectele pandemiei care inca nu a trecut.

Nehoiu

Aplomb

Orasul Nehoiu ramane astazi atat de fain in urma. O fi fost si atmosfera dictata de ploaia ce a inceput sa cada fix dupa jumatatea zilei. Dintr-o data s-a limpezit si cerul, iar oamenii au lasatloc pe strada putinelor masini ce trec fara prea mare graba. Noroc cu nationalul 10 Buzau-Brasov ca se aude zgomot mai puternic… Patria aceasta isi are propriile reguli de convietuire si nu sunt batute pe hartia vremurilor noastre, ci vin de la mosii munteni ce-au contribuit si le infiintarea linei de cale ferata pe care Nehoiasul inca viseaza la romantele cunoscute de atata vreme, dar si la viata vie dintre blocuri, de astazi. Orasul cu cea mai ieftina gigacalorie din Romania, la categoria sa urbana, mai are de povestit!