0774/982.049

As scrie astazi ca gandul de-as putea! Degetele raman in urma si gandul este deja la paragraful trei… Am in suflet veselia oamenilor pe care i-am intalnit cu putin timp in urma. In cinstea lor as fi in stare sa spun intregii Romanii si lumii toate cat de frumos se poate trai inca la munte, in muntii nostri, ai Buzaului! O viata lina, modesta, pretuita si incarcata de bucuria muncii, da, a muncii! Nu au multe averi si nici nu se falesc cu ele, dar tin aproape de suflet ospitalitatea si bucuria vietii! Sunt cei mai frumosi oameni pe care un jurnalist ii poate intalni!

Drumul pacatului este astazi cel al fagaduintei

Pare sa fie ultima zi de toamna cuminte si blanda. Soarele si-a strans sulitele intr-o coada impletita la spate si se uita spre noi doar din cand in cand, dupa cum apuca de dupa patura uniforma de nori. Par sa anunte  mai degraba zapada… si oamenii Bisocii dau sa creada, caci au avut de-a face cu ea si la inceput de octombrie, iar dupa cum se schimba vremea se cam poate orice. Prapaditul drum judetean 204C care tasneste de la Vintila Voda si se opreste tocmai la Bisoca este in agonie! Imediat ce treci de primele case din partea aceasta de Vintila Voda gatul omului devine al unei papusi dansatoare. Simti ca nu-i poti tine piept in cursa aceasta a dansului. Si pe la Sarulesti doare. Si carosabilul drumului pacatului se resimte pe fiecare metru. Efectiv agonizand ca astazi nu l-am vazut vreodata! Si pe cat de slaba este forta cuvantului meu, pe atat de puternica e realitatea: prima masina intalnita pe intreg tronsonul Vintila Voda-Bisoca a fost chiar sus, la capat de drum. Bine, mai jos, spre Sarulesti un caine isi cauta carare printre gropile drumului judetean… La intoarcere, in mod normal as zice, tot o singura masina am intalnit. Semn ca drumul le da dureri mari de cap locuitorilor din capitala alpina a judetului Buzau si deja vin mai rar spre oras. Aflu in scurt timp de la oameni ca un val de promisiuni au ajuns la ei si pe cateva le cred pentru ca au vazut niste specialisti de curand pe zona care masurau carosabilul. Deci, imi zice un batran care incarca o caruta cu fan, nu vorbim despre promisiuni, e curata fagaduinta! Ca diferenta e mica, asta e! Numai ca drumul chiar este la o luna distanta de finalizarea proiectarii, imi confirma Ana Dobrescu, consiliera a presedintelui Consiliului Judetean Buzau. Dupa luna de proiectare, adica la inceput de noiembrie, spune Ana, daca vremea este corespunzatoare ar trebui sa se aseze santierul pe drumul pacatului. Si sa vezi bucurie cand se va lucra precum pe DJ 203K! Cinstit, muntenii Buzaului chiar se vor bucura pentru ca mai rau ca acum nu a fost vreodata pe acest drum care le poate dezvolta zona!

Prune grase de la munte

Nu-i asa ca este legatura intre cele doua? In speta, da. In plan real, legatura este domnul Raducu Marinescu, cetatean al satului Lopatareasa din comuna Bisoca. Nu mi-am programat nicicum sa-l intalnesc si in realitate, dar sa vedeti cum a fost sa se intample! Caci, pasul calatorului uneori trece de doua ori prin acelasi loc ca sa aiba parte de eveniment intr-un final frumos.

La Bisoca, sus, mi-am dezmortit timp de minute bune picioarele si mainile, am tras aer in piept si am primit cu bucurie o bura scurta de ploaie. Asta pentru ca am zabovit langa caruta unor sateni care incarcau fan pentru hrana la iarna a animalelor de care muntenii nu se pot lasa in veci. Fan bun, zbicit la soare despletit de-a binelea peste sat cat sa arda apa din iarba cosita. Cred ca imaginea aceasta este una dintre cele mai frumoasa la final de septembrie in zona aceasta in care de maine sunt sanse sa apara ghebele, acele ciuperci consistente pe care satencele acestea le pun la borcan sa aiba inlocuitor temeinic al carnii in perioada posturilor. Este realmente o placere ca intreaga familie sa plece la cules de ghebe in padure, mai apoi le spala si le aleg de frunze sau alte resturi vegetale, si iar le spala, ba chiar inca o data ca sa aiba siguranta produsului foarte curat, le fierb si le pun in borcan cu frunza de dafin, piper si mustar boabe, ba uneori si doua degete de otet, si apa, si usturoi taiat sau nu, dupa toleranta. Borcanul mic de 370 de mililitri costa si 20 de lei la targ.

Eu ascult cu atentie ce-mi spun domnii din fata mea: unul e pe caruta, celalalt da de jos cu furca fan sa fie asezat corect astfel incat incarcatura finala sa fata fata drumului pacatului care se indarjeste in fata calatorului.

Hai, ploaie, hai! Par sa strige muntii din jur nestropiti de gata doua luni! Si ploaia s-a oprit. Pentru mine tarziu. Oamenii pe care ii vazusem intr-una din primele gradini din satul Lopatareasa au lasat galetile pe sub pruni si s-au astrucat. Nu am incotro si urc inspre Bisoca din nou. De ce as vrea sa opresc langa ei? Aduna prune! Destul de rar obiceiul acesta acum, chiar si la munte. Ca si gradinile cu iarba de cosit, la fel se intampla si cu fanul din ce in ce mai des: oamenii nu mai aduna fanul si nu mai cosesc. Fie pentru ca au plecat in zone apropiate de orasul Buzau, fie pentru ca sunt prea batrani sa mai poata culege prunele. De data aceasta, in gradina de la Lopatareasa vad vreo sase femei ca la maxim 55 de ani si doi barbati. Numai ca bura de ploaie a fost mai rapida decat mine. Pana am intors eu masina, ei au plecat sa se adaposteasca.

Drumul meu se opreste acum la Primaria Bisoca pentru ca de aici aflu daca finalul de septembrie este o perioada tarzie sau inca buna pentru facut proviziile de iarna. Chair in sediul celei mai importante institutii din comunitate pare sa se simta cumva aceasta preocupare in prima zi mohorata de toamna. Numai ca in spatele geamului unei sali de sedinte toamna a colorat deja bine muntele in tonuri galbui cu predominant verde, poate pret de inca o luna. Interesant este ca pajistile Bisocii sunt pline de branduse, iar aceste flori apar toamna tarziu ca semn al venirii frigului. Legenda brandusei de toamna este de fapt povestea a doua fete gemene alungate de mama lor. Pe una a dat-o afara din casa primavara, de aceea avem brandusa de primavara care rasare in acelasi timp cu ghioceii, iar pe cealalta toamna si iata, avem toamna, insa in mod obisnuit in lunile friguroase si tarzii, avem brandusa de toamna. Una simbolizeaza viata si alta moartea. Gemenele acestea se cauta continuu si nu se gasesc niciodata. Satenii spun ca sunt animale care trec printre aceste flori si nu le mananca, desi sunt suculente si deosebit de frumoase.

Ursul, gata un satean obisnuit…

Ma intorc la primarie, caci si brandusa aceasta e semn ca ar cam trebui sa facem stiva de lemne si sa numaram sacii cu malai… O mai fi asa? Imi spune imediat Florin Stemate, primarul comunei Bisoca aducand in atentie si un subiect de mare actualitate: ursul se plimba pe drumurile comunei ca in padurea sa.

Primarul Florin Stemate vorbeste cu mare atentie despre faptul ca oamenii Bisocii sunt prevazatori si deja incearca sa-si finalizeze aprovizionarea mai ales cu lemne pentru iarna, dar si cu alimente si cereale. Iarna, in general comunitatea aceasta este prima care ramane izolata, cantitatile de zapada care cad in ultimii ani fiind impresionante. In urma cu cativa ani, poate sapte-opt ani in urma, Bisoca a fost izolata de restul judetului Buzau, dar si de Vrancea timp de doua saptamani. Primarul Florin Stemate spune ca anul acesta si lemnul este putin mai ieftin si oamenii se pot aproviziona poate ceva mai bine.

Si oamenii zonei tot despre urs vorbesc si deja cu teama povestesc despre trecerea salbaticiunii printre casele lor.

 

Gradina cu bisoceni

As canta de-as fi fost daruita cu asemenea dar! Si pe interlocutorii mei i-as fi rugat sa cante daca nu as fi fost prea incantata ca i-am cunoscut si zorita de ploaie sa ies dintre munti spre drumul pacatului!

De la primaria Bisoca fac cale intoarsa la Lopatareasa, pentru ca nu mai da de sus ploaie. Asa cum ma asteptam oamenii s-au intors in gradina cu prune si aduna de zor. Nu am eu cum sa va descriu mirosul dulce, de toamna munteneasca, combinat cu atata gratie de natura cu bruma de ploaie de astazi, insa atat cadrul natural, dar mai ales oamenii fac imediat si sub ochii dumneavoastra un spectacol care nu are menirea decat sa va incarce cu bucuria vietii. Si vine asa povestirea mea: intru in gradina uneia dintre femeile pe care le vedeti in imagini pentru ca forfota si bucuria se aud din drum, iar oameni la cules de prune chiar foarte rar am vazut in ultimii ani.

Povestile de la astfel de claci, cum le spun oamenii acelor treburi pentru care isi dau mana unii altora ca sa le rezolve, sunt minunate! Cinci femei, nu sase cum am crezut initial, aduna de zor prune. Prunele par un covor mov asternut uniform peste iarba napadita de avalansa toamnei. Pruna langa pruna. Si in pomi alte mii de prune care stau la rand pentru a fi scuturate de Raducu Marinescu si un tanar instrainat de casa, dar care da fuga la parinti pentru a le face astfel de munci mai usoare. Domnii au de facut drum dus-intors pana la casa cu roaba incarcata cu galeti, doamnele aduna … ca la oras, apuc eu de zic: cu manusi in maini.

Sa concluzionam: toamna aduna prunele, iar primavara toate femeile din comuna sunt insarcinate! Gluma, gluma, dar are si o portie de adevar in ea, nu-i asa? Cu toate acestea populatia comunei Bisoca stagneaza de vreme buna in jurul a 2.000 de locuitori, dar anul acesta pare sa fie totusi exces de prune! Ii intreb pe oameni daca nu ar pune pret mai mare pe licoarea aceasta fantastica si nu ar vrea sa vanda.

Si, ajungem la intamplare: intreb numele domniilor lor, iar barbatul imi spune ca este Raducu Marinescu. Ei bine, acest reportaj ii este dedicat unuia dintre primii si cei mai fideli cititori ai ziaruui www.buzaulinreportaje.ro , adica lui Raducu Marinescu – bun critic cand a fost cazul si pozitiv bisocean deschis la a sti lucrurile frumoase care se intampla in capitala alpina a judetului Buzau. Multumesc! Mare bucurie sa-i cunosc in realitate pe oamenii care citesc reportajele noastre si care devin parte activa din promovarea unor comunitati. In cel mai frumos mod posibil se si conving de munca de teren a reporterului: ne identifica la treaba. Ma intorc la domnul acesta din satul Lopatareasa dupa ce fierbe bine tocitoarea cu prune si pune foc sub cazan. Am sa vreau sa aflu cum se canta tuica de Bisoca? O fi de dor, de drag sau e de dus in lume?

Azi, insa nu ies din comunitate pana nu-mi zice cineva daca nu cumva tuica de Bisoca are o alta calitate. Zic ca este precum cu carnatii de Plescoi. De mergi la Bucuresti si nu duci patru carnati, daca nu chiar kilogramul e de jale! Si tuica aceasta a devenit asa de renumita incat a intrecut tuica lui Tata Lice de la Chiojdu – tuica mortala de Chiojdu.

Poate fi timpul ca bisocenii sa-i puna eticheta unei sticle frumoase cu tuica galbena din pruna grasa de munte si sa o scoata la mezat: este o avere inestimabila pe care din ce in ce mai putini oameni o mai produc! Grupul condus de Raducu Marinescu nu a stat locului cat eu i-am tinut de vorba. Poiana cu covor din prune se tot scurteaza. Sunt aproape gata! Plec dintre oamenii frumosi din Lopatareasa cu bucuria ca Romania nu-si pierde chiar toate valorile vechi!

Bisoca devine din ce in ce mai mica in oglinda retrovizoare. Ramane la ea acasa cu muntii ei care clocotesc a toamna! Si cu miros de prune coapte, si de fan sfarog, cum ii zic muntenii, si de sfecla tocata si data la animale, si de mere mici si rosii si cu coaja tare, si miros de padure plouata! Ma intorc la Bisoca pentru ca am sa va povestesc despre turismul care clocoteste precum vulcanul!

error: Continut protejat

Pin It on Pinterest