0774/982.049

 

Scriu astazi cu abnegatia jurnalistului si pasiunea data mereu la margine de dorinta sufletului de a vedea mereu ceva nou, necunoscut, unic, in premiera. In cateva ore am sa intalnesc in cea mai frumoasa scoala din judetul Buzau tineri care ar putea sa bata recordul intelenit de noi, natie trista, fara zambet si bucurii zilnice, fara putere de a razbi in fata supararii si a oprelistilor simple, sa-l bata atat de tare prin muzica incat sa-si piarda neamul. Stiti cum are sa va apara zambetul? Fara sa stiti ca obrajii vi s-au ridicat si gura nu-si mai gaseste clapita de inchidere. Instantaneu. Si asa are sa fie pana la ultimul cuvant, caci scriu cu incantare!

Nici nu las portita de contestatie: sunt in catedrala tinerilor talentati din judetul Buzau! Fiecare are bob de daruire si sambure de minune! Este parca ales sa daruiasca bucurie! Sunt in cea mai frumoasa scoala din judetul Buzau!  Si as mai spune-o de cateva ori! Chiar este la propriu cea mai frumoasa dintre locurile in care copiii nostri pot invata carte! In mare zis carte, dar invata sa devina oameni pregatiti pentru viata sociala de dincolo de 18 ani! Un actor mi-a spus limpede: cine isi aduce copilul aici nu pentru matematica sau geografie il aduce, ci pentru arte! Haideti sa facem astazi un tur al instrumentelor muzicale cu popas de incantare la orchestra “vrajitorului” Florentin Boroghina, dirijorul cuminte care face sa valseze si flautul, dar si vioara, ba si cornul!

 

Acorduri pentru viata

Pasul strainului in scoala celor mai talentati dintre copiii Buzaului calca incet. Vrea sa surprinda, sa auda, sa vada, sa afle si sa tina minte, de fapt nu sa tina minte, ci sa pastreze in suflet. Regasesc chipuri cunoscute si aflu ca Liceul de Arte “Margareta Sterian” este realmente o pepiniera de profesionisti care isi gasesc repede loc pe marea scena nationala ce inseamna filarmonici, orchestre, structuri diverse muzicale, formatii, big banduri si cate mai sunt in lumea mare a muzicii.

 

Este normal ca intai sa ne lamurim. Cunostintele mele muzicale se datoreaza profesorului de odinioara Elena Savu, plus agonisirea fireasca a maturului care se plimba prin viata. Nu ma erijez in specialist pentru ca nu este deloc cazul. Vraja mea se duce asupra cuvintelor. Le rostogolesc pentru a va compune un tablou. Este un loc in care intram rar, in mod nefericit rar. Astazi ascult muzica, data viitoare caut culoare, linii, forme printre magicienii desenului din scoala aceasta minunata ori merg printre actorii in devenire sau cine stie, arhitectii viitorului imi vor deslusi matematica dintre linii. Nu va aduc in atentie date istorice despre liceu, ci va las sa simtiti prezentul, iar profesorul Mioara Sangiorzan, directorul acestul liceu vorbeste cu un usor tremur, semn al atasarii, si cu mare placere despre catedrala copiilor talentati!

As accentua: 112 cadre didactice au grija ca 830 de elevi sa-si consolideze si cunostintele educationale, dar mai ales sa-si identifice calea in viata de dupa studii. Din biroul directorului, urcam treapta cu treapta pana la mansarda. Podul de odinioara al liceului pasiunii a devenit spatiu de studiu pentru elevii care migalesc arcusul, clapele … sunetele.  Directorul Mioara Sangeorzan ne spune ca este o mare bucurie ca acest spatiu a fost bine compartimentat si a primit destinatia necesara: sali efectiv pentru repetat, iar elevii nu sunt deloc deranjati de sunetul liceului, in general. Incepand cu etajul unu se aude muzica. Incet, estompat, ba iute, pauza si iarasi acut. Descriu in calitate de necunoscator pana la capat. O idee imi trece rapid: podul convertit in mansarda educationala pare locul acela de refugiu din copilarie in care prindeai o carte si o savurai pana la capat fara ca vreun membru al familiei sa bata la usa ori sa te strige la vreo treaba.

 

Profesoara Carmen Olteanu de fapt scrie povestea unui destin. Pe cel al elevei Valentina Tanasoiu. O doamna eleganta, intocmai imaginea pe care o am si astazi despre doamnele din scoala de cartier, de odinioara, in care eu am fost eleva. Carmen Olteanu tine in mana stanga un instrument muzical. Cred ca tot viola este, asa cum are si eleva din fata mea. Viola, mi se spune, este o vioara mai mare. In dreapta, arcusul. Il trece in stanga si ridica un deget, semn de inceput de melodie. Fata canta cu emotie, la final imi spune ca de ar fi inchis ochii s-ar fi simtit pe o pajiste cu multe flori colorate. E vis muzica pentru copiii acestia! Liceul de Arte din Buzau, incep sa vad, formeaza nu doar caractere, ci profesionisti gata sa urce pe scena!

Privesc spectacolul educational ca pe o realitate parca greu de intalnit intre atatea scandaluri, demisii, demiteri, schimbari legislative, abuzuri. Numai ca in scolile de arte spectacolul este unul specific. Cel de aici iese si in societate, iar elevii Liceului de Arte din orasul Buzau ne-au invatat cam in ultimii patru ani sa ne bucuram de muzica, linii si culori, forme, arta, in general. Au luat parte alaturi de noi la evenimente publice in care efectiv ne-au spus povestea frumosului astfel incat sa ne bucure sufletul si viata incaruntita de dificultati. Doamna Olteanu urmareste atent interpretarea elevei sale pe care si-o doreste ca orice dascal care lucreaza de atata timp cu elevul sau cat mai departe posibil.

 

Suflete pereche

Inchid usa cu teama de a nu strica echilibrul dintre linistea mansardei si muzica salii mici de studiu.  Pentru ca eu sunt un fost elev care a invatat notele muzicale si a reusit sa bata cateva masuri ale unor melodii clasice parca tanjesc sa stiu putin mai mult. Nu! Realitatea imi joaca feste! Amestec cuvinte si le rostogolesc in reportaje care sa inalte sufletul! Si ma opresc…

 

… in alta sala de studiu. Daca intai am revazut dascalul clasic, pe cel elegant, cu o tinuta impecabila, extrem de politicos si rabdator, acum intalnesc modernul. Doamna profesoara Marilena Nicolescu vine de la Bucuresti la Buzau. Marilena Nicolescu. Preda cunostinte muzicale de vioara si elevul, si acesta, este de exceptie. Olimpic. Si gata de absolvire. In sala aceasta intima repeta repetroriul ales pentru admiterea la Conservator.

De cand am intrat aici am pariat cu mine insami ca elevul Adrian David nu va fi unul comunicativ. De fapt, asa ne apar uneori magicienii scenei care la final de spectacol sunt asteptati sa socializeze cu publicul. Unii sunt reci, inchisi in lumea notelor lor, altii vii si veseli. Pe elevul David asa l-am vazut prima data: zic, vai, cum leg cateva cuvinte? Foarte usor! Sub aparenta seriozitate extrema, elevul de a XII-a este un violinist cald, experimentat si care exerseaza de fapt un pas devenit mai mic catre perfectiune.

 

In mansarda Liceului de Arte alti elevi stau cuminti sa intre la ora de studiu al instrumentului. Sunt copii joviali si cu o fericire aparte pe chip. Nu se vede nicidecum oboseala data de munca indelungata sau de lipsa placerii pentru ceea ce invata aici. Am aflat cum instrumentul muzical este suflet pereche. O prietenie indestructibila si poate pe viata. Cateva minute mai tarziu, o alta doamna profesoara imi spune ca din 10 elevi la momentul de inceput al studiilor la Liceul de Arte, jumatate ajung la final cu instrumentul muzical in brate si toti acestia sunt de gasit mai tarziu in structuri muzicale ale tarii si nu numai.

Cam de prin clasa a V-a si pana la terminarea liceului, in familia mea extinsa a fost continuu comparatia intre mine, olimpica la limba si literatura romana si mai tarziu la limbi straine, si varul elev la “scoala de muzica”, pentru ca asa i se spunea atunci.

Parintii i-au cumparat instrumente de care auzeam pentru prima data: orga, vioara, fluier, cobza… si au mai fost, iar eu purtam kilograme de carti in spate. Era mangaiat pe crestet, unicul care primea atentie si imbracat exclusiv la costum in orice zi sau eveniment al saptamanii. Varul a cantat in cateva coruri cu vocea si mai ales in perioada colindelor, iar instrumentele au fost vandute pe rand. La final a obosit si a ales locul din dreapta soferului ca instructor auto. Muzica nu i s-a lipit de suflet si nici vreo ruda nu mai aminteste despre baiatul careia bunica ii cumpara orga. Chemarea!…

Orchestra care faureste vieti

 

Vieti de profesionisti. Parcurg distanta dintre mansarda si parter, unde urmeaza sa intram la orchestra Liceului de Arte “Margareta Sterian” din Buzau cu urechea catre muzica intrerupta ce se aude din acest loc. Acorduri. Si glasuri cuminti. Instrumente care sunt parca verificate. Scot sunete scurte. Din cand in cand franturi de vorbe. Unele soptite. Rar, voci mai grave vin din spatele salii. Vorbesc despre a fi sau a nu fi gata! Nu este agitatie, ba chiar o relaxare care are sa-mi permita sa ma bucur de ceea ce am sa vad. Tresalta deja sufletul. Intr-un ritm allegro are sa fie intreaga auditie.

Asa este si talentul elevilor care compun orchestra din aceasta sala mare de clasa. Vin printre acesti detinatori de bucurii dupa o saptamana de acorduri militare, iar in urechi am muzica de fanfara. Gata suta la suta, militarii din fanfara sunt fosti elevi ai acestui liceu frumos! Dar povestea lor v-am spus-o pe scurt in reportajul https://www.buzaulinreportaje.ro/reportaj/reportaj-special/cadenta-in-kaki-militar/.

Treceti batalioane… sau Frumoasa Dunare albastra? Uit imediat de fanfara Diviziei 2 infanterie Getica pentru ca intalnesc in fata instrumentistilor un chip aparte. Cel mai cuminte dirijor! Florentin Boroghina nu catadicseste o clipa sa se uite indelung stanga sau dreapta. Sta cu privirea peste sala plina cu instrumentisti. Privirea sa emana o forta de a struni fara comanda larma din jur.

Doar emotie am in jur. Si daca o pun la socoteala si pe a mea cred ca nu mai am decat un singur lucru de facut: sa ascult.

 

Inaltator! Eu i-am urmarit des pe copiii si dascalii din fata mea in evenimente, iar cele cateva zeci de minute pe care azi le petrec printre ei nu sunt in mod clar de ajuns ca sa pot contura povestea tuturor. Trec cat pot de usor printre oamenii aparte ai Buzaului – asa ii vad mereu pe cei care au talent, il exerseaza si ne bucua si pe noi cu el. Am dorinta sa aflu de la fiecare o istorisire scurta, caci dupa aceasta prima interpretare profesorul Marius Badaruta imi apare altfel decat dascalul din fata pianului pe care l-am cunoscut intr-o vacanta de vara, tot aici, la Liceul de Arte din Buzau. Instrumentul, dar si el au dansat fiecare nota cantata. Exuberanta si entuziasm! Fericire! Profesorul Badaruta face magie cu flautul la care canta. Pasiunea cu care canta ii dau aura de magician.

Va rog, in mare bucurie cititi! Va spuneam stresul copilariei si adolescentei mele: varul cu casa plina cu instrumente care este astazi instructor auto! Morala mea este ca putini sunt alesii acestei arte! Acum cred ca ar fi trebuit sa stiu cati instrumentisti sunt in aceasta orchestra. Cati alesi am avut in fata!? Trec spre copilul cuminte care a invins clapele pianului! Surpriza mare!

 

V-am cerut bucurie… sa o pastrati pentru ca ochii dirijorului cuminte si elegant imi indica acum ca urmeaza o alta interpretare. Sufletul mi se ridica sa iasa. Nu stiu pe unde i-as putea da drumul sa se bucure deopotriva, dar sa revina fericit inapoi si sa se pastreze intocmai… Instrumentele din jurul meu fac o hora, nu populara, ci una clasica. Dau sa se prinda unul pe celalalt, se apropie si se indeparteaza cand zici ca s-ar izbi. Mana dirijorului Boroghina a trecut de nivelul fruntii si coboara precis pana spre piept. Doar ochii cuprind intreaga sala.

 

Merg mai departe printre elevii care stiu sigur ce meserie vor avea peste un an, doi, trei sau cati or mai fi de studiat pentru ca toti, absolut toti isi continua studiile muzicale. Se spune in lumea aceasta cu note si portative ca acel elev care are talent muzical este bun si la invatatura, chiar la toate materiile. Nu contest si nici nu am verificat, insa elevii acestia au o lumina pe care o vezi repede si de esti necunoscator. Ultima linie cu instrumentisti are o anumita nota: relaxarea lor este de alta natura oare?

 

In ochii “doctorului”, caci asa i-am zis elevului care vorbeste despre familia sa, cea din liceu, vad increderea, certitudinea ca are asigurata o meserie deja! Nu se teme de schimbare in vreun fel pentru ca el are si acum mana pe instrumentul muzical care ii da toate aceste feluri de siguranta pentru o intreaga viata! El este la final de liceu si se simte nostalgia si in vorbe, dar si in privirea cu care acopera des intreaga sala de clasa in care isi gaseste cred mare parte dintre prieteni. Unul dintre ei este insusi profesorul Visan – el insusi “doctor” pentru astfel de instrumente.

 

As zice gata, insa in sala a intrat de cateva minute o doamna profesoara si un elev. Emilia Stelea si Gugulan Albert Angelo Ion. Excelenta devine deja obisnuit al acestei sali de clasa. Trag cu urechea la ce spune copilul care a luat pianul in brate, aproape la propriu, si ascult. Langa el, un alt elev stapaneste la propriu un instrument aparte: un fel de boxa, i-as spune, dintr-un sistem audio, numai ca nepriceperea mea da sa strice farmecul.

 

Ce spuneti, va faceti timp sa treceti pe la Liceul de Arte “Margareta Sterian”? Mai ales cand sufletul sta apasat si singur, imbuibat efectiv cu neajunsurile unei vieti in continua alergare si permanenta nemultumire? Dati-i ragaz cateva minute atunci cand va vine la ureche informatia care arata ca acesti elevi coordonati de profesorul Florentin Boroghina, “deranjorul”, cum glumesc cu el colegii de la Liceul de Arte, vor canta intr-un loc din orasul Buzau. Dati fuga si pregatiti palmele pentru aplauze! Regalul muzical pleaca de la performanta de dincolo de ecuatii si legile fizicii si ajunge in arcus sau este suflat in flaut ori batut usor in trianglu, ridicat in tonuri grave de vocea unui aspirant la marea scena! Nu va feriti sa plangeti, sa radeti sau sa dansati! Din cand in cand aruncati o privire si la copilul dvs.: el canta, bate un ritm sau altul? Alocati-i timp copilului dvs., sprijiniti-l in tot ce incearca sa faca pentru viitorul lui si musai sa-i fiti realmente familia de care are nevoie si acasa, dar si la scoala!

Ies din scoala talentelor muzicale cu incantarea unui copil! Cladirea are peste o suta de ani de viata dintre care 62 de ani dedicati elevilor care vor sa invete muzica si arta plastica. Candva am sa revin aici pentru a iscodi desenatorii, micii designeri ai Romaniei, arhitectii viitorului sau cate feluri de tineri care stiu sa alature liniile, culorile si formele astfel incat sa dea viata! Am gasit astazi scoala prezentului. O scoala care ii pregateste pe elevi pentru viata sociala.

 

In strada parca imi vine sa deschid mainile care se pot intinde larg precum doua aripi. Elevii talentati in acest ritm aparte, cel al muzicii, mi-au dat aripi sa pot zbura o vreme buna. Dumneavoastra?

error: Continut protejat

Pin It on Pinterest