Va rog, sus! Faceti hora si cititi cu mare atentie! Mi-am promis sa-mi exprim de fiecare data incantarea cand realmente descopar alt fel de comunitati! Surprinzatoare! Comunitati care chiar au ceva de spus si care pot fi date exemplu la nivel national. Care se dezvolta intr-o liniste sora cu zona careia ii apartin. Gata, am pana aici 64 de cuvinte si va desfasor sub priviri inca 1.800 cel putin! Ca asa imi este felul: vreau sa va implic in ceea ce inseamna judetul Buzau cu spectacolul lui cu tot, numit oamenii din fiecare comuna!

Drumul oilor, celebrul DN 10 Buzau-Brasov, se termina repede astazi. Am luat cu noi soarele drept tovaras si i-am dat iernii ragaz! Mai strangem haina pe noi, insa tanarul soare tine la legatura cu noi si ne ajuta sa descoperim in cea mai frumoasa lumina de ianuarie o comuna de-a dreptul aparte – CASTA Unguriu. Nu am gresit si am sa tin minte sa va argumentez pe masura ce identificam caracteristicile ce dau sens unic acestei comunitati cu oameni cuminti, harnici, dar mai ales precursori, avangardisti adica, si stapani pe bunul mers al lucrurilor lor. Imediat dupa Satucul de Berca, in istorie si el aripa pentru zona aceasta, rasare in soarele acesta bland de iarna comuna care si-a propus sa aiba tot confortul vietii civilizate, insa sa nu strige ca ii este bine! Azi fac popas aici, la Unguriu! Caut o prima poveste nescrisa de presa buzoiana, despre apa vie de aici, dar vreau sa si simt farmecul comunei premontane cu comportament zilnic de statiune!

Singurul edil buzoian primar imediat dupa facultate

Doua statii ale necesarului candva, acum minunatului tren de Nehoiasu care isi croieste drum spre varfurile Buzaului si acest imens drum national 10 ce se intinde realmente lin si imparte Unguriul in doua. O zona cu o panorama desavarsita spre coamele vecine Vulcanilor Noroiosi si Manastirii Ratesti. In semn de binecuvantare, Unguriu a primit padure si apa vie, a doua-si aduce aportul la sanatatea locuitorilor din numeroase zone ale Vaii Buzaului, nu doar la cea a ungurenilor sai.

2.240 de oameni isi spun azi cu mare fala ungureni, desi pana in 1931 zona a facut parte din comuna Magura la care a revenit in 1968. Abia in 2004 au decis autoritatile judetene din Buzau sa ii dea drept de dezvoltare in mod independent comunei Unguriu si pana in prezent asa ceva s-a intamplat acumuland un aer de comuna inchisa, intima, cu ocupatii, beneficii si interese aparte fata de comunele din sus sau dinspre oras. O zona premontana cu conditii de trai ca intr-o statiune, are sa-mi spuna in scurt timp primarul Gheorghita Tirizica.

 

Revenim astazi la Unguriu, una dintre primele zone buzoiene pe care am cunoscut-o in 2005 in timp ce-si cauta identitatea administrativa si aducea un suflu nou, placut, proaspat in peisajul judetului Buzau. In vechiul sediu al primariei il intalneam atunci pe viceprimarul Gheorghita Tirizica, cel mai tanar viceprimar din Romania acelor ani. Astazi aflu acest detaliu, caci atunci de interes era unitatea militara din zona si planurile de zbor spre viitor ale comunei. Domnului acestuia chiar i-as spune primar de la primul job. Desi, este specialist in in material rulant de cale ferata, absolvent de Politehnica deci, in perioada in care bursele studentilor erau nu doar un merit aparte, ci si abia asteptate de tanarul aflat la studii, acesta a lucrat in administratia publica de la inceput de cariera. Cam aparte in judet, nu-i asa?

 

 

Nu ma axez pe imaginea primarului Tirizica, desi este un primar comunicativ, cu un fin si inteligent umor si cu o deschidere aparte fata de oamenii din localitate, in sensul “ primarul nostru primeste pe toata lumea si vorbeste cu toata lumea”, asa spun localnicii, ci va detaliez un alt fel de primar: unul de la inceput de activitate profesionala in functie administrativa.

 

Trag deja agenda aproape si caut sa aflu daca tanara comuna Unguriu are aspiratii nu musai europene, ci ancorate in realitatile romanesti, dar moderne. Ei, da! Abia de aici ia start uimirea. Daca la inceput credeam ca povestea este una plata, spectacolul Unguriu incepe sa se produca. Si daca ar fi sa notez potrivit obiceiului, de mare impact este curatenia de la intrarea in cladirea administrativa a comunei. Mai rar sa vezi ca doamna sau domnul care face curatenie sa spele inclusiv zona de la intrare, iar mocheta este in orice moment al ziei, nu doar cand se stie ca vin delegatii oficiale! Asa da! In fiecare reportaj ii indemn pe domnii primari care ar vrea sa fie prezenti in mass-media atata doar, curatenie si ospitalitate sa fie in primul rand la locul lor de munca. De e asa, toata localitatea in acelasi ton este! A inceput deja sa se faca diferenta intre o localitate coordonata inteligent si una in nepasare.

Revin la concret, caci este prea frumoasa ziua sa nu va povestesc ce am gasit la 20 de kilometri de orasul Buzau.

 

Comuna independenta Unguriu se croieste precum o casta: cu note unice, ale ei, inchisa precum casta, o comunitate cu doar sapte persoane asistate social, cu toate casele racordate la sistemul public de alimentare cu apa potabila, 42,6 la suta dintre drumurile comunale sunt asfaltate dupa ce inainte are loc infiintarea sistemului de canalizare, aspiratii la suta la suta conectare la sistemul national de gaze naturale: un total de 1.650 de hectare de terenuri si paduri dintre care 40 de ha sunt deja intrate in intravilan, suprafata care inchide doua sate doar: Unguriu si Ojasca.

Aflu si va spun, scriu o monografie vie si nu in date istorice pe care as putea sa le primesc foarte usor, dar care nu au cum sa concureze cu realitatea vazuta si simtita de reporter. Tanarul edil Gheorghita Tirizica, strigat de localnici si cunoscut de buzoieni Ciprian, are o anumita eleganta in exprimare si fapte, dar si un echilibru asupra suficientei si realitatii pe care a reusit impreuna cu membrii consiliului local sa o modernizeze in zona sa.

 

E firul epic al zilei de astazi: la Unguriu se traieste ca in statiune! Caut argumente si vi le ofer si despre casta, dar si despre statiune pentru ca, evident am de-a face cu o comunitate diferita care s-a nascut in jurul unei manastiri, pe deal, chiar in langa izvoarele cu apa vie, cu romani din zona Sacele si carora calugarii le-au spus din start ungureni.

 

Gata! Iesim din notele de prezentare. Unguriu apare deja in spectrul judetului crescand pe forte proprii.

 

Privirea primarului trece la fiecare cateva minute inspre fereastra biroului, asa ca e timpul sa trecem direct in comunitate pentru a afla ca aceasta asezare formata la radacina izvoarelor cu apa vie din deal isi dezvolta prezentul tot din apa de o calitate recunoscuta in plan judetean.

Comuna care vinde apa

Adaugati la definirea castei Unguriu! Interesant este ca aceste izvoare datatoare de viata au pus la grea incercare pana in 2016 aceasta comunitate care si avea si nu avea apa. Avea apa gratis in drum, dar nu si la chiuveta din casa!

 

Oamenii carau cu bidoanele pentru a face un stoc. Iata cum explica primarul din Unguriu problema sociala care l-a afectat atat de aspru sub forma de lectie de viata, incat a candidat la conducerea comunitatii.

 

In 2012 era in plina dezvoltare ideea de a capacita toate sistemele de alimentare cu apa potabila din judet sub umbrela Companiei de Apa, deci ar fi fost mai simplu sa treaca si Unguriu, nu?

 

Pai si atunci, il intreb pe primarul Gheorghita Ciprian Tirizica, ce s-a decis, oamenii asteptatu picatura ce ramanea dinspre Berca, deci?

 

Intr-unul dintre dulapurile din biroul edilului ungurean stau cuminiti, martori si ai performantei, dar as zice mai curand ai curajului de a face pionierat, de a fi inovativi si de a face fapte concrete, domnule pentru comunitatea de sub dealul ciuciurelor, spuneam ca stau doua sticle de doi litri fiecare, pline cu apa. Una are apa de la primul foraj din 2012, cealalta din 2016. Nu sta pe ganduri edilul acesta si desface sticla cu apa cea mai veche, bea din apa!

 

Si acum ajungem la vanzarea de apa potabila catre Magura prin Compania de Apa Buzau. Caci, asa este. Cele doua sate din Unguriur sunt alimentate la maximul de necesar, dar se face un surplus si este vandut si catre Magura si catre Sectia Ojasca a Spitalului de Neuropsihiatrie si Masuri de Maxima Siguranta Sapoca.

 

Prioritate la alimentarea cu apa potabila are comunitatea Unguriu, repet, si doar surplusul este vandut.

 

Printre ungureni, pe drumul apei

Incep sa cunosc localitatea Unguriu, cea care-si lasa intentionat la vedere casele si mai noi si mai invechite, dar acestea din urma cu o patina aparte care ar provoca istoria sa zica despre ele cat de valorosi au fost oamenii care par sa-si fi luat inspiratia in constructie din curentul baroc. Cum nu sunt specialista, admir si primesc explicatii pentru ca suntem pe drumul apei vii din Unguriu. Tot zic de apa vie si trebuie sa va spun ca multi dintre noi am comparat aceasta apa ungureana cu apa plata – definita plastic de catre specialisti ca fiind o apa moarta, una care nici nu te omoara si nici macar un singur bine nu iti face. Apa de la Unguriu, imi spune primarul Tirizica printre raspunsurile la salutul consatenilor, are o calitate aparte despre care aflam in trei paragrafe. Aici, tot in Unguriu suntem, la sursa stradala din care vin sa ia apa buzoieni din zone din care nu ti-ai pune gandul sa spuna ca nu ar fi apa potabila.

 

Ramanem si noi pret de cateva secunde, cat sa-i fie umpluta cu apa o sticla de un litru si jumatate primarului Gheorghita Tirizica.

 

Pornim pasul spre deal, la al doilea foraj facut in 2016, in Unguriu. El se afla pe axa izvoarelor scoase la lumina la inceput de secol al XX-lea de catre armata germana.

 

Mergem spre DN 10 pentru a traversa catre zona morii din Unguriu, acolo unde a fost sapat in 2012 primul foraj pentru captarea apei potabile. Oamenii isi duc traiul zilnic: cativa spala masina, altii aduna niste gunoaie dupa marginea unui sant, insa in zare, in curti e liniste, si nu e semn de frig, caci e zi cu temperaturi de primavara, ci pentru ca ungurenii sunt la munca sau la targ.

 

17 euro metrul patrat de teren intravilan in Unguriu, la 20 de km distanta de muncipiul Buzau! Asa da! O localitate inchisa, caci oamenii tin la pamantul lor. Pe strada cu moara comunei un alt obiectiv strategic: primul foraj.

 

Un singur pas local mai trebuie facut astfel incat sa evidentiem importanta apei potabile in comuna care si vinde asa ceva: sa mergem la statia de epurare din satul Ojasca. Primarul Tirizica o prezinta ca pe o minune si daca ma uit pe tabloul cu 87 de comunitati buzoiene zic raspicat ca da, este real!

 

Ghidul nostru de astazi, primarul Gheorghita Ciprian Tirizica isi continua activitatea administrativa, noi cautam oamenii la ei acasa. Dar nu pot sa termin subiectul apei de vanzare daca nu aflu de la Simona Savulescu, directorul Companiei de Apa Buzau ce inseamna ca o astfel de unitate sa cumpere apa de la o comuna, iar directorul general al CAB spune clar: apa este de buna calitate!

 

“Muncim afara, dar ne intoarcem acasa!”

De la vizitarea primului foraj, strada cu moara a aparut ca o cale lunga si cu cei mai multi oameni la vedere, asa ca alegem sa ii cautam. E zi de dat pensii, imi explic imediat aglomeratia aceasta.

 

Doamna din fata mea strange sub brat doua cupoane si cateva bancnote doar, insa nu ii zaresc nemultumirea si nici sa se planga nu incepe. Simte ca viata aici in comunitate ii este mai buna decat in alte parti. Poate ca asa a analizat si bucuresteanul urmator pe care il gasesc in fata casei parca inca neterminata. A iesit la pensie si a ales locul nasterii mamei drept casa a sa la batranete. Nu ii lipseste nicidecum orasul mare pentru ca spera sa aiba efectiv toate facilitatile urbane aici, iar o parte buna sunt deja.

 

Oamenii satului ne indica un om vorbaret, zic ei, si implicat social: Titi Zidaru, cu o calitate in plus: consilier local. Ah!, acolo chiar doream sa oprim pentru ca un tractor isi incalzeste aprig pornirea la munca. Primavara din iarna ii pune pe oamenii Unguriului la munca. Domnul Zidaru munceste in curte, insa sta pret de cateva minute de vorba cu noi, dar mai ales cu tinerii sai vecini.

 

Abnegatie

Fata de buzoieni este abnegatia de azi. Acei buzoieni pentru care confortul vietii de zi cu zi si imbunatatirea lui nu este un vaiet, un plans, un n-am continuu! Devotamentul scrierii mele este fata de aceia care stiu sa-si aduca viata la un standard excelent fara a privi actiunea ca pe o povara. Azi am descoperit o comuna buzoiana, Unguriu in care se traieste bine tare, ca intr-o statiune! I-as compara mersul cu al comunelor din zona Clujului. Poate de aceea si soarele oglindeste atat de frumos zona aceasta care vara prinde note si culori fantastice date de natura!

 

Patru dintre fotografii apartin grupului de socializare Unguriu – comuna europeana. Continutul acestui material poate fi preluat in limita prevazuta de lege!

3 COMENTARII

  1. Buna ziua,

    Am citit articolul dvs, am ascultat o parte din inregistrari si la final va propun un exercitiu: puneti la finalul articolelor dvs un sondaj simplu prin care va intrebati cititorii daca simt nevoia de mai multe sau mai putine inregistrari audio.

    Eu unul simt ca ele ma intrerup din actul citirii si mi-e greu sa reiau firul de unde l-am lasat. As vedea utila aparitia lor in numar mult mult mai mic (1,2 / articol) ca sa puncteze vreun citat de maxima importanta.

    Succes pe mai departe, va raman alaturi.

    • Interesant punct de vedere. Rolul partilor audio este de a completa efectiv reportajul. Nu scriem si nu ne dorim cititori de titluri, ci oameni care pun pret pe munca jurnalistului de teren, care trebuie sa foloseasca insertul audio efectiv ca partea necesara intelegerii complete a textului. Sunetul da veridicitate puternica informatiei din teren! Iar modelul este preluat deja la nivel national cu brio!

Comments are closed.