Reportajul de astazi are miros de fan cosit cu vreo doua ceasuri in urma, de aer coborat din padurile ce dau spre Izvoranu, plus iz cald nascut de sub cupola florii soarelui. Se strecoara in tolba aceasta si o doza placuta de aer ce urca din carosabilul drumului national si pare c-ar fi de ritm alert al unei vieti in continua transformare si care intra intr-un sat atat de cuminte disipandu-se de la sine tocmai datorita identitatii aparte de aici. Urcam si coboram strazi. Cautam chipuri si fapte. Identificam Unguriu sub alta forma: comuna caleidoscopica.

Peste toate simturile acestea avem parte de un ghid nemaipomenit: o munteanca ce rasare din pura intamplare pentru a contura mersul unei comunitati la care a luat parte aproape de la nasterea ei ca entitate administrativ-teritoriala. In cea mai tanara comuna a judetului Buzau, doamna Ghica vorbeste despre functia de primar folosind propria experienta. Cu doar zece ani mai mica decat Unguriu, distinsa “doamna primar” – caci de, asa le spunem sotiilor celor ce ocupa intaia functie din comuna – rade larg, molipsitor cand vorbeste despre comuna apei vii si a viitorului asezat deja sub umbrela identitatii de muntean.

Drumul national 10 Buzau-Brasov este coloana vertebrala pentru Unguriu, iar strazile mai lungi sau mai scurte, ce merg drepte ori care se intersecteaza una cu cealalta sunt raze ce tasnesc din acesta. Cautam sa aflam daca in perioada de stare de alerta pe fondul pandemiei de COVID-19 ungurenii isi pastreaza ritmul vietii.

OJASCA – TUSA PENTRU SPATII TURISTICE

Caci, da! Se intampla deja tocmai sus, de-a stanga serpuitorului drum national 10. In comuna in care exista ciuciure cu apa vie devenite realmente ele insele obiective turistice daca am tine cont ca zilnic poposesc la ele oameni din tot judetul, ba si din alte parti ale tarii, unii din curiozitate, altii de nevoie pentru ca este vestita calitatea apei de aici, turismul pare sa fie definit de caracterul nationalului 10 – de trecere. Adica aici, la Unguriu, exista un spatiu de cazare si o tabara despre care vom aduce detalii la timpul potrivit, insa drumul de astazi ne duce pe cea mai inalta strada as zice care isi opreste avantul pe o coama de deal.

Alene tin sa vad comuna tanara ce si-a cerut propria identitate incepand cu 1931 pentru a fi in forma de astazi abia din 2004. Fiecare strada urca. Si este musai imbracata in covor asfaltic. Case mai ales noi, dar si veterane ce spun istorii cu romani adusi de peste munte, dinspre Covasna sa fie martori la istoria unei zone noi, romani a caror maiestrie se vede si azi in modul de construire a caselor vechi, compun partea de intrare dinspre Berca. O constructie abia izolata umbreste o bijuterie clar veche despre care tanarul proprietar de pe strada Colonia miniera nu cunoaste absolut nici o informatie: sunt porti lucrate in lemn precum o broderie. Tanarul sta cu gandul la lucruri concrete: isi construieste gard nou, insa canalizarea este un proiect ratat, dar spera ca peste timp autoritatea locala sa poata reveni asupra acestor probleme.

Domnul acesta isi croieste gard nou. E vecin cu una dintre laturile Spitalului Ojasca dinspre care se aud vorbe: doi oameni lucreaza in livada unitatii medicale.

Urca strada aceasta vreo cateva zeci de metri mai sus. Si noi cu ea, dar facem cale intoarsa spre Ojasca cea locuita. Vara isi face si umbra, dar lasa si soarele sa intre cu larghete printre case. In poarta casei, doamna Sturzoiu pare sa astepte pe cineva. Om fi noi? Stam de-o poveste ca de un sfert de ceas si aflam ca partea aceasta de Unguriu in care suntem acum are retele de apa potabila curenta, canalizare si gaze naturale, dar are si foarte multi copii – semn ca nivelul de trai aici este unul ridicat.

Doamna din fata mea se intristeaza putin si-mi dau seama ca nu degeaba a spus sotul despre copiii care dau viata strazii seara de seara – familia e singura acasa, copiii familiei sunt departe. Gasesc astazi oameni asezati, bine calculati si in viata de zi cu zi, dar si in vorbe, multumiti de confortul pe care il au in satul lor frumos cu aer montan si liniste sora cu bunadispozitie.

Verdele ce imbraca pe laterale strazile pare sa cedeze. Aici e o intreaga paleta de culori: de la flori si pana la singurul animal domestic pe care il zaresc pe strazile Unguriului: caprita doamnei Ioana Munteanu, o ungureanca aparte datorita faptului ca a ras pe toata durata interviului, semn de multumire individuala si sociala in comunitatea asezata dinainte de muntii inalti ai Buzaului.

„VOR SA LE CURETE TOT PRIMARIA SI SANTURILE…”

Tasneste din propria curte, deschide rapid o poarta, lasa o sticla cu lapte si mai apoi salutand cu un ras larg trece spre urmatoarea casa unde mai lasa o sticla cu sanatate. Zvarluga aceasta de fata este de fapt raspuns la o intrebare mai veche a mea: cum de reuseste Unguriu sa fie o comuna atat de bine gospodarita? Ungurenii harnici isi vad in cuminteniE proverbiala gata, de rostul lor.

Ii zic spor la treaba si dispare printre portile propriei case de parca nu ar fi fost. Are de ingrijit legumele acum. Caleidoscop Unguriu: alb de la lapte si mov cu rosu, plus cate culori au ele legumele. Strada aceasta este una dintre cele mai lungi din comuna. Petroliera. Duce catre padurea de promenada a comunei, spune razand tanara Popescu. Fata care tocmai a fugit in gradina ne confirma insa o caracteristica a comunitatilor realmente dezvoltate ale judetului Buzau: pretentiile cresc pe masura ce viata devine si mai buna: oamenii cand nu mai au ce sa solicite autoritatii publice locale se agata de orice, iar santul de langa curte este mereu motiv de dezbatere: vor sa le curete tot primaria si santurile…

RITM MOLCOM DE UNGURIU

Traversam nationalul devenit coloana vertebrala pentru comuna Unguriu si cautam ungurenii in partea in care exista zona agricola. Nici chip de om. Dar sunt campuri intregi cultivate mai ales cu floarea soarelui. Nu una, nu doua, ci chiar vreo patru strazi ne dau sah mat si abia reusim sa gasim iesirea din labirint. Aici razele numite cai de acces sunt scurte si inguste. Ce-i drept nu toate, insa noi am le-om fi gasit pe cele cateva aparte.

Casele din partea aceasta de Unguriu sunt finisate dupa regulile moderne ale vremurilor in care ne aflam. Caleidoscopul primeste nuante vii si tonuri de rosu ce merg pana la grena molcom ca insasi viata oamenilor. Putini sunt ungurenii care trec pe strada si putini si cei ce trebaluiesc prin ograda. Unde or fi? Un domn imi spune ca e zi de lucru si-s inspre oras la munca. Din capat de strada un ungurean scump la vorba imi explica graba: sa nu-l prinda soarele de 12 lucrand la stalpii gardului.

Inapoi la nationalul 10 pana la iesirea spre Magura. Lasam in urma tonurile de galben ale florii soarelui si gasim un ton de galben, pe cel al mierii de albine. Inainte de a fi dulce, mierea e amara, spune doamna care isi aseaza un stand aproape de marginea drumului. Ungureanca vorbeste despre munca apicultorului, insa aduce in prim plan si debusolarea data de faptul ca fiica vine doar in vizita aici: cu meseria pe care o practica s-ar putea regasi in spitale din jurul Unguriului, insa nu sunt locuri libere.

Flic-flac pe strazile Unguriului. Abia respirand, un ungurean isi cara cu dificultate bruma de hrana agonisita de la magazin. O are asezata pe bicicleta, insa o boala greu de dus ii macina puterile. A lucrat la spitalul din comuna, acum se bucura de pensie.

Respir adanc. Domnul acesta isi vede de propria cale lasand in urma un gand pentru mine: Unguriu este astazi o fresca de iulie copt in munca si echilibru!

DOAMNA GHICA SAU POVESTI DESPRE INCEPUTUL COMUNEI

Aici doream sa ajung! Am cercetat astazi cea mai tanara comuna in fel si chip sa-i aflu ritmul din iulie 2020 – cea mai dificila luna din punct de vedere sanitar de pe pamant din toate timpurile, caci noul coronavirus SARSCOV2 intoarce oamenirea pe dos si nu ne da nicicum pace! La Unguriu domneste insa pacea si acea tihna despre care va spuneam si in reportajul https://www.buzaulinreportaje.ro/reportaj/reportaj-special/casta-unguriu/.

Trecem aleatoriu pe strazi mai lungi sau mai scurte, prin zone de fundatura sau spre campul manos al teritoriului de 16,8 km2. Interactionam cu oameni pentru a le distinge stilul de viata intr-un areal ce detine cam toate utilitatile vietii moderne, bine, e de completat jumatate din Unguriu cu retea de gaze naturale si o parte mica de canalizare, dar va spuneam ca acestea sunt proiecte in derulare chiar in prezent cand se scrie reala istorie a zonei https://www.buzaulinreportaje.ro/reportaj/reportaj-social/istoria-se-scrie-acum-pentru-unguriu/.

Observa atent zarea. Scruteaza din nou si face un pas mic. Iarasi se asigura. Da sa treaca DN 10, insa ii spunem noi buna ziua! Astazi o intalnim intamplator pe doamna Ghica –  i-as spune repede „doamna primar”, insa niciodata nu i-a placut apelativul acesta.

Magda Ghica nascuta in 1941 este sotia primul primar al comunei Unguriu. Fac o scurta trecere in revista a acestei functii careia i se spunea parcalab de sat in Tara Romaneasca si vornic in Moldova, iar din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza primar de-a dreptul. Din 1960, primar devenea presedintele organizatiei PCR, iar dupa Revolutie primarul primeste atributii noi. Ultimele doua ipostaze ii sunt cunoscute doamnei Ghica si daca nu as fi cunsocut-o nu as fi centrat scrierea pe ideea de primar. Gheorghe Ghica, sotul Magdei Ghica a fost primul primar al celei mai tinere comune din judetul Buzau, Unguriu. Lui i-a urmat Florin Ristea, iar din 2012 Gheorghita Ciprian Tirizica – in fapt edilul care scrie alaturi de consatenii sai istoria comunitatii careia ii zic casta cu aer de statiune turistica. Este de notat ca aceasta comunitate a fost condusa in intreaga ei existenta practic de doar trei primari! O singura comuna din judetul Buzau mai are asa un destin, celelalte peste 80 se pot lauda cu primari al caror nume nici nu mai poate fi aflat decat in analele primariei locale.

Asadar, din nou in strada langa doamna Ghica.

Doamna aceasta imi intareste afirmatiile pe care le fac de o vreme despre ungureni: sunt oameni harnici, bine asezati si bine gospodariti. Explic acum: primarul Ghica este cel care in acei ani ce au urmat perioadei 1960 a pornit aductiunea de apa potabila curenta din varf de deal, spre exemplu, proiect indeplinit complet abia in 2012, in primul mandat al actualului edil Ciprian Tirizica.

Sotul senioarei care stapaneste fara tremur bastonul in care se sprijina a dat start comunei Unguriu, iar prezentul merge ca pe roate, spune doamna Ghica, distinsa si eleganta ungureanca mai gata ajunsa la 80 de ani.

1931, 1968, 2004. Anii de referinta din istoria comunei Unguriu – ultimul fiind cel care duce pana in prezent o poveste despre devenirea frumoasa si sustenabila a tinerei entitati administrativ-teritoriale brazdata paralel de DN 10 Buzau-Brasov si de linia CFR a Nehoiasului, udata de ciuciure cu apa vie despre care se spune ca inca este cea mai buna din zona Carpatilor de Curbura si care are in pregatire pe coama dealului forme aparte de turism.

Doamna Ghica tine strans in mana stanga banii pentru alimente. Ii vedem zambetul larg si voiosia aparte in timp ce merge spre magazin. Pastram clipa ca o eticheta pusa acestei comunitati.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here