Combin doua stari care imi domina ratiunea: blandetea si furia. Daca s-ar intelege una cu cealalata poate ar pava drumul spre armonie, insa lipite una in continuarea celeilalte ma determina sa merg la vot pe 27 septembrie! Ceea ce voi scrie in continuare nu se va repeta si oamenii care merita cuvinte frumoase sunt numarati pe degetele de la mana dreapta, cea care da comanda vietii insasi. De 30 de ani cautam continuu motive ancorate in realitatea de langa noi ca sa iesim din casa in ziua votului si sa avem propriul ales si, cam de fiecare data aripile sperantei se rup in maxim un an de la momentul alegerii facute. Nimeni si nimic nu se urneste inspre inainte! Totul devine caldut, arogant si pe sistemul vezi ca ai gura cam mare! Dar nu peste tot in judetul Buzau este asa! Exista si exceptia necesara!

Putine sunt zonele din judetul Buzau in care am gasit si locuitori multumiti de conditia socio-economica a arealului in care traiesc, dar mai ales de alegerea facuta si care spun ferm ca merg pe aceeasi idee de vot. 89 de localitati si doar cativa buzoieni care realmente merita votul nostru! In peste 40 la suta dintre candidati nici  conducerea partidului, indiferent care este el si din care fac parte nu cred, pe altii  nici nu-i stiu cu nume si prenume liderii de la judet, iar despre destui se fac glume. Dar de ce ii aruncati in lupta? Pentru ca poiana lui Iocan este goala … oamenii satului muncesc peste masura de mult si nu se mai indeamna unul pe celalalt sa conduca a la Moromete!

Exista si categoria selecta a celor putini carora nu le trebuie nici partid si nici lideri, ba ai banui ca ar fi lideri care cauta sa-si faca imagine buna cu candidatii respectivi! Judetul Buzau are si astfel de oameni care au inteles ca functia de primar nu se indeplineste din scaunul de primar, ci timp de patru ani printre locuitorii care ies la vot!

Indemnul meu este sa votati, dar sa va pierdeti obiceiul de a pune stampila din obisnuita sau pentru ca este “baiatul nostru”! Avem nevoie de gospodari pentru comunitate, de vizionari, de oameni care raspund la apeluri si nu jignesc sateanul rapus de munca, de candidati demni si carora sa le placa sa fie primari! Avem nevoie de oameni care stiu sa spuna “buna ziua”! Fiecare comuna buzoiana trebuie sa mearga inainte, iar doua strazi asfaltate cu trei saptamani inainte de alegeri ori redenumirea strazilor la capat de mandat nu sunt fapte care dezvolta o comunitate! Sunt spoieli, amagiri, jigniri aduse intelectului votantului. Deschideti ochii si analizati spre exemplu Ciugudul de Cluj, dar ziceti ca nu ne-am compara. Atunci aruncati un ochi plin de invidie, va rog, la zona Nehoiu, Unguriu, Maracineni, Vadu Pasii, Galbinasi, Magura, chiar si Berca si daca nu obositi faceti popas tocmai la Bisoca sau la vecina Valea Salciei!  

Scriu pe baza experientei astazi. Cea din teren! Si pentru a raspunde multora dintre dumneavoastra care inca ingaimati cu o ineficienta invidie ca sunteti mai buni si ca munciti pe branci pentru comuna pe care o dirijati, de fapt nu o conduceti de drept si cum ar trebui! Fapte zic sa dovediti! Ca la Maracineni! Comuna cu peste 15.000 de locuitori in fapt si doar 9.600 in acte. Comuna care se pregateste ca de la mijloc de octombrie sa traseze o retea de 44 de kilometri de conducta ce transport gaze naturale spre fiecare gospodarie in parte! Stiti, e la trei km distanta de municipiul Buzau! Nu vreau sa mai vorbesc despre comuna, ci despre un om!

Cred ca am observat destula vreme freamatul comunei Maracineni, am discutat cu o suma buna dintre dumneavoastra, locuitorii, si am mers la suficiente evenimente reale, neplanuite, necosmetizate si concrete care pun aceasta zona pe harta speciala a Romaniei. Indiferent cui vorbesc despre Maracineni toata lumea are aceeasi reactie: eeeee, Maracineni e departe! Pai “e departe”, numai ca si mozaicul de oameni din comunitate inca are un grad in continua dezvoltare de nemultumiri vizavi de orice, numai nemultumiri sa se numeasca sis a vizeze activitatea administrativa. Specialistii sociologi arata ca acesta este apanajul comunitatilor dezvoltate si ai caror oameni sunt activi profesional. Maracineni este un amalgam interesant de oameni nascuti pe malul raului Buzau plus o suma impresionanta de oraseni, munteni si campeni adusi aici de necesitatea de a avea un trai mai bun. Conditiile de trai din prezent din aceasta comuna spun, potrivit preotului din Potoceni, ca este un privilegiu sa locuiesti la Maracineni.

Pai si de ce sa nu pun in discutie si omul despre care insisi localnicii arata ca este la curent permanent cu tot ce se intampla in comuna, ca se implica in rezolvarea oricarei probleme, are viziune si solutii pentru cea mai frumoasa cale a unei zone: cea a dezvoltarii? Desigur, despre Constantin Dumitru discutam, localnic din Maracineni cu ani buni in administratia publica locala si acum candidat al PSD pentru un mandate de primar in 27 septembrie 2020. Spuneam in paragraful numarul doi ca sunt putini candidatii care efectiv ar putea candida din partea oricarui partid sau chiar independent si tot ar primi girul locuitorilor cu drept de vot sa le conduca destinele administrative in urmatorii patru ani si urmatorii alti n ani.

O distinsa familie din Maracineni – ambii soti intelectuali cu functii de conducere la nivel judetean ani de zile povestesc despre o noapte de toamna recenta cu vant puternic. Copacul batran din fata portii a cedat si a cazut pe casa cu etaj. Apelul telefonic a fost la ora 2, in noapte, catre Constantin Dumitru care s-a prezentat in fata portii acestei familii in nici zece minute la volanul unui utilaj cu care a tras copacul. Si nu este unica povestire, majoritatea sunt insa legate de apa de irigatii si intretinerea canalului. Fac campanie electorala, nu-i asa? Nu are nevoie acest candidat. Si o spun pana la capat de mai multe ori. Constantin Dumitru are profilul gospodarului german pe care vesticii il pun in fruntea unui dorf-sat, pentru ca stie excelent sa gospodareasca totul. Pai, asa de clar este si la Maracineni: in martie 2020 in aceasta unitate administrativ-teritoriala a fost deschisa rampa pentru gunoi menajer care are asociate prin proiect si utilaje specifice. O curte de utilaje care sunt de folos pentru comunitate!

600

Am inceput cu utilajele pentru ca se spune asa: o comuna isi asigura independent si isi dezvolta valoarea daca are utilaje! Dar si daca are drumuri asfaltate. Si nu inainte de campania electorala. Recentele guverne ale Romaniei numai ca nu au bagat pe gat primariilor bani pentru asfaltare… atat mai aveau sa faca si totusi foarte multi au uitat sa scrie dosare pentru PNDL-uri bune pentru cetateni. Altele, cum este cazul exceptional al Maracineniului au trecut si la stratul numarul doi de asfaltare pentru ca s-au asfaltat cam toate strazile cu case. De retinut ca la fiecare asfaltare, in cap de strada veghea acelasi Constantin Dumitru – administratorul comunei care pariaza deja pe ritm de oras.

Bine, in aprilie 2020, si va povesteam in www.buzaulinreportaje.ro, in aceasta comuna se trasau sau pietruiau noi strazi pe care au aparut doar cateva case, adica multe dintre caile de acces din camp au devenit rapid strazi. Spun, spre exemplu, despre strazile Priteniei si Armoniei, celebre si prin denumire. Ia ghiciti cine a luat la pas fizic, nu prin telefon cum este obiceiul primarilor care par sa devina interesati de o actiune sau alta din comuna, poate-poate iese ceva si pentru ei?

Nu va dau motive sa votati un anume candidat, ci va arat ce inseamna gospodar intr-o comunitate in 2020. Acelasi Constantin Dumitru este in fapt sustinatorul, dar si executantul concret al lucrarilor de intretinere a canalului de irigatii de care se folosesc legumicultorii din doua comune, in realitate. Fara a tine lipit costumul de conducator, acesta si-a suflecat manecile salopetei si a intrat in canal pentru a lucra impreuna cu localnicii la reparatii pe acest canal. Ca aceasta parte a Canalului de Est al judetului Buzau exista datorita administratorului din Maracineni recunosc si oficialitatile judetene care recent si-au pus ele insele in randul cu obiective extinderea acestuia spre Posta Calnau si chiar spre Ziduri. Deziderat. Ceea ce este pe marginea cu gradini a Maracineniului este realitate, iar pentru ca acum sunt inca 450 de legumicultori care tin de traditie mai departe apai tot datorita apei de irigatii este!

Nu spun despre camin pentru persoanele varstnice, despre cimitire noi, despre noua sala de sport in Capatanesti, despre loc de joaca pentru copiii din Maracineni, despre extinderea retelei de iluminat pana sub coasta Potoceniului, despre extinderea canalizarii si a retelei de alimentare cu apa potabila pana inspre DN2E85 si nici despre un hectar destinat panourilor fotovoltaice, nici despre casa praznicala de la Maracineni, dar ma opresc la o zidire noua inchinata sufletului celor care s-au opus comunismului, realmente ca astazi noi sa putem vorbi si trai liber! In toate il regasesc preocupat si cu informatii la zi din fiecare proiect in parte pe domnul acesta, Constantin Dumitru. Si in ceea ce va spune identific o alta latura sau poate puterea de a fi OM.

Ascult vocea poporului care imi zice ca ar parea din fier, el n-o fi obosind? Ba cred ca da! Si are des si emotii, ceea ce inseamna ca avem de-a face cu un om caruia ii pasa, chiar este implicat! Ii citesc de fiecare data cand documentez in teren un subiect sau altul si vad ca la baza emotiilor sunt copiii si batranii. Dar cand vine vorba despre mama altul este tonul si dau de blandetea care m-a impins sa scriu.

Mi se pare elocvent sa o caut pe mama administratorului aflat din nou in cursa electorala, Constantin Dumitru. Ca atare, in prima parte din acest an am cunoscut-o pe Maria Dumitru, femeie simpla din Maracineni, cu un fin simt critic, dar in primul rand mama celui despre care astazi spun ca este candidatul realmente fara rival in judetul Buzau. Cum sa stea jurnalistul in fata unui astfel de om sis a nu scoata microfonul? Surpriza, dar ce surpriza! 

Ganduri de mama care si-a crescut intelept copiii si cu drag fata de munca. Ii privesc in mod continuu ochii in care joaca lacrimi ce nu vor sa se lase a fi vazute. Ridica putin coltul basmalei si sterge intr-o parte ochii. Maria Dumitru devine insa rapid apriga.

E vreme de pandemie de COVID-19 si nu as vrea sa raman inca minute bune la Maria Dumitru. Dau sa plec. Insa e musai sa intreb daca in comuna ba a banului Maracine, ba a maracinilor de pe malul raului Buzau s-au facut destule treburi bune ori daca nu cumva mai este loc? Probabil ca pentru mine va ramane multa vreme exemplul de replica pe care trebuie, stimati primari sa o aveti inclusa in ADN daca in mod neasteptat primiti un nou mandat: trebuie mai mult!

Ii strang mainile femeii care ii da putere fara sa stie baiatului si nu spun in vreun fel multumesc. In mintea mea ramane vorba aceea: trebuie mai mult! Sa faca mai mult, spune Maria Dumitru! In mod sigur sunt multe de facut in comuna Maracineni pentru ca peste o luna incepe efectiv lucrarea de infiintare a conductei de gaze realizata de catre Transgaz Medias, insa la rand sunt si tinerii comunei, dar si ideea de energie verde, de independent energetica, ohooo, daca vreti sa le stiti pe toate stati de vorba cu Constantin Dumitru, caci le are deja planificate concret si le stie de-a fir a par pe fiecare in parte!

Resping aroganta care nu trebuie sa fie apanajul unui conducator de comuna; pledez pentru “buna ziua” indiferent ca vorbim in primul an de mandat sau cu o luna inainte de alegeri; promovez oamenii care se ridica frumos dintre noi in conducatori interesati de bunastarea noastra, a tuturor si am sa vin aici cu alte doua exemple in scurta vreme; critic oricand ideea ca primarul trebuie sa fie acel personaj pe care il vezi doar la volanul vreunei masini pe care o conduce mai ales in viteza, ci trebuie sa coboare printre oameni fara frica si fara sa-i ameninte, cu gandul de a face ceva temeinic; admir perseverenta putinilor bzuoieni care sunt primari si se intereseaza de proiecte ce dezvolta satul in care s-au nascut!