0774/982.049

Timpul nu-si dezvaluie niciodata asteptarile, oamenii minunati pe care ii creste in liniste si frumusete si nici nu te primeste intempestiv in vizita daca nu detii rabdare, echilibru si vorbe frumoase! Sunt de acord cu el si caut deja de ani buni oamenii care stiu sa faca lucruri si fapte frumoase! E nevoie sa-i spun timpului sa-si ia propria zabava astazi pentru ca povestea este a unui om aparte, despre care nu am gandit ca voi scrie o poveste cu cantec! Un cantec pentru ingeri care-mi urmeaza gandurile de dinainte de mijloc de august si continua sa aiba aceeasi putere.

Cantecul acesta este firul rosu al reportajului de astazi care il are drept povestitor al vietii de 43 de ani in fata altarului pe Constantin Moise, preotul din inima podgoriei Zoresti, omul care da slava Domnului cu fiecare discutie pe care o incepe cu oricine de pe acest pamant! Pornesc de la el ca element principal de reportaj pentru ca, va spuneam inca din start, imi insoteste gandurile! Nu cred ca veti citi randurile de doua ori, insa cantecul parintelui ajuns la 68 de ani de viata dintre care atatia de multi deasupra oamenilor in calitate de preot, cantecul spuneam, cred ca il veti asculta de multe ori la rand! Este cu adevarat o invitatie la slava, o suita de secunde de bucurare a sufletului si o inaltare rapida langa corul de ingeri care apare in icoanele din bisericile romanesti!

 

Biserica din suflet

          August loveste cu flacari dinspre cer spre pamant. Vrea victorie si usuca deja gradinile cu legume de pe la Candesti. Tulpini rosiatice de tomate zac cu fructele stafidite, iar satul intreg parca a intrat intr-o stare de lene, nu ca s-ar vedea altfel, dinamic zic, intr-o zi de toamna spornica satul acesta taiat de un drum national. Am ajuns la Candesti dinspre Berca pentru ca stiu ca astazi trebuie sa merg la biserica din Zoresti. Gramezi cu prune, mere si chiar caise asteapta clientul pofticios la multe dintre portile oamenilor care s-au ascuns in bejanie de atata caldura! A trecut deja o luna aproape de la momentul interviului cu pr. Constantin Moise, insa este ceva care nu-mi da pace si fir curgator spre scris! Desi pot sa adaug si 11 ani de cand il stiu pe parintele din podgorie, parca ceea ce fac acum implica altceva. E un alt mod de a spune frumos despre un om care vorbeste cumpatat, niciodata fara a nu prezenta eleganta si respect, ingaduitor si cuminte in fata batranilor care i-au stat zeci de ani in strana la cantarile de sarbatoare! Glumet si mereu patrunzator cu privirea, autocritic si niciodata ingaduitor cu nestiinta! Un fel aparte de preot pe care rar il gasesti in prezent si pe care cu usurinta il poti lua drept model! Sunt pilde ori povestiri spuse de pr. Moise pe care mi le amintesc daca trec pur si simplu prin zona Vernesti-Zoresti, zambesc sau abia atunci le inteleg si ma gandesc cat de minunat este sa cunosti candva in viata oameni atat de deschisi!

Intre Candesti si Vernesti nu fac decat sa urmaresc atent traficul si ma linistesc imediat ce trec de zona primariei. Ei, de aici si pana la Biserica din Zoresti, druul este o incantare. Il vad ca pe o rampa de lansare. Iti iei avant si pe la jumatatea lui desigur, nu zbori spre nevazut, ci masina prinde viteza. Abuzez cumva si il sun pe parinte.

Nimic nu este intamplator in viata! Parintele Moise se afla chiar langa biserica pentru care a muncit 43 de ani si pe care nu a abandonat-o! Nu fac decat sa observ, sa vad ce-mi lipseste de nu pot scrie! Parintele este la fel de tonic, bucuros si respectuos. Descuie usa bisericii, nea Ionica, omul de incredere al preotilor, deja de aproape 20 de ani. Din acest moment se declanseaza ceva. Poate ca bunavointa cu care preotul din fata mea ii zambeste si ii multumeste batranelului slabut, dar iute care ii deschide calea… poate ce urmeaza… In spate, satul nu se aude! E o liniste care spune ca oamenii sunt pe deal, la munca la vie! E drumul vinului din judetul Buzau si face trecerea spre Merei, apoi Pietroasele, deci cate o masina mai strica asteptarea mea.

De multa vreme nu am mai fost intr-o biserica zic eu mica fata de ceea ce se construieste in prezent si chiar in ultimii 30 de ani, modesta in chip, dar cu suflet. Pulseaza in ea parca mana unei mame care isi mangaie bland copilul ce-i zambeste! Dragostea asta izvoraste de pe fata sfintilor care abia se mai zaresc pe peretii bisericii de la Zoresti. Am sa-mi zic de multe ori ca e nevoie de repictarea bisericii. Parintele imi spune cu mandrie ca acesta este si locul unde poti afla si care sunt eroii din zona!  Fix in mijlocul bisericii se intoarce spre noi si spune: Vreti sa va cant? Nu a fost timp de reactie pentru ca deja rasuna absolut fantastic glasul parintelui Constantin Moise care a facut ca o biserica realmente goala sa se umple nu cu oameni, ci cu bucurie, placere, fericire si devotament fata de o meserie care i s-a lipit de suflet si pentru care cred acum ca ar face si a facut chiar tot ce se putea de pe pamant face! Un cantec de inaltare pe care bietul mirean dus destul de des la biserica nu-l stia!  Nimic nu poate fi compus haotic, insa linistea si fericirea pe care parintele acesta le impartaseste sunt fenomenale! Mi-am dat bine seama ce era lipsa, de ce nu puteam sa scriu! Sa mergem la momentul interviului.

Munteanul cu masca de podgorean

Incep saptamana direct in podgorie, la Zoresti. Cu calm si stapanire de sine, fara a fi deloc surprins, parintele Constantin Moise isi uneste mainile si le aseaza pe masa cu o liniste care devine nota interviului. Stiti bine cati oameni va apar in cale si va strica orice speranta de linistire, de bucurare si speranta ca poate fi si bine! Ei, aici parintele surprinde. Desi nascut in luna aprilie sub semn de foc, parintele este atat de cuminte si pus pe sotii chiar! Este de fapt felul sau sa presare intr-o discutie si vorbe de duh, sa spun!        

Am incercat sa fiu echilibrat. Nu am reusit totdeauna … dar am incercat! Dau slava lui Dumnezeu, dupa 43 de ani de activitate, uitandu-ma inapoi, nu am multe sa-mi reprosez. Am venit aici la Zoresti pe 15 august 1975. Am fost sanatos! Parohia nu a fost una spectaculoasa sa spui ca aici curge lapte si miere. Nu! M-a incantat asezarea la Curbura Carpatilor, dealul – Dealu Mare. Bunavointa oamenilor, cu toate ca oamenii nu sunt atat de practicanti, dar totdeauna am fost primit cu bunavointa, totdeauna mi-au vorbit frumos, nu m-au reclamat pentru nimic, au avut incredere totala in mine. Daca mi-au dat un ban pentru anumite lucruri pe care le-am avut de facut la biserica nu mi-a zis nici unul nu imi mai dai chitanta?, nu, au vazut lucrurile imediat facute.  

Retrospectiv, anii de inceput de cariera la Zoresti, dar si in toata Romania, au fost ani de deschidere, de progres si chiar de putina libertate. Pentru mine personal era inceputul vietii, pentru preotul Constantin Moise al vietii profesionale. Era o perioada de crestere. Din foarte multe puncte de vedere. Acum imi dau seama cate am pierdut, dar oamenii erau foarte apropiati de biserica. Nu sunt nicidecum nostalgic! Cultura, limba romana si credinta – astea ne-au tinut pe noi ca natie!

          Pr. Constantin Moise cauta din cand in cand cate un ochi de lumina care indrazneste sa se joace in forme si culori. E el, soarele care reuseste sa se strecoare spre terasa casei parintelui, dar nu este aprig, ci aproape infrant de coniferele din preajma. Discutia duce spre trecut, spre ACASA, spre mama cea blanda si sfatuitoare, spre munte:    Acasa este aici, insa eu m-am nascut la Cozieni, la 25 de km, putin mai sus de Parscov. Si am crescut in Muntii Buzaului, la Bratilesti, unde a fost tatal meu padurar, si mai apoi la Fisici-Gavanele de Bozioru unde sunt celebrele pesteri rupestre. Am copilarit acolo! Erau ascunse, nu se spunea nimic despre ele. Erau ascunse, domnule!… doar tatal meu imi spunea sa merg si eu sa le vad! Am crescut in niste locuri extraordinare, cu mare bogatie spirituala si un mediu sanatos! Ce-ti trebuie sa te trezesti dimineata si sa vezi cum rasare soarele printre varfurile de brazi…apa curgatoare de izvor.

Mai am o singura sora. Este plecata acum in Canada. Parintii nu mai traiesc. Ea are doua fete. Una este profesoara la Colegiul Hasdeu si una a plecat in Canada si ii este foarte bine acolo, desi vin in tara sa-si incarce bateriile, cum spunem noi. Locul unde te-ai nascut si ai respirat prima data, prima cana de apa o tii minte … e glasul pamantului! Te atrage!

Acestea sunt poate cele putine minute in care l-am vazut pe parintele Moise sensibilizat in cel mai frumos si profund mod. Cu sufletul aprins de dorul familiei, dar mai ales de locurile atat de linistitoare de la munte, de acasa! Nimic nu poate sa puna frontiera intre simtire si dor! Este povestea munteanului care s-a convertit la a fi podgorean, insa devenirea ii este doar ca o masca! Vibreaza pana si la ideea luminii care despica domol crengile de brad dimineata.

Eu am facut liceul la Patarlagele. Tata fiind padurar imi spunea sa ma duc la silvicultura. Mama… si face o pauza de tras sufletul si oftat pe ascuns, imi dau seama si dupa cum isi sterge fruntea cu mana stanga, insa dorea sa fiu preot. Cand am dat la facultate la Sibiu am dat diferente de la liceu pentru seminar si am intrat. Era mare lipsa de preoti atunci. Politica partidului comunist atunci era ca trebuie sa-i tina pe oameni sa fie ortodocsi si crestini si atunci au primit la Teologie si cu liceul. Pe mine m-a luat Episcopia Aradului unde episcop era viitorul patriarh, Teoctist. Deci, in 1969 m-a infiat sa spunem asa, mi-a platit scolarizarea si ca sa revin in eparhie aici a trebuit sa platesc bursa primita acolo. 16000 de lei si un leu. Aici episcop era Inaltul Antim Angelescu. Apoi, 1980-1982 Antonie Plamadeala si mai apoi IPS Epifanie. Fiecare cu inaltimile si cu slabiciunile lui! In istoria Episcopiei Buzaului a fost si Dionisie Romano primul donator de carte catre Academia Romana. Si dupa ce a plecat Antonie mi-am zis ca poate vor trece 200 de ani ca sa vina un om ca acesta! A fost la mine, la biserica, la nenumarate conferinte la Patarlagele – de unde apartineam si noi ca biserica. Vorbea atat de frumos incat treceau doua-trei ore de nu stiai cand a trecut timpul, iar cand ceilalti vorbeau el isi facea acolo niste schite, mi-a spus protopopul, ziceai ca e total absent si la urma vorbea. Atingea toate punctele. Era minunat!

Iubirea de semeni, dar intru adevarat!

          Trec minute bune si partener de vorbe ne ramane cainele curtii care-si face datoria sau poate ar vrea sa se joace cu copiii care alearga liberi. Si mai e un stol de pasarele pe care le aud, insa dupa care nu ma pot uita. Parintele acesta este respectat intr-un fel aparte de comunitatea pentru care a lucrat o viata! Intrebati, oamenii raspund intai cu o oarecare plecaciune si mai apoi pun vorbe. Parintele lor este batran acum si pretuirea comunitatii este si mai ridicata. Femeile spun ca nu exista situatie de urgenta pe care sa i-o spui parintelui Moise si el sa te lase fara ajutor! Stau departe de biserica si le gasesc la munca pe campurile Zorestiului. Un grup de tinere trag un carut cu butoaie si cateva sape dupa ele. Cand aud de pr. Constantin Moise parca dau sa zambeasca: mai spune parintele si cate o vorba de te face sa razi! Ne mai si zice ca viata e si asa grea, de ce sa stam amarati!?

Nici nu ma gandesc! Revin la masa discutiei si caut sa aflu daca nu cumva viata de preot pe parcursul mai multor episcopi a fost dificila: Ce va pot spune … IPS  Antim Angelescu, da… episcop in varsta, a trecut prin perioada cand s-a intrat in comunism. Cred ca a fost baiat ascultator si tributar. Avand familie si copii, doamna preoteasa a decedat mai tarziu, iar el a intrat in monahism, zic eu ca a fost bland cu preotii. Inaltul Antonie Plamadeala a venit cu o experienta extraordinara. In primul rand fusese in lumea occidentala, a fost vicar patriarhal al Preafericitului Iustinian. Retin ca zicea: eu am fost prea drastic acolo! Daca cineva gresea ii spuneam patriarhului sanctionati-l si el imi spunea Lasa-l, lasa-l! Ei, incerc si eu acum la Buzau sa fiu mai bland! Pe multi i-a reprimit, i-a atras, a lasat un nume bun! A venit apoi IPS Epifanie – 267 de biserici reparate sau construite efectiv. Multi au zis: mai, sa vedeti ca peste 200-300 de ani il sanctificam! Ei, nu stiu! Rau mi-a parut ca nu a colaborat cu autoritatile, ii persifla, probabil ca era undeva mai sus. Poate ca era bine sa bagi in seama si primari si …. autoritati.  Avea si momente de mare bunatate… momente de copilarie! Dar era foarte dur!

          Isi sterge usor un obraz. Si nu-mi lasa timp sa adresez vreo vorba. Ca intr-o trecere rapida, iluzorie parca, doamna preoteasa si-a urmat drumul pe langa noi. O doamna eleganta, mereu cu ochii vii, pregatiti de cunoastere exacta, fara dubii. Despre prezent ne va spune viitorul! Asa se spune! IPS Ciprian a venit cu bune intentii ca nu va mai fi asa! Stiti vorba aceea: schimbarea boierului, bucuria nebunilor! Eu oricum sunt in afara… sunt la pensie! Dar merg si slujesc, predic sarbatoare de sarbatoare, predic in functie de cum ma consult cu actualul preot! Viata preotului este minunata! Nu ma iau dupa cine spune: eh, e popa, ce face asta?

Duhul necuratei colaborari

Sa spun si urmatoarea zicere: toti preotii, fara exceptie, au fost prietenii securitatii de odinioara! Asa spun curajosii, cei care zic inainte sa gandeasca, cei care nu au dat piept cu realitatile timpului de atunci. Eu nu cred ca este asa! Iar preotul Constantin Moise m-a convins ca de ar fi fost prietenul lor astazi ar fi privit mereu in jos si nicidecum demn in ochii oamenilor! Preotul dintotdeauna a fost un liant al comunitatii. La Revolutie ii spuneam invatatorului: domnule, a sosit si timpul pentru noi! Adica, primarul, invatatorul, preotul vor fi persoanele cele mai… ca nu s-a intamplat asa ce sa facem!? Asta e situatia!

Vreau sa va spun in felul urmator, lucrurile se pot verifica. Nu am fost turnator! O sa va povestesc! Preotul Moise nu a fost atras si nu a fost obligat! In anul 1975, in august cand am venit, au trecut cateva luni si prin noiembrie, un domn maior Negoita, ii stiu si numarul de la masina, BZ424, m-a chemat la postul de politie, militia cum era atunci. Mi-a zis: va rugam sa veniti civil la postul de militie! M-am dus! Aaaa, ce mai faceti parinte, ca va cunosc, ca va stiu, ca asa si asa, cutare si cutare si gata, am plecat! De aici si pana la Vernesti m-am dus pe jos ca nu aveam nici bicicleta si nici masina. Si ma intrebam eu de ce m-o fi chemat? Si la vreo trei saptamani ma cheama iar. Si-mi spune: uitati! Aparuse criza de zahar, de ulei! Loturile de folosinta se masurau iar! Dumneavoastra acolo trebuie sa-i ajutati pe oameni! Ei sa inteleaga rostul si politica partidului, nu stiu ce si cutare…si i-am zis: domnule, nu am eu tangenta cu asa ceva. Si mi-a zis…

Spun sincer ca ma depaseste momentul discutiei. Am invatat despre colaborare si colaboratorii vechii securitati strict cat sa fac fata subiectelor de presa per ansamblu, insa stiu ca prin 2005, la sediul redactiei pe care o conduceam a fost adus un plic mare maroniu cu numele meu inscris pe el. Erau insa doua. Subtire al meu si foarte gros al seniorului director! Deci si in lumea noastra este precum in cea a preotilor. Si nici nu trebuie sa facem parte toti din aceeasi categorie!

Ziua Adormirii Maicii Domnului si preotul cu fata plangand de fericire

Drumul reportajului nu s-a oprit la biserica si, inainte, la masa din curtea casei parintelui Constantin Moise. Avea sa fie ca o intamplare sa aflu de la county managerul zonei Daniel Nastase ca pe 15 august este hramul bisericii din Zoresti. Minunata veste pe care nu o destainui! Insa pe 15 august imi fac loc prin multimea stransa in zi de sarbatoare acolo unde linistea coboara aproape fara tagada si simtire de dincolo de noi! Oameni cat sa se umple biserica, dar mai ales sufletul preotilor! Fara efort recunosc glasul preotului Moise in timpul slujbei raspandit in afara bisericii. Cumva sunt uimita sa-l aud cantand in timpul slujbei. In maxim 20 de minute, dupa un lung cantec bisericesc care slavea ziua Adormirii Maicii Domnului, preotii ies in fata multimii.

Fata batranului preot da sa zambeasca. Prinde de mana copii si vorbeste cu oamenii pe care zic eu ca-i vede rar la slujba. Parintele isi face domol cale prin multime. Cu cat se apropie de mine imi dau seama ca fata ii plange de bucuria de a-si vedea oamenii lui, oamenii pentru care imbraca sutana de fix 43 de ani. Fix din 15 august 1975. Ziua aceasta comporta mai multe semnificatii pentru parinte… si-a pierdut mama, a oficiat si prima slujba din viata sa de preot… mai spune ceva insa ma cuprinde o suma de emotii pe care nu credeam sa le detin. Parintele vorbeste, insa nu pot decat sa-i fixez ochii umezi, blanzi si recunoscatori Domnului pentru ca i-a dat o viata frumoasa traita in demnitate si iubire! Isi sprijina fericirea pe mana surorii venita din Canada si care ii este alaturi in biserica intr-o zi care va fi pentru multa vreme speciala!

Dascalii, cantaretii si femeile – surprinzator tinere – din Biserica Zoresti canta un imn cu rol de inaltare a sufletului. Ies din biserica – in care am fost convinsa fara ca personajul meu, pr. Constantin Moise sa-si doreasca asta – ca pasiunea si devotamentul pot dura o viata, iar in definitia omului intra neaparat marinimia si cinstea!

error: Continut protejat

Pin It on Pinterest