0774/982.049

Ziua de astazi nu pare nicidecum deschisa la a fi una blanda, de luat in seama, ba este chiar atat de mohorata incat agaseaza sufletul si leneveste mintea! Numai ca daca am putea sa purtam zilnic discutie cu cel ce ne oranduieste clipele cred ca l-am supara continuu cu cererea de vreme frumoasa, clipe minunate, spor, bunastare… Ii inaltam rugi si le consideram mesaje la post restant al caror raspuns il primim concret prin fapte la care nu speram  a fi reusite. Asa si eu astazi. Mai ridic din cand in cand privirea spre cerul lasat liber de munti cat sa nu zici ca nu ar fi si rog divinitatea sa traga ceata deoparte, asa de frumos e seninul cu soare si oameni cu fata vesela! Cred ca mi-a vazut bunul apasarea si pe la Nehoiu mi-a aratat ca viata prinde alt ritm cand vremea te ajuta sa zambesti. Cu jumatate de ceas in urma sa cada cerul peste oameni, nu alta! Cu ceata incredibil de hartuitoare si oameni tristi, iar acum soare, oras limpede si oameni care traiesc deja un alt ritm pe care cred totusi ca viata de urbe il impune.

Ma uit lung spre o statie de autobuz. Sunt peste 20 de copii si tineri. Sa fie 12 ora. E de dus la scoala. Pe langa ei, nehoieni in uniforma, batrani care agita cate o sacosa mai ales goala si oameni intre doua varste ce tin strans pe umar geanta mica de serviciu. O lume colorata si dinamica. Rad, vorbesc unii cu altii si doamnele la senectute ridica uneori mana aratand spre cate un reper din orizont. Socializeaza. Intr-o statie de autobuz din orasul frate mai mare, Buzau, nu vezi asa ceva. Sa fie doua grupuri mici maxim care sa vorbeasca. Nicidecum cam toata lumea din statie si ar fi peste 40 de persoane.

Intreb pe cineva dintr-un grup de electricieni care este explicatia aglomeratiei din statia de autobuz. E ora de scoala! Aha! Scump la vorbe specialistul in fire electrice. Se intoarce el cu spatele si langa mine vine colegul: Nu sunteti de aici, asa-i? Nu. E, am zis eu. Se mai duc in sus pe la Siriu si Gura Teghii copiii care au fost aici la scoala si ai nostri se plimba toata ziua de acasa pana in centru si acum se duc sa se odihneasca de 12. Dar cu cei care par sa mearga la serviciu cum e? E, mai este cate un atelier, cate o fabricuta… Il intreb el ce face? Si-mi spune ca au o lucrare in centru.

Nu degeaba va relatez bucati din viata oamenilor orasului montan care are totusi alte reguli de desfasurare. Mai tihnita, mai asezata, poate mai plina de oameni care stiu sa-si zambeasca si sa se salute. A, am ajuns la acest capitol si trebuie sa va spun ca de fiecare data cand merg in Nehoiu abunda oamenii care saluta. M-am dezobisnuit si uneori scap cate unul sa treaca fara sa-i raspund.

De fiecare data, strada mi-a explicat atat progresul, cat si decaderea unei zone. In strada vezi si gradul de fericire al oamenilor, dar si ritmul investitiilor efective ale mediului de afaceri si administratiei locale. Arunc inca o privire catre statia de autobuz in care au ramas doar cateva persoane si intru in primarie.

2019 – anul in care europenii au confirmat fidelitatea fata de Nehoiu

Inceputul de an scrie pe hartie ce trebuie si ce se doreste sa fie peste cele 12 luni in orice comunitate, Pe ce bani se poate conta si ce se estimeaza, ce se cere si ce pare sa nu fie atat de repede aprobat. Doar daca ai de-a face sistematic cu acest sistem incepi sa intelegi si sa fii de acord ca banii sunt atrasi in comunitate cu mare dificultate. Primarul Ionut Milea tocmai ce a sosit de la o intalnire cu posibili investitori in zona. Nehoiu are inca motive suficiente pentru a iesi frumos in lume. Si aflu rapid ca prima ocazie este chiar la finalul lunii martie cand la Nehoiu se pune pagaia pe apa raului Buzau in stil mare!

Ionut Milea are motive si de bucurie tinand cont ca este editia a doua a Cupei Europene de Rafting, Rafting Eurocup Romania 2019, deci vorbim deja despre fidelitate in cazul sportivilor si amatorilor de rafting din Europa pentru raul Buzau – zona Nehoiu.

Despre cum se dezvolta orasul de la munte Nehoiu am mai scris in paginile acestui ziar in articolele https://www.buzaulinreportaje.ro/argument/florina-bucuresteanca-promotoare-a-turismului-buzoian/, https://www.buzaulinreportaje.ro/reportaj/reportaj-special/judetul-buzau-radiografie-pe-varf-de-munte/ sau in https://www.buzaulinreportaje.ro/reportaj/reportaj-social/buzaul-eden-de-elita-europeana/.

Apel urgent pentru investitie in infrastructura turistica

Ca in cazul oricarei bucurii, noi, romanii avem inca motive si de temere. Si raman la masa discutiei cu primarul din Nehoiu pentru ca de la an la an numarul celor care vin in oras pentru a face rafting si alte sporturi pe apa creste, iar nevoia unei infrastructuri turistice bine pusa la punct este din ce in ce mai mai acuta. Desi numarul pensiunilor pe Valea Buzaului este in continua crestere, sportivii sau amatorii de sporturi pe apa la Nehoiu sunt captivati si dornici sa ramana efectiv in zona in care chiar fac sportul in cauza. Mai mult, desi turistii israelieni, imi spunea nu cu multa vreme in urma Florina Florea de la Centru Info Turistic Nehoiu, prefera sa campeze cu cortul in zonele fantastice ale Nehoiului, alte categorii de turisti cauta mai ales hotelul si pensiunile. Deci, il intreb pe primarul Ionut Milea daca se intrezareste solutia salvatoare si, clumea chiar ar fi o unda usoara de speranta. Ne spune imediat cine ar putea sa dea tonul cazarii la hotel in Nehoiu.

Am si o curiozitate, altfel nu as mai fi eu reporterul de teren si intreb cu vocea coborata daca dansul a urcat in barca de rafting si a testat adrenalina pe care doar raul Buzau o poate dezvolta in oricare dintre noi. Aflu cu surprindere ca da, iar raspunsul vine cu un zambet ce da imediat in rasul unui copil bucuros ca a putut sa testeze o jucarie atat de frumoasa.

De fiecare data ma surprind acesti oameni pe care in mod gresit ii etichetam imediat dup ace reusesc sa devina intai diriguitori ai zonelor noastre. Zic mai degraba ca dintr-o nefireasca pregatire a noastra sa colaboram efectiv cu primarii sis a-i sustinem active in ceea ce fac. Asadar, Ionut Milea imi spune clar ca raftingul este, domnule o treaba de trait!

Consiliul Judetean promoveaza EDEN-ul Buzau cu turismul activ

Pagaia care a adus atat de multa faima orasului Nehoiu in doar cativa ani, mai intens in ultimii trei, va fi la loc de cinste la Targul de Turism al Romaniei din 21 – 24 februarie 2019 organizat la Romexpo, in Bucuresti. Am spus metaforic, insa si la propriu pagaia va fi prezenta in standul judetului Buzau pentru a promova turismul activ desfasurat pe nisa, dar cu brio in zona noastra.

Si ca sa primesc mai multe detalii apelez la Ana Dobrescu, consilier al presedintelui Consiliului Judetean Buzau. Argumentez: CJ este organizatorul standului cu care judetul Buzau se va prezenta in fata vizitatorilor de la Targul de Turism al Romaniei. Consiliul Judetean Buzau promoveaza la Targul de Turism al Romaniei, care se desfasoara la Bucuresti, Romexpo, in perioada 21 – 24 februarie 2019, un concept nou: „Turismul activ in judetul Buzau”, scopul fiind acela de a promova oportunitatile de turism activ pe care regiunea noastra le ofera, in toate formele sale – trasee montane marcate si tematice, drumetii, echitatie, rafting/caiac, biking, off road, pescuit, sporturi aero sau parc de aventura.   

De asemenea, avand in vedere faptul ca Buzaul este Destinatie EDEN pentru Turism Rural, vor fi promovate produsele traditionale buzoiene, dar si dansurile populare specifice acestei zone, unul dintre aceste dansuri fiind Brauletul, pe care Dumitru Dan – considerat primul globe-trotter roman – l-a promovat atunci cand a facut ocolul lumii pe jos si a scris, astfel, povestea celor 497 de opinci. In acest context, la standul Judetului Buzau va fi amenajata o zona de promovare a Colectiei „Dumitru Dan”, cu scopul de a convinge vizitatorii sa viziteze Muzeul Judetean Buzau”.

Minunata pregatirea pusa la cale de specialistii in turism ai Consiliului Judetean Buzau pentru un eveniment care de fapt este o scena diversa in fata unei lumi mondiale, spun asa pentru ca la Targul de Turism al Romaniei vin cateva zeci de mii de oameni din zone diferite ale tarii si ale lumii. Ca atare, sansa de a atrage turisti in judetul Buzau in anul care este inca la inceput este una foarte buna. Ana Dobrescu spune ca in prima zi are loc: ”prezentarea conceptului de turism activ, cu sprijinul reprezentantilor Centrului National de Informare Turistica Nehoiu si al colaboratorilor pe segmentul de rafting, caiac, drumetii, trasee. Tot in prima zi vor fi si programe artistice prezentate de dansatori ai Ansamblului “Plaiurile Mioritei” din cadrul Centrului Judetean pentru Cultura şi Arta Buzau. A doua zi este dedicata Turismului Rural si Gastronomic – prezentarea Colectiei „Dumitru Dan” de la Muzeul Judetean Buzau si promovarea producatorilor de produse traditionale din judetul Buzau. La standul judetului Buzau va avea loc o degustare de produse traditionale buzoiene, marci inregistrate ale zonei. Va fi amenajat si un atelier interactiv de opincarit, unde  reprezentantii Asociatiei “Zestrea Bisoceana” vor invita vizitatorii sa invete ori sa vada cum se confectioneaza acest tip de incaltaminte traditionala. Zilele trei si patru sunt dedicate turismului activ. Potentialul Statiunii Sarata Monteoru si a zonei IstriTa va fi promovat de reprezentantii Centrului de Informare Turistica Sarata Monteoru si de catre cei ai Centrului National de Informare Turistica Nehoiu promoveaza  potentialul zonei montane. De asemenea, pe parcursul celor patru zile, la stand va fi prezent si un reprezentant al Asociatiei Geoparcului Tinutul Buzaului. In cadrul targului vor fi distribuite peste 10.000 de materiale de promovare si prezentare”. In mod clar, in timpul anului in care am intrat vom vedea si efectele beneficie ale prezentei judetului Buzau la Targul de Turism al Romaniei din luna februarie.

Comunitatea white water

In acelasi context, Florina Florea imi explica si faptul ca la standul judetului Buzau va fi prezent tocmai pentru buna prezentare a zonei Nehoiu si a ideii de rafting pe raul Buzau chiar Mihai Mares, presedintele Asociatiei Romane de Rafting.

Mihai Mares prin Asociatia Romana de Rafting este si organizator principal al Rafting Eurocup Romania 2019 de la Nehoiu, alaturi de IRF Euro Rafting Championships si Whitewater Romania, fapt pentru care am stat de vorba cu acest promotor al sportului pe atat de iubitul rau Buzau, la nivel european deja, nu strict national: Anul acesta, la editia a doua avem alaturi si Rafting Club Nehoiu, CNIPT Nehoiu si Primaria Orasului Nehoiu. Noi vrem sa marim comunitatea iubitorilor de ape repezi din Romania si nu numai. Anul trecut nivelul de organizare apreciat de Federatia Internationala de Rafting a fost bun, anul acesta vrem sa ridicam acest nivel. De fapt, evenimentul de la sfarsit de luna martie 2019 este unul dublu si are un clasament dublu. Un clasament se face pentru Cupa Europeana la Rafting si sunt incluse toate echipele participante si un alt clasament priveste si include doar echipele din Romania care in functie de locul ocupat merg mai departe la Campionatul European si mai departe la Campionatul Mondial. Euro Cup este un eveniment itinerant. Sunt 12 editii in Europa, iar cine are cele mai multe puncte din participari este si campion. Anul trecut, spre exemplu, echipa feminina de rafting a Romaniei a devenit in mod surprinzator campioana europeana! Stiu tot de la Mihai Mares si de la prima editie a Rafting Eurocup Romania care a avut loc tot la Nehoiu in 2018 ca aceasta competitie este moment prielnic si pentru selectia nationala de sportivi care sa reprezinta tara la competitiile de profil din lume.

Adaug doar cateva detalii puse la dispozitie pe pagina https://www.facebook.com/events/678407459219704/?active_tab=about Asociatiei Romane de Rafting: probele de concurs sunt sprint, H2H, slalom si spectaculoasa proba a raftingului downriver. Potrivit surselor mentionate anterior, pana la aceasta data s-au inscris pentru Euro Cup Nehoiu trei echipe din Marea Britanie – deja element de noutate in 2019, deoarece la prima editie au fost prezente mai ales echipe din estul Europei, cate doua echipe din Bulgaria si Serbia, cate una din Danemarca si Belgia si deja sase din Romania. Desigur, pun o nota: inscrierile sunt inca deschise, spune si Mihai Mares, presedintele ARF.

Tragem linie si spunem ca judetul Buzau, prin minunatul rau Buzau a atras si dezvoltat turismul activ care anul acesta isi prezinta atuurile la Targul de Turism al Romaniei!

Consiliul Judetean Buzau pariaza pe pagaia de la Nehoiu, opinca bisoceana, jocul de la munte si bucataria iute a teritoriului si pregateste lumii un inedit stand la Targul de Turism al Romaniei. Din toata aceasta poveste frumoasa despre sport, administratie si dezvoltare cel mai mult au de castigat mai ales locuitorii orasului Nehoiu care au predata deja lectia ospitalitatii si acum o invata pe cea a prosperitatii din sporturile pe apa! La Euro Cup 2019 Nehoiu, editia a doua vom fi si noi!

O parte dintre fotografii sunt postate in spatiul de socializare de Costel Stanciu si Asociatia Romana de Rafting.

Continutul acestui articol poate fi preluat in limita prevazuta de lege si cu specificarea sursei www.buzaulinreportaje.ro.

error: Continut protejat

Pin It on Pinterest