0774/982.049

De ce sunt legate Ziua Copilului si amintirile din copilarie ale fiecaruia dintre noi? Nu-i asa ca de ele? Pastram banutii pe care mi-i dadea mama pentru cate o inghetata sau eugenia si la coltul scolii erau ele, batranele care vindeau buchetele de cate trei sau cinci cirese legate cu ata alba si roz. Nu ne permiteam noi, copiii, mai mult de un buchetel sau doua, dar era suficient. Nu tineam cont ca sunt sau nu spalate, ci luam tacticos cireasa cu cireasa si pana acasa savuram fiecare trufandalele. Delicioasele cirese sunt o amintire cu gust a copilariei frumoase pentru ca imediat venea vacanta si se coceau ciresele si la bunica. Cerceii facuti din cirese erau ceva de basm pentru fetitele de acum ani buni in urma. Bucuria zilelor prezente e data insa de ciresele cumparate in aprilie spre sfarsit ori in mijloc de mai. Sunt ciresele altora si amintirile copilariei de imprumut extern, nicidecum nu au parfumul cireselor romanesti.

Si de cativa ani stiu un domn de-a dreptul indragostit de cirese! Sa nu cumva sa zambiti pentru ca istoria judetului Buzau arata ca intre Istrita si Rm. Sarat, chiar extins spre Focsani, erau livezi imense de cires. Specialistii in agricultura vorbesc despre aproape o mie de hectare cultivate strict cu ciresi! Astazi atingem spre cinci sute de hectare razlete.

Ele intra acum in piata. In fapt de circa o saptamana, hai doua daca au fost soiuri precoce, cum spun specialistii pomicoli. De cativa ani, ciresele de Istrita scriu povestea cu savoare mai ales urbana. Si am sa va explic la momentul potrivit de ce savoarea lor devine una oraseneasca. Deci, merg spre capital pomiculturii romanesti care vrea sa intre pe o linie fantastica de modernizare! Ziua se deschide frumos, cu soare sufficient cat sa bata ciresele in rosu aprins in ochiul avid de frumos! Intrarea aproape in labirint in statiune este extreme de verde, iar spre dreapta apare lunga livada. Nici urma de cires.

Mereu pe fuga, inginerul sef al statiunii, Luminita Pioara isi ia ragaz cateva secunde sa ne salutam. Si trece repede spre urmatoarea sarcina pe care vrea sa o indeplineasca pana in ora zece. Se face curatenie in cladirea de birouri a statiunii pentru ca este in pregatire Ziua Ciresului de la Istrita. Nu este decat ora noua si doamna aceasta care e un fel de mama a pomilor din livada pare peste masura de obosita. In cateva minute apare zambitor, mereu zambitor, Petre Grivu, neobositul director al statiunii. Nu vine din birou, ci direct din camp. A dat drumul la statia de irigat, aflata la cateva hectare distanta. A trecut prin livada pentru ca exista soiuri timpurii la care a inceput culesul. Are pasul rapid. Intra in vorba cu cativa musafiri de la Dunare si apoi dezbatem frumosul subiect al delicioaselor cirese!

Este un an dificil in pomiucultura care nu are asigurata apa de irigat. La noi la Istrita, gratie unui proiect pe fonduri europene, de acum doi ani avem sistem de irigare prin picurare. Se si cunoaste. Daca in general cei care cultiva fructe se plang ca fructele sunt mici anul acesta, ei bine la noi, la Istrita nu este asa. Fructele sunt in continuare foarte frumoase asa cum i-am obisnuit pe cumparatorii nostril in ultimii ani!

Petre Grivu, directorul batranei doamne a pomiculturii romanesti, caci suntem la prima astfel de unitate destinata cercetarii pomicole din Romania, infiintata 125 de ani in urma, incepe si mai placut faina poveste a cireselor de Istrita. Noi, la Istrita am reusit sa reinviem o traditie si organizam a patra editie a Sarbatorii ciresului. Aici, la Istrita, pana prin anii ’70 cand s-a facut simtit in sol excesul de apa era patria ciresului. Era o suprafata mare, 15 – 20 de ha de cires, pe langa alte specii. Era copilaria ciresului aici. Eu am trait insa aici maturitatea ciresului. Pot vorbi cu mandrie si satisfactie despre plantatiile actuale de cires. Avem de la soiuri timpurii si pana la soiuri tarzii, toate de o calitate foarte buna. Faptul ca gradul de fertilitate al solului e foarte bun si ca ciresii nu duc lipsa de apa arata calitatea acestor fructe, sunt fructe care cresc si se dezvolta fara a fi suprasaturate de fertilizanti foliari, cu adaugiri, deci practice putem vorbi despre cirese ecologice la Istrita. Avem 10 ha de cires pe care in perspectiva le vom extinde! Asta pentru ca aici, ciresul se simte bine!

Si, ce credeti ca ma las convinsa de cuvintele specialistului, caut calea spre livada?! Desigur, impreuna cu directorul Petre Grivu care da dovada de o agilitate fantastica, un tonus de invidiat pentru un om care lucreaza zi lumina in pepiniera. Spre satisfactia noastra, vedeti?, fructele sunt deosebit de aspectuoase si nemaipomenit de gustoase. Ia uitati! Cine are curizoitatea si posibilitatea sa le compare cu cele din afara va ajunge la concluzia ca ale noastre nu au asemanare! Categoric este si o zi a Portilor Deschise la Istrita pentru ca implinim 125 de ani de la infiintare. Cine vrea sa vada o livada foarte frumoasa sis a deguste cirese poate veni la noi pe 9 iunie, inainte de pranz.

Da crengile incarcate cu cirese intr-o parte si isi face loc precum un copil printre delicioase. Desi as paria ca nu mai poate manca cirese, domnul din fata mea isi culege cate un fruct si se intoarce catre mine: Daca mie imi plac…Ciresele care vor fi degustate sambata la Istrita sunt, repet, de o calitate deosebita si se gasesc chiar in anumite piete romanesti si, mai spun, sunt cirese foarte mari, chiar cat oul de porumbel, unele dintre ele. Vom debuta cu o prezentare a fermei nostre care implineste 125 de ani de la infiintare, apoi va fi o vizita in livada cu cires, degustare si discutii cu oaspetii nostri care vin din toata tara sa vada batrana doamna a pomiculturii romanesti devenita tanara domnisoara pe cale sa se modernizeze! Le lasam oaspetilor si placerea de a-si culege din ciresi si de a manca pe saturate din delicoasele noastre cirese!

Se aud voci printre randurile cu ciresi. Sunt culegatorii coordonati de Luminita Pioara, inginerul sef din pepiniera. Lada dupa lada se incarca si este asteptat partenerul care sa le duca tocmai inspre zona estica a Romaniei pentru a fi vandute in piata urbana. Atmosfera este faina pentru mine ca privitor, dar din interior este una cu multa munca, o munca atenta care trebuie sa multumeasca in final consumatorul avid sa manance fructe sanatoase, gustoase, dar si mari, caci asa ne-au obisnuit cei din afara tarii care ne livreaza mai ales iarna fructe alese, una si una, nu conteaza ca nu detin deloc gust si nici miros.

Deci, avem invitatia facuta, livada am testat-o, zic ca ar fi cazul sa ies din livada din care am mancat cirese pe saturate, asa cum si pe dvs. va invita profesorul Petre Grivu sa faceti pe 9 mai cand se deschid larg portile Pepinierei pentru a marca 125 de ani de la infiintare, dar si sarbatoarea celor mai delicioase fructe de sezon. Si deja daca zic cirese parca miroase a crin, serbare de sfarsit de an scolar si vacanta! Asa era si in copilarie! Frantura de amintire poate fi recompusa si sambata, pe 9 iunie, in prezenta celor cateva sute de invitati de la Universitatea de Stiinte Agricole Bucuresti, universitate din structura careia face parte si Pepiniera Istrita, cercetatori si studenti, fermieri si parteneri locali sau nationali ai acestei unitati.

Redau in continuare o parte din istoricul Pepinerei Pomicole Istrita, batrana doamna a pomiculturii romanesti care imbraca de cativa ani haine de tanara domnisoara si am sa va explic intr-un reportaj viitor ce e cu aceasta tinuta moderna! Materialul informativ este pus la dispozitie de catre specialistii coordonati de Petre Grivu.

Pepiniera Istriţa s-a născut din necesitatea soluţionării unei mari probleme naţionale, cea a combaterii filoxerei, care, semnalată oficial la noi în ţară în anul 1884, s-a întins pînă în anul 1891 în majoritatea podgoriilor, provocând pagube enorme podgoriilor şi economiei ţării. In­vazia, şi extinderea în ţară a filoxerei a dus la lichidarea culturii tradi­ţionale a viţei de vie pe rădăcini proprii şi trecerea la o nouă etapă, cea a culturii viţei de vie altoite pe viţe americane, rezistente la atacul filo­xerei.

Statul, prin Ministerul Agriculturii, Industriei, Coimerţului şi Do­meniilor, a reacţionat prompt.

In baza Legii nr. 1209 din 1 iulie 1891, articolul 3, a trecut la în­fiinţarea, la începutul anului 1893, a 3 pepiniere : Istriţa, Pietroasa şi Vişani.

Obiectivele au fost foarte clare şi anume : producerea şi distribuirea de viţe de vie altoite, rezistente la atacul filoxerei, experimentarea şi înmulţirea celor mai bune soiuri indigene şi străine de viţă de vie şi de portaltoi, deprinderea meseriei de altoitor, îmbunătăţirea metodelor de cultură a viţei şi de producere şi conservare a vinului.

Pepiniera Istriţa a fost înfiinţată pe terenul deţinut de Stat, în suprafaţă de 380 ha, provenit de la Mănăstirea Ciolanu, Judeţul Buzău, în urma aplicării Legii de expropiere a averilor mănăstireşti.

Conducerea pepinierei a fost încredinţată la doi distinşi organizatori şi specialişti — Nicoară Constantin şi Viile August Jo­seph, care, în acelaşi timp, au avut şi responsabilitatea pepinierei Pie­troasa (1893—1906).

Viile August Joseph, asisten/t universitar la renumita Şcoală Superioară de Viticultură din Montpellier — Franţa, lă solicitarea Guvernului român a fost trimis de statul francez cu misiunea de a ajuta la refacerea viilor distruse de filoxeră din România. Necunoscând limba română, el s-a implicat în latura tehnică a organizării plantaţiilor de viţă americană pentru producerea portaltoilor, înfiinţarea plantaţiilor colecţii de viţă de vie pentru asigurarea coardelor altoi şi în instruirea tinerilor în arta altoitului, forţării, călirii şi cultivării lor în şcoala de viţă. In paralel a înfiinţat şi o colecţie de pomi roditori cu scopul de a studia şi înmulţi acele soiuri care ar conveni cel mai bine regiunii res­pective.

Atît de mult a îndrăgit locurile, oamenii şi meseria sa de misionar în uriaşa operă de refacere a podgoriilor distruse de filoxeră şi de îm-brâcare a dealurilor cu livezi, încât el a rămas definitiv în ţara noastră şi s-a căsătorit cu o frumoasă tânără, Smaranda Sandu din Pietroasa.

Este momentul de arătat că Statul, prin intermediul pepinierelor sale Istriţa, Pietroasa, Vişani, Strehaia, Ţintea, Urlaţi, Goleştii Badii, Drăgăşani, Cotnari, Botoşani, Petreşti şi Ciuperceni a produs şi distri­buit, în marea majoritate gratuit, în perioada 1893—1898, peste 27 mi­lioane butaşi portaltoi neînrădăcinaţi, 1,5 milioane butaşi portaltoi înră­dăcinaţi şi aproape 3 milioane viţe altoite. In anul 1902, la Pepiniera Istriţa se înfiinţează o Şcoală profesio­nală pentru pregătirea tinerilor din localităţile învecinate în meseria de altoitor pentru viţă de vie şi pomi roditori, producerea de material să-ditor viiti-pomicol, precum şi în cultura viţei de vie şi a pomilor fruc­tiferi. Rolul acestei şcoli cît şi a celei de la Pepiniera Pietroasa a fost nebănuit de hotărâtor pentru locuitorii din zonă şi bunăstarea lor.

In perioada 1906—1921, la conducerea Pepinierei Istriţa se află E. Munteanu, diplomat al Şcolii Naţionale de Agricultură din Mont-pellier-Franţa. Până la începerea primului război mondial, în cadrul Pepinierei se dezvoltă studiile ampelografice. Plantaţiile de viţă americană portaltoi ajung la suprafaţa de 20 ha. Sortimentul este alcătuit din Riparia Gloire de Montpellier, Riparia x Rupestris 101-14, Riparia x Berlandieri Teleky, Kobber 5 BB, Chasselas x Berlandieri 41 B, Riparia x Rupestris 3309 şi Aramon Rupestris Ganzin nr. 1. Cultura portaltoilor se făcea pe piramide înalte de 5 m, cu câte 6 plante la fiecare. Producţiile obţinute erau bune şi foarte bune, circa 150 mii butaşi la ha. Scopul acestei culturi a fost acela de a pune la dispoziţia pepinieristilor particulari şi a viticultorilor, la un preţ moderat, cantităţile necesare de butaşi portaltoi.

Pepiniera Istriţa deţinea, în anul 1921, o suprafaţa de 320 ha.

O atenţie deosebită a fost acordată şi culturii pomilor fructiferi. Pepiniera pomicolă a Sporit numărul de pomi altoiţi de la 3,4 milioane în anul 1925, la 6,8 milioane în anul 1927 şi 32,5 milioane în anul 1929. In perioada 1926—1928 s-au construit la Istriţa două cuptoare bos­niace pentru uscarea prunelor şi caiselor, dotate cu o instalaţie de sor-tre, sterilizare şi ambalare a fructelor uscate. Pentru fabricarea de com­poturi, dulceţuri şi marmeladă s-a construit o uzină dotată cu .toate instalaţiile necesare. Printr-o hotărâre a Ministerului Agriculturi, Pepiniera Istriţa, îm­preună cu Pepiniera Pietroasa sau trecut, în 1929, în subordonarea Aca­demiei de înalte Studii Agronom’ee din Bucureşti.

In anul 1932 s-a hotărât ca anual să se organizeze „Serbarea Să­dirii pomilor” în toate capitalele de judeţ şi în majoritatea comunelor, iar începând din anul 1934, pentru stimularea consumului de fructe proaspete, s-a organizat „Săptămâna fructelor”. Incepînd cu anul 1977, Pepiniera Istriţa a fost organizată ca fermă specializată, dotată cu utilităţile şi inventarul specific necesar aplicării unei tehnologii corespunzătoare de producere a materialului săditor pomicol. Ferma posedă, în prezent, o suprafaţă totală de 127 ha (fig. 2) cu următorul mod de folosinţă :

  • Şcoala de puieţi 1,5 ha

  • Şcoala de marcote 2,0 ha

  • Şcoala de pomi (câmpuri de formare)

(fig. 3) 6,5 ha

  • Plantaţia-mamă de seminceri 1,8 ha

  • Plantaţia-mamă specială pentru ramuri

altoi (fig. 4) 2,7 ha

  • Plantaţia de vişin Oblacinska 1,5 ha

  • Plantaţia de prun, soiuri de masă

(Centenar, Tuleu gras, Stanley) 10,0 ha

  • Arabil 94,0 ha

  • Total teren agricol 120 ha

  • Teren neproductiv (perdele de protecţie, drumuri, curţi, clădiri) 7 ha
  • Total suprafaţă 127 ha

Pepiniera Istriţa asigură necesarul de pomi pentru judeţul Buzău, iar excedentul se livrează în afara judeţului, în funcţie de solicitări.

Din anul 1977, baza materială a pepinierei a fost îmbunătăţită, în vederea asigurării condiţiilor de cercetare şi producţie. In această peri­oadă, a fost dat în folosinţă sistemul de irigaţii, îndeplinind astfel, prima condiţie tehnică cerută de amplasarea unei pepiniere.

error: Continut protejat

Pin It on Pinterest